CRUCEA DE AUR

Când plângi, plângi cu lacrimi de sânge, diamante și perle-ți picură-n suflet simfonia nocturnă te ademenește ca o asurzire nechemată dar vie căci vine albastră sau neagră ochiul n-o vede n-o simte e o fantastică îngemănare de iubiri apuse de dor durut silabe de dragoste nespuse vreodată nisip și așchii de oțel ai sub pleoape desenezi o cruce de piatră de aur se pare vrăjelnică chemare să mai revii la viață, nu poți ghilotina stă la capătul patului trebuie doar să te-apropii de ea și visul ți se-mplinește… să fii să nu fii ce contează pentru mințile multe, străine nesimțitoare, nepăsătoare fără să aibă vinovății cunoscute… viețuirea-i un cântec, o baladă a însingurării întru veșnicie… o plecare ne așteaptă și atât capitol închis cu un mare semn al exclamării… tot ce rămâne e o repetabilă purtare de vină și o dorință neatinsă de a fi pescărușul din palmele ei albe și fine îngera ființă stranie cu sălașul în scorburi umbroase… acum ești solistul principal, prima vioară-violă, idee și simbol perpetuu al timpului scurs în hăul de necuprins al inutilei iubiri nocturne… îngera, femeie cu chipul himeric cu ochii stranii precum ființa-i suavă ziua ce urmează acesteia e o veșnică noapte contopind iluzorii speranțe, intruse simțiri, necunoscute încă doruri împliniri ale destinului dat, totul e o împlinire niciodată ajunsă, niciodată destulă, e ultimul cântec al simțirii de trup chinuit de spirit sau un final cât mai banal de viață, de durere sângerândă cum spuneam, esență decantată și rostul rostuirii într-o permanentă cruce de piatră care-i crucea de aur

(Visited 15 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.