Am avut prilejul, zilele astea, să discut cu o persoană din România care locuiește în Italia. Dincolo de faptul că această persoană consideră total exagerată isteria care i-a cuprins pe oameni vizavi de pandemie, mi-a povestit (în cunoștință de cauză) în ce constă disperarea italienilor.  Desigur că totul pleacă de la izolarea la domiciliu. Însă italienii sunt disperați, nu pentru faptul că nu ar mai avea ce mânca, nu de pierderea locului de muncă, nicidecum de absența măștilor și alte asemenea lipsuri despre care ai noștri urlă în pustiu; italienii sunt disperați că nu mai pot merge la coafor, că nu mai are cine să le facă manichiura și pedichiura, nu mai are cine să le epileze doamnele etc. Italienii sunt disperați că nu mai pot lua masa la restaurant, că nu mai pot umple cafenelele cu prezența lor, că nu-și mai pot cheltui banii, că nu-și mai pot etala huzurul. Ei nu prea mănâncă acasă cum o facem noi românii. Deși au bucătării supradotate, ultramoderne ei nu se omoară cu gătitul, pentru că  sunt obișnuiți să mănânce la restaurant. La adăpostul unei vieți îmbelșugate, a unor venituri substanțiale, fără grija zilei de mâine, italienii nu mai „coboară” pe scara socială înjosindu-se cu munca domestică, de regulă îngrijirea celor mai în vârstă, componenți ai familiilor lor. Nu. De ce? Pentru că ei își pot permite să plătească pentru asta, angajând cu contracte de muncă adevărate pe românii care nu au un loc de muncă aici, la noi, în țară.

Nu altfel stau lucrurile în Germania. Descendenți ai unor imperii grandioase, nemții și italienii (sau britanicii etc.) au resurse materiale infinit superioare alor noastre. Acum, germanii sunt disperați mai puțin de coronavirus și mai mult de neculegerea la timp a cepei și mai ales a sparanghelului. Cum nici ei, nici italienii sau britanicii etc., nu sunt demni de „munca la câmp” apelează la muncitorii străini. În cazul de față tot la români (precum s-a văzut pe toate ecranele televizoarelor). Pentru ei a avea sparanghel pe masă este vital. Nu degeaba i se spune acestei legume „hrana regilor”. Sparanghelul este pentru „regii” bogați, nu pentru burțile goale… Pentru nemți, mai important decât Covid 19 este sparanghelul. Pentru noi este mălaiul!

Așadar acești locuitori înstăriții ai țărilor bogate sunt disperați că nu li se mai permite (deocamdată) să-și continue viața de huzur.

Disperarea lor nu este ca disperarea noastră!

Disperarea noastră, a românilor, este generată de spaima că nu va mai fi mâncare mâine, că va veni sfârșitul lumii. Disperarea noastră este făina, drojdia, uleiul, orezul, cartoful și altele asemenea… La crearea stării de panică specifică nouă contribuie din plin și televiziunile. Mircea Badea, seară de seară la Antena 3, prezice apocalipsa: oamenii nu vor mai avea bani și „păpică”. Mihai Gâdea de asemenea. Guraliva Oana Stancu așișderea. Și atunci de ce să-i mai condamni pe bieții oameni care fac tot ce le stă în putință (ignorând și încălcând Ordonanțele militare) să plece din țară către un trai mai bun, către țările care sunt în stare să le asigure un venit lunar consistent.

Cei care pleacă acum, în plină pandemie, nu sunt cerșetori, ci oameni viguroși și decenți în stare să lucreze pământul străinilor și să aibă grijă de bătrânii lor, fără să le fie rușine de munca pe care o vor presta.  

(Visited 11 times, 1 visits today)