PE-TRECEREA DE PIETONI

0

Se spune că uneori ești atât de preocupat să nu faci rău, încât nu mai apuci să faci bine.

Sub semnul acestei dileme pare să stea politica noastră din ultimele luni. Se anunță hotărâri care sunt, desigur, rezultatul unor dezbateri dure, al unor discuții în care s-au înfruntat suficiente argumente pro și contra. La primele semne zgomotoase de nemulțumire (corespunzând, de cele mai multe ori, unor jocuri de interese) hotărârile sunt retrase, anulate ca neoportune). Bâjbâielile guvernanților lasă impresia că te afli în preajma unui ring de box în care boxerul cel mai bine cotat etalează numai eschive și joc de picioare, nereușind să mai și puncteze.

Nu știu de ce (sau poate că știu !) actuala coaliție începe să semene din ce în ce mai mult  cu vechea (și de tristă amintire) Convenție Democrată. Simptomele care se manifestă în viața politică românească sunt incoerența și inconsistența. O pronunțată notă de derizoriu, de improvizație și încropeală pare să fi pus stăpânire pe viața socială și politică în ansamblul ei. Acțiunile guvernamentale au un pronunțat caracter divergent, individualist…

Cu un pospai de cultură care se topește la prima suflare, parlamentarul e semeț, arogant și, în esență, rupt de popor. El țipă pentru Europa, el declară ad-hoc „orașe și sate europene”, dar nu reușește să facă măcar trei prozeliți din rândul majorității, din rândul celor care duc totuși țara asta pe umeri.

Puterea politică se macină în lupta pentru Putere, „încurcă circulația”, se pierde în mărunțișuri, scăpând din vedere esențialul: consensul în problemele majore (care nu au culoare partinică), orientarea pe direcții majore, fiind nu o dată cu un pas, dacă nu cu cinci, în urma evenimentelor.

România are, acum, mii de oameni fără un acoperiș deasupra capului, zeci de morți, încă importante suprafețe de teren (localități întregi) sub ape… Cei aflați la putere sunt preocupați până peste cap de schimbarea de congresele partidelor din care fac parte (cine va fi noul șef de partid…). de un parlament unicameral sau de modificarea (din nou!) a Constituției pentru a le pica lor mai bine controlul asupra pârghiilor de decizie.

„Țara arde și baba se piaptănă”!

Dar poate că sfârșitul pandemiei care e aproape le va limpezi mințile și va aduce  fermitatea în locul șovăielii punând capăt amatorismului și vânătorii de interese personale în dauna celor mulți, în dauna celor care, va să zică, i-au ales sperând într-o viață mai bună.

(Visited 60 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.