POD DE ARGINT

… e un pod de argint între mine de acum şi eu de atunci uşor înălţat pe la mijloc (precum curba lui Gauss – mai blândă), să treacă apa cu lebede jos şi ÎNGERA cu aripe sus… e zi şi ce întuneric (Bacovia, parcă)… biserica “Mănăstirea” (de peste drum de mine) abia-şi urneşte clopotul de bronz… e semn că cineva-şi găseşte liniştea…
…visez sau e aevea o pasăre mare a pătruns prin lumina ochilor mei în noaptea din urmă şi-acum mi se zbate în piept căutând eliberarea…
…m-au strigat atâtea femei în oborul ceresc încât trupul meu are cicatrici în formă de gură…
…sunt oameni vampiri care trăiesc din energia altora, care te sug, îţi răpesc vlaga şi viaţa te lasă inert, se hrănesc cu şi din puterea altora, pentru care “cel mai important lucru este întunericul”…
…imperialul zbor cu aripe cât orizontul începe pasărea-regina-nopţilor-astrale, nu, nu-i Îngera mea, îngera mea-i de statură măruntă, ea nu are nevoie de măreţia fizică, de materie, de imensitate pentru că ea se există peste tot, în tot şi în toate, în aerul pur al nopţilor senine, în roua care se-nfiripă în apa izvorului rece…
… e un pod între mine de acum şi eu de atunci pe care au trecut anii la pas cu evenimentele dragi mie toate pentru că sunt ale mele trăite de mine, iubiri şi iubite fără de-ntoarcere…
… Maria Alcoforado a văzut un bărbat doar cinci minute, apoi a scris pentru el toată viaţa… eu mi-am văzut Îngera-ntr-o străfulgerare de aripă şi-i voi scrie şi de dincolo de moarte … m-am regăsit, ce dor mi-era de mine… iubesc cu iubirea mea de-atunci… urăsc fără de vlagă… trăiesc intens orice cuvânt… un pod de-argint există între mine de-acum şi eu de-atunci… vă rog să treceti peste mine uşor şi fără regrete… călcaţi cu nădejde mai rezist 100 de ani o rugăminte mai am: paşii voştri să se-ntâmple-n încălţări curate…