NATURA MEA

Balustrada e însuși țărmul spre care
Abuză piciorul de melc dezgolit.
Trist este mersul și doare
Pecetea lăsată pe ochi împietrit.
Verdeața e albă, e albă visarea
și floarea cu spini în galben suav
Privește-asfințitul, lămâiul și marea
Femeia ce stă în șezlong cu extaz…
Zâmbește un șarpe și cântă chitara
Sunet ambiguu ca un viciu simbol
Mătasea e verde și albă țigara
Și totul e prins sub un strat de nămol.
Ceasornic perpetuu și zid transparent
Batista și pânza de ceață prezentă
Schițează un zâmbet artistul absent
Lăsându-ne ascunsă ideea ardentă…
Ghicit dialog peste gesturi planează
Nimic nu te minte, nimic nu e dens
E cel ce în toate și în tine vibrează
Sublimul ce umple de spirit și sens…
Dar peștii nu zboară prin ochelarii cei verzi
Ei sunt doar natură. Sistem de gândire
O carte, Baudelaire, pretutindeni o vezi
Și-un prieten – Matisse – în nemărginire…
Sâni de femeie sau maci și penel
Lupă și pana, ghips și scrisoarea
Plânsul cel lent, tristețea-n inel
Se înconjură-n suflet imensă ca marea…