AU MURIT VISĂTORII

Meditam zilele astea la greutățile pe care le întâmpini în editarea unei publicații print.

Sunt oameni care înțeleg ce înseamnă„să scoți” un ziar, care cunosc etapele ce trebuie parcurse, dar mai ales care sunt costurile pe care le implică editarea și tipărirea ziarului.

Sunt și oameni care își imaginează că ziarul pică din cer, fără niciun  efort, se face de la sine și că, mai mult, cel care se ocupă de gestionarea lui face o afacere.

Simplificând la limită lucrurile, un ziar este, la urma urmei, un produs manufacturat care, ca orice obiect manufacturat, necesită, pentru realizarea lui, atât resurse umane cât și resurse financiare.

Nimeni nu poate trăi în România numai din scris. „Marii ziariști” pe care îi vedeți la televizor au în spatele lor și mari afaceri, mai mult sau mai puțin oneste. Ziaristul simplu, mai ales cel din provincie, abia dacă își asigură salariul minim pe economie (și asta numai dacă este încadrat cu carte de muncă. În cazul Convenției civile sau al Contractului de colaborare veniturile sunt mult mai mici).

Oameni care au făcut sau fac presă de dragul presei, necondiționat, nevindicativ sunt/au fost visătorii. Aceștia au murit de mult. De pildă în Vălenii de Munte, de 76 de ani nu a mai existat  un visător.

Ultimii visători ai meleagurilor vălenene (nu discutăm aici de marele Nicolae Iorga. Un Nicolae Iorga se naște o singură dată în  istoria unei nații!!), au fost: învățătorul din Teișani, Dumitru I. Brezeanu (care „a scos” la Văleni ziarul „Teleajenul” – doar șase numere!) și avocatul Ioan Dima din Văleni (1879-1934) care a scos doar 5 (cinci!) numere din ziarul local „Văleni” (sursa de informare: excepționala monografie „Vălenii de Munte” a eminentului profesor Ion Bocioacã).

Ei au fost ultimii visători văleneni!

Întâmplarea, drumurile vieții m-au adus în Vălenii de Munte. Prima reacție pe care am avut-o aflând că acest frumos orășel unde au viețuit personalități grele le culturii și istoriei naționale și unde încă se află oameni de o mare calitate morală și spirituală, profesori eminenți și creatori autentici, a fost stupefacția. Cum e posibil ca Vălenii de Munte să nu aibă o publicație locală, o publicație care să reflecte nu doar realitatea vieții cotidiene, ci și vestigiile culturale, a comorile spirituale care există acolo. Așa am luat decizia de a fi eu următorul visător. După 76 de ani de inexistență pe harta presei românești, în Vălenii de Munte a apărut publicația „Vălenii” înființată și condusă de mine. 67 de apariții (din 2005 până în 2016). Apoi am înființat Vălenii de munte – Cultural (din păcate doar 7 ediții – din același motiv: lipsa finanțării).

Am fost, fără îndoială, unul din cei mai mari și mai proști visători!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.