RECIDIVISTUL

Am lucrat într-un Centru de reeducare (așa zisa Școală de corecție).

Aveam acolo un copil-elev, model de bună purtare. Chiar ne lăudam că, iată, sunt şansele reeducării „elementelor” cu un comportament deviant.

L-am promovat peste tot, l-am făcut şef peste toţi elevii etc. L-am motivat, îndrumat, ajutat să se re-integreze în societate. Când a împlinit 18 ani a fost eliberat (aşa e legea). A devenit major.

Primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns acasă, undeva prin Bârlad, după opt ani de şcoală, a fost să fure vaca unui sătean, pe care a vândut-o la târg. Astfel a ajuns în puşcărie.

Dezamăgirea mea și a foștilor mei colegi a fost totală.

Nici măcar unu la sută din acești copii, deveniți adulți, nu au şansa re-educării. Sau o au toţi, sută la sută, dar miracolul nu se întâmplă.

Concluzia mea: numai sub o supraveghere continuă, numai sub presiune (indiferent de natura ei) numai cu motivaţii puternice un adult mimează strălucit schimbarea, dar, pe fond, nu se schimbă.

Adultul este „osificat”, încremenit în proiectul propriei sale făpturi.