NATURA MEA

0

Balustrada e însuși țărmul spre care

Abuză piciorul de melc dezgolit.

Trist este mersul și doare

Pecetea lăsată pe ochi împietrit.

 

Verdeața e albă, e albă visarea

și floarea cu spini în galben suav

Privește-asfințitul, lămâiul și marea

Femeia ce stă în șezlong cu extaz…

 

Zâmbește un șarpe și cântă chitara

Sunet ambiguu ca un viciu simbol

Mătasea e verde și albă țigara

Și totul e prins sub un strat de nămol.

 

Ceasornic perpetuu și zid transparent

Batista și pânza de ceață prezentă

Schițează un zâmbet artistul absent

Lăsându-ne ascunsă ideea ardentă…

 

Ghicit dialog peste gesturi planează

Nimic nu te minte, nimic nu e dens

E cel ce în toate și în tine vibrează

Sublimul ce umple de spirit și sens…

 

Dar peștii nu zboară prin ochelarii cei verzi

Ei sunt doar natură. Sistem de gândire

O carte, Baudelaire, pretutindeni o vezi

Și-un prieten – Matisse – în nemărginire…

 

Sâni de femeie sau maci și penel

Lupă și pana, ghips și scrisoarea

Plânsul cel lent, tristețea-n inel

Se înconjură-n suflet imensă ca marea…

(Visited 18 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.