N-ai realizat nimic. Nicio evoluție nicio devenire. Așa răcni la mine femeia cu două eșarfe care dorind să mă convingă de aerul spuselor sale începu să recite o poezie făcută de ea și în timp ce-mi recita gura-i se făcea ca o peșteră neagră străjuită de mustăți imense..  Uite aici am două eșarfe mai spuse și-mi arătă la brâu într-adevăr două eșarfe portocalii pe care le prinse de noduri și mi le flutură așa ca să le văd mai bine. Și voi avea în curând patru, adăugă, căci patru e cifra maximă.

De ce Ministerul Culturii? Am îndrăznit eu s-o întreb. Ce cauți tu la Ministerul Culturii? Poate că am o treabă din aia cu ministrul, nu cu Ministerul Culturii. Îmi întinse o carte groasă, foarte mare, un fel de dicționar al scriitorilor universali. Am luat-o și am răsfoit-o cu înfrigurare. Îi căutam numele pe care nici nu-l știam. N-am găsit nimic. Doar două foi scrise de mână cu niște poezii băgate printre filele dicționarului…

Apoi se transformă în bărbat și dispăru într-o cameră alăturată de unde se întoarse la braț, de-o parte și de alta, cu două femei goale. La fiecare pas pe care-l făcea bărbatul devenea tot mai mic așa încât aveam impresia că merge în genunchi apoi doar în glezne până se topi cu totul și intră în parchet. Rămase femeile ca doi stâlpi de strajă iluminați de propria lor combustie internă.

Ai fost rug dar cărbuni ai rămas. Reveni vocea. Ce spun eu cărbuni, că tot ar mai fi ceva, cenușă, da, da, cenușă, asta ai rămas.

Pe urmă mi-a arătat un copil ce tocmai primise un mercedes nou-nouț, galben, cu 14 viteze. M-am urcat la volan și l-am pornit. Motorul. Am privit sub capotă. Se vedea clar că acolo se cărase rumeguș pentru că existau resturi, iar cureaua de transmise se bălăbănea pe lângă roțile ce trebuiau antrenate tocmai de ea.

Am plecat spre obor cu bărbatul fostei soții la volan care murise de vreo 9 ani.  Mergea tare. Nu respecta semaforul. Era neatent. Într-un final am ajuns la magazinul unde se vindea carne, multă carne și biscuiți. Un biscuite costa cinci  lei. Am cerut un biscuite. I-am dat fix cinci lei și mi-a dat rest ceva mărunțiș printre care o imensă monedă galbenă de 5 lei. I-am arătat-o vânzătoarei care mi-o luă imediat înapoi. Alături se afla atelierul de confecționat pardesie cu geantă diplomat gata atârnată de mânecă. Erau dintr-o bucată. Am văzut bucătarul ce tocmai frământa aluatul în acest sens. Trebuia să ne lăsăm pardesiile și să intrăm în restaurantul „Cocoșul negru” unde toate mesele erau ocupate de un singur burtos. Avea nuntă cu un sac de bani plin cu hârtii de câte o sută. Pictase pe el o femeie cu două eșarfe la brâu. Spera să-i facă mulți, cât mai mulți copii…

(Visited 16 times, 1 visits today)