… creștetu-mi crapă să intre noaptea șuvoi de gânduri lacrimi-perle înșurubate-n mine însumi ca șanse ultime căci vine o noapte o zi când se va trece dincolo să cânt nu pot să râd nici încă zburdă-n mine iedul primăverilor eterne, lacrima-și caută slobozirea ultimă grea perlă, izvoru-i secat doar simt agitându-se-n adâncuri ar ieși, ar pleca ar seca iar și iar calea eliberării e mută, un clește mă ține pe loc în fața patului care respinge sunt obosit am să dorm pe o prispă a cerului curând îndată se face dimineață și plâng ce a fost și nu este ce-a  gândit și nu gândește ce-a trăit și nu trăiește…

(Visited 54 times, 1 visits today)