DUBITAȚII NOCTURNE

dubitații-nocturneDubitații nocturne, pe la 3 dimineața…

Îmi dreg vocea: vreau să cânt… Nu aud nici un sunet… Simt că-mi explodează creierii în capete. N-am mai dormit de 1000 de ani… Mă droghez, iau diazepam cu „alcohol” (etilic + metilic)… Fără efect. Ce-mi trebuie mie acum? O legănare… un susur la ureche ca un izvor beteag…
De ce m-am născut? Ce caut eu aici? Pe o planetă de pâine pe care bântuie spiritul celor ce nu mai sunt, dar vor veni? Pe cine trebuie eu să slujesc zilnic şi de ce?

Mi-e dor.

De mine însumi mi-e dor. Am explodat în prea multe femei. „Eşti un băiat bun, să nu te risipeşti” aşa îmi spuneau ele după ce m-au „risipit”.

Sunt „vinovatul fără vină” sau sunt vina vinovatului care există…

  Pot să comunic cu mine, cel de dincolo de moarte. De multe ori, în somn, simt cum mă ridic ca o fantomă deasupra mea şi mă privesc cum dorm… E ca o uşurare… O lumină blândă, albă, ca o ceaţă, ca un fum transparent şi un bătrân (ah!, de câte ori nu l-am visat eu pe acesta), cu barbă lungă şi albă cu un toiag în mână, stând pe un tron, întotdeauna mă mângâie pe creştet… Apoi revin în propria-mi Fiinţă şi mă trezesc.

Mă aşez pe marginea patului, îmi iau obrazul în palme şi stau aşa multă vreme între cele două lumi: Este meditaţia fiinţei mele. Filosofia ei…
Întotdeauna am avut de ales între aceste două stări: starea de viaţă sau starea de inexistenţă sinonimă cu moartea…

 

Oare de ce exist dacă eu nu am vrut să fiu?…

Dubitații nocturne

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.