CHEIA – MEDINA – 24

SANYO DIGITAL CAMERA

SANYO DIGITAL CAMERA

Am avut parte de o zi însorită, primăvăratecă, de dimineaţă până noaptea târziu (acum ninge iar ca la balamuc).
Aşa că, drumul până la Cheia a fost o încântare a simţurilor estetice şi o sărbătoare a retinei. Cheia, într-o zi de joi, e cam pustie. Câţiva turişti rătăciţi pe la Mănăstire.

Pensiunea, cu întreg personalul (3 la număr) ne aştepta, că doar ne anunţasem venirea şi ne şi rezervasem o cameră: 24!
Toate încăperile aveau televizoare mici-mititele, de parcă ar fi fost o pensiune pentru pitici. De dra(c)gul meu, la 24, au adus un televizor mare ca să se bucure (să ne bucurăm, de fapt) de imagini clare, deşirate pe o diagonală acătării. După ce toate au fost aranjate şi am dat liber tuturor, am început să ne căutăm, cu mâini înfrigurate (nu de frig), de alea, de alea, de alea… Ea mă căuta pe mine, eu o căutam pe ea. Toate erau la locul lor, gonflate şi gata de acţiune întru ceea ce se cheamă, de la începutul lumii, încercarea disperată de a face din dOO trupuri unul singur. Eram, devenisem, un motor nărăvaş aşteptând doar o cheie să pornească. Am zis cheie? Da, la Cheia, de obicei lăsam cheia în uşă, dar niciodată nu eram siguri dacă am şi încuiat uşa ori ba. Nu o dată dormisem cu uşa descuiată… Şi cum băgam noi cărbuni la cazane, eu în picioare la marginea patului, ea în genunchi pe pat, clanţ-clanţ cineva la uşă. Era însăşi proprietara pensiunii (al cărui glas nu putea fi confundat) care explica nu ştiu ce, nu ştiu cui, despre cum devine chestia cu odăile ei elegante. Să-mi stea hinima-n loc şi nu altceva, bre. Noroc că de data asta uşa era închisă. Cred că ea a încuiat-o, că yo nu-mi amintesc s-o fi făcut. Dar dacă era descuiată, dacă cheia nu ar fi fost răsucită-n broască, ce se întâmpla?
Dacă uşa era descuiată, ce se întâmpla, bre, ha?

scared

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.