LACRIMA BĂRBATULUI

… am ales să fiu ne-fiind ochi roşii, ţintuit în zid, magnolii sângerii, zăpadă fină, mocirloasă, trupul-sufletul atârnate de un fir de păianjen atât îmi stau de-a pururea-n gândul care tresare gândindu-te în crucea nopţilor de sidef, nu mai e loc de nimeni şi nimic în lacrima care-mi oxigenează mintea şi creierul desprins de trup ca o planetă gravitând în jurul Fiinţei mele…, ţin palmele căuş să mi se umple de lacrimi, ale tale, ale mele cele multe, cele grele cum nu vei şti să ştii vreodată… lacrima barbatului e lacrimă de clopot, legănată-n dangăt dimineaţa şi noaptea fără încetare până la ieşirea din minţi… ce fierbinţi mi-s acele de sub pleoape şi atât de aproape încât nu vorbesc ci ochesc o lacrimă-ntoarsă ascuţită ca o torpilă care străpunge carena inimii de multă vreme împietrită, impenetrabilă…