MÂȚA PRIPĂȘITĂ
Pe lângă mine s-a pripășit nu știu cum și nu știu din ce motiv o pisică. Mi s-a împleticit o vreme printre picioare. A făcut tot ce i-a stat în putință să mă cucerească. Știu ele pisicile cum să facă asta, sunt artiste în materie. Până am observat că de la o zi la alta se îngrașă tot mai mult. De fapt îi creștea burta. M-am luminat imediat: ar fi trebuit să nască, poate curând. M-a cuprins panica. Ce o să mă fac eu dacă această mâță va naște la mine-n casă? Așa că am dat-o afară, chiar am alungat-o, câț-câț d-acilea…
Aproape că mi-a venit să plâng când am văzut cu ce ochi m-a privit când am împins-o pe ușa întredeschisă cu piciorul. Nu credeam că o să ajung vreodată să-mi placă pisicile. Eram un dușman pe veci al mâțelor. Acest animal m-a făcut să-l iubesc fără limite. Și totuși am alungat-o… Am fost rău, determinat fiind de faptul că va trebui să nască.
Continui să mă gândesc la ea. Am căutat-o pe-afară să-i dau ceva să mănânce…
N-am mai găsit-o!
