PRINȚESA

Astăzi a venit pe la mine Prințesa. A coborât așa, din senin, adică din cer. Nu, nu zbura, ci mergea ca orice prințesă care se respectă, adică tânără și foarte frumoasă. Cred că a fost model la viața ei, pentru că felul în care mergea aducea cu acela al unui model feminin. Avea fularul adunat peste umăr, ușor lăsat într-o parte. M-am grăbit să-l așez la loc. Mi-a mulțumit. Apoi și-a scos inima și a împachetat-o frumos într-o hârtie de fosfor. „Poftă bună” mi-a zis dăruindu-mi-o ca pe un cadou de sărbători. Am luat-o. Am strâns-o la piept lângă inima mea. Era caldă, chiar fierbinte. Inima ei trăia, pulsa.

Prințesa purta ochelari. Fumurii. Din acest motiv n-am putut să-i văd privirea. A fost bine așa, pentru că i-aș fi cerut și ochii. Cred că mi-i dădea…

Când m-am așezat mai bine în gând să-i mulțumesc pentru inima sa, a dispărut. Nu știu unde, nu știu când, nu știu cum…

Așa am ajuns să privesc cerul mai mult, cu mai multă atenție…