DUBITAȚII NOCTURNE

2016

dubitații-nocturneDubitații nocturne, pe la 3 dimineața…

Îmi dreg vocea: vreau să cânt… Nu aud nici un sunet… Simt că-mi explodează creierii în capete. N-am mai dormit de 1000 de ani… Mă droghez, iau diazepam cu „alcohol” (etilic + metilic)… Fără efect. Ce-mi trebuie mie acum? O legănare… un susur la ureche ca un izvor beteag…
De ce m-am născut? Ce caut eu aici? Pe o planetă de pâine pe care bântuie spiritul celor ce nu mai sunt, dar vor veni? Pe cine trebuie eu să slujesc zilnic şi de ce?

Mi-e dor.

De mine însumi mi-e dor. Am explodat în prea multe femei. „Eşti un băiat bun, să nu te risipeşti” aşa îmi spuneau ele după ce m-au „risipit”.

Sunt „vinovatul fără vină” sau sunt vina vinovatului care există…

  Pot să comunic cu mine, cel de dincolo de moarte. De multe ori, în somn, simt cum mă ridic ca o fantomă deasupra mea şi mă privesc cum dorm… E ca o uşurare… O lumină blândă, albă, ca o ceaţă, ca un fum transparent şi un bătrân (ah!, de câte ori nu l-am visat eu pe acesta), cu barbă lungă şi albă cu un toiag în mână, stând pe un tron, întotdeauna mă mângâie pe creştet… Apoi revin în propria-mi Fiinţă şi mă trezesc.

Mă aşez pe marginea patului, îmi iau obrazul în palme şi stau aşa multă vreme între cele două lumi: Este meditaţia fiinţei mele. Filosofia ei…
Întotdeauna am avut de ales între aceste două stări: starea de viaţă sau starea de inexistenţă sinonimă cu moartea…

 

Oare de ce exist dacă eu nu am vrut să fiu?…

Dubitații nocturne

 

Lasă un răspuns