POȚI SCHIMBA DESTINUL?

Devenim într-un fel sau altul datorită interacţiunilor noastre cu alţi oameni, datorită pauzelor sau accelerărilor care sunt (aşa ni se pare nouă) urmare a propriei voinţe şi decizii.
Dar, 1. când ţi-e somn, tu decizi dacă să te culci sau să faci o noapte albă; 2. vezi pe cineva care-ţi place, tu decizi dacă îl „ataci” sau treci pe lângă el/ea mai departe.
Se va spune că tot ceea ce facem este în puterea alegerii noastre… Dacă alegi o noapte albă şi să treci sau să te opreşti în faţa persoanei care-ţi place, sunt decizii care ţin tot de destinul nostru. Este doar o impresie că noi decidem. Mai multe nopţi albe vor duce la uzura fiinţei biologice, alegerea persoanei va duce la o interacţiune care ne poate face fericit/ă sau dimpotrivă. Orice, dar absolut orice facem noi, facem pentru că aşa trebuie să facem şi nu altfel.
Ducem cu noi răul şi întunericul sau bucuria şi lumina pentru că aşa suntem aleşi: unii să fie luminoşi şi alţii întunecaţi. Altfel nu am mai face diferenţieri între oameni. NU este alegerea noastră. Este existenţa unei traiectorii existenţiale bine delimitată de ceea ce este o forţă energetică universală pe care nu o putem controla și care este destinul. Viața fiecăruia este pusă pe câte o șină de cale ferată. Din loc în loc intervine cineva care schimbă macazul. Spre o linie moartă sau spre cea mai apropiată gară.
Şina de tren sau destinul sau soarta ne sunt date. E musai să ne urmăm cursul vieţii, nu putem face altfel. O deviere de la traseul nostru înseamnă moartea noastră. Pentru că nici naşterea, nici moartea, dar nici parcursul vieţii nu depind de noi.
„Aşa ţi-a fost scris”. Scris, de cine? De acea forţă invizibilă şi impalpabilă. Imaginează-ţi că dacă tu eşti ceea ce eşti astăzi, în locul în care eşti acum şi cu oamenii pe care îi ai lângă tine, totul este aşa, pentru că AŞA ŢI-A FOST SCRIS. Pentru că ăsta este destinul tău. Şina ferată te-a adus aici/acolo unde eşti şi tot ea te va duce mai departe. Nu te poţi abate, chiar dacă cineva mai schimbă macazul. Tu tot pe şina TA vei rămâne. Metaforic vorbind toţi suntem câte un tren pe o linie ferată.
Destinul e un dat imuabil.