MI-E SUFLETUL ÎN GENUNCHI!
Astăzi, pe la patru dimineața (când de obicei lucrez), butonam televizorul întru relaxare. Am ajuns la Antena 1. Aici o emisiune în reluare, „Prieteni de la 11” parcă. În orice caz o vedeam pe Cătălina Ponor. Dorea să-și prezinte noua ei prietenă, pe cea care îi făcea chipul frumos (o machia și celelalte…). Când camera de luat vederi s-a îndreptat către acea persoană (noua prietenă a Cătălinei Ponor) am simțit că leșin la propriu. Fata-femeie era o victimă a cumplitului accident de la Colectiv. Fusese arsă pe 80 la sută din suprafața corpului. Aproape în întregime. Nu mai avea degete la ambele mâini (decât niște minuscule cioturi). Brațele, până sus parcă erau jupuite și descărnate. Pe față, în ciuda fardului abundent și al rujului, se vedeau clar urmele arsurilor pe care le-a suferit această minunată femeie-fată. Spun minunată pentru că avea un zâmbet bogat, deschis, senin și afirma că este fericită. Dumnezeule mare, cum poți să fii fericit când treci prin ce a trecut ea, când nu mai poți să-ți privești în oglindă trupul schilodit (altădată superb), chipul ars (altădată frumos)? Spunea ceva despre destin. N-o mai auzeam, pentru că eram cutremurat în întregime. Simțeam nevoia să-i sărut mâinile acelea fără degete în care abia putea ține pensula de fard cu care o făcea și mai frumoasă pe frumoasa Cătălina Ponor…
N-am văzut niciodată o victimă de la Colectiv. Pentru mine Colectiv era ceva îndepărtat, o chestiune oarecum abstractă. Până astă noapte când sufletul mi-a îngenuncheat în fața acelei fete-femei. Au trecut mai bine de 8 ore și nu-mi pot reveni. A trebuit să văd cu ochii mei pentru a înțelege teribila grozăvie care s-a întâmplat în acel blestemat club.
Mi-e sufletul în genunchi și nu mi-e rușine să spun că mi s-au umezit ochii astă noapte…
Emisiunea poate fi văzută la următorul link:
