altfel-de-iubireA murit Vasile, “nebunu satului”. De astăzi dimineaţă am auzit de câteva ori această veste.
Fiecare aşezare omenească are nebunul/a ei. E drept acesta este un orăşel, în care locuiesc cam 13.000 de locuitori. Deci, un fel de sat mai mare. Este traversat de DN 1A, şi se desfăşoară de-a stânga şi de-a dreapta drumului cam pe 6 kilometri lungime.

De la fereastra biroului meu îl vedeam mereu pe Vasile, fie vară, fie iarnă, fie ploaie sau cer senin, mergând în susul şi-n josul drumului naţional, în fiecare zi, începând de la ora 7 dimineaţa şi până seara la ora 19. Parcurgea cei 6 kilometri, dus şi întors, de câteva ori pe zi. Nu era violent, nu se manifesta în niciun fel. Toată lumea îl cunoştea datorită acestei ciudăţenii şi a, se spune, minunatei sale poveşti de iubire.

CARE ERA POVESTEA LUI?
A fost un bărbat pe cât de viguros pe atât de frumos. Avea şi o soţie minunată, o blondă superbă cunoscută în acest orăşel pentru frumuseţea ei la care jinduiau mai toţi bărbaţii. Iubirea lor a fost una din basme, o iubire de vis. Au făcut 4 copii, în 4 ani cât au stat împreună, toţi copiii erau şi sunt nişte minuni de fetiţe blonde – cea mai mare 16 ani, cea mai mică, 12 ani. Era o familie înstărită însă el avea un viciu: jocurile de noroc. De la aceste jocuri i s-a tras şi drama vieţii sale: a pierdut toată averea şi odată cu ea şi pe frumoasa lui soţie împreună cu cei 4 copii.

PARTEA FRUMOASĂ A IUBIRII LOR
S-au înţeles într-o discuţie civilizată să divorţeze spre binele copiilor care trebuiau să aibă un viitor, fiind şi fete. Iubirea dintre ei nu se stinsese nici măcar o clipă. Au fost ambii de acord. Ea i-a promis că indiferent cu cine se va mărita îi va cere noului soţ ca fetele sale să poarte numele tatălui lor natural, adică pe acela de Vasile. Şi că-l va lăsa pe Vasile să-şi vadă copiii oricând va dori.
Femeia s-a ţinut de cuvânt. S-a recăsătorit şi s-a mutat în vila impresionantă a actualului soţ, aflată chiar la şosea.

VASILE
Vasile al nostru, ducând în suflet durerea acestei despărţiri necesare şi nerenunţând la viciul său, a înnebunit. Forma lui de nebunie era, precum v-am spus, plimbarea, zilnică, de dimineaţa până seara pe DN 1 A. De ce tocmai pe aici? Pentru că trecea prin faţa casei unde locuia fosta soţie şi copiii săi.
Soţia fostă i-a înţeles drama şi în fiecare zi la ora 16 îşi trimitea fetele înadins la joacă în grădină. Ştia că la acea oră Vasile va trece prin faţa curţii lor. Şi aşa era. Vasile se oprea în faţa porţii şi reuşea să le atragă în faţa grilajului înalt al porţii de metal printru-n vicleşug copilăresc. Le dăruia flori. Fetele, toate 4, aveau nume de floare: Violeta, Margareta, Florina şi Dumitriţa (care era şi cea mai frumoasă). O singură întrebare avea el: O lua pe fiecare în parte şi în timp ce-i dăruia floarea prin grilajul porţii o întreba: “Tu cum te numeşti”? Violeta. “Şi mai cum”? Vasile, răspundea cea întrebată. Atunci lui Vasile i se umezeau ochii. După ce le dăruia tuturor câte o floare, îşi continua drumul cu un zâmbet straniu pe chip.

ALTFEL DE IUBIRE

De ce acest titlu? Pentru că eu aşa am văzut atitudinea fostei sale soţii faţă de Vasile. Ea încă îl mai iubea şi, prin tot ceea ce făcea dorea să-i aducă o mică bucurie în viaţa lui răvăşită. Câte dintre voi aţi fi făcut ceea ce a făcut ea pentru Vasile, “Nebunu’ satului”?

Un gest plin de nobleţe. În faţa căruia mă închin!
A murit Vasile. Dumnezeu să-l odihnească-n pace!

(Visited 4 times, 1 visits today)