SCRISORILE VALENTINEI (I)
Motto: Am primit aceste scrisori de la o persoană de sex feminin care m-a rugat să i le public pe blogul meu, deoarece ea nu are un blog şi nici cont pe facebook. Scrisorile sunt adresate fostului iubit. M-au impresionat, aşa că m-am hotărât să-i îndeplinesc dorinţa.
PRIMA SCRISOARE – A FUGI DE PROPRIA-ŢI IMAGINE
Ştiindu-mă urâtă fizic evit uneori să mă privesc în oglindă.
Tu însă, dragule, te priveşti cu multă plăcere în toate oglinzile care-ţi ies în cale, inclusiv în toate obiectivele aparatelor de fotografiat. Afişezi diverse poziţii teatrale, îţi studiezi diferite gesturi, îţi expui, cu satisfacţie, diferite părţi ale trupului tău atletic. Asta pentru că eşti narcisic şi te iubeşti maladiv pe tine însuţi.
Dar dacă ne expunem fiinţa lăuntrică în oglinda imaginară a conştiinţei proprii fiecăruia tu eşti acela care evită să se privească pe sine, în timp ce eu zăbovesc cu multă plăcere în faţa acestei oglinzi.
Tu vrei să-ţi ascunzi adevărata faţă, trecutul profund viciat şi caracterul îndoielnic, arătându-le oamenilor, nou veniţi în viaţa ta, în mijlocul cărora ai aterizat greşind amarnic adresa, o faţă nouă, aparent albă, aparent clară, adică un fals grosolan.
Dacă ai reuşit şi reuşeşti să-ţi păcăleşti noile relaţii şi astfel te simţi fericit, bravo ţie! Fiecare om are dreptul la fericire…
Întrebarea e cât timp vei reuşi să vieţuieşti în această haină, nouă pentru tine, care este mult prea mare pentru umerii tăi şi care te arată aşa cum eşti de fapt: un plebeu în haine boiereşti.
Şi cât timp le va trebui acelora de lângă tine să observe realitatea ta, falsul tău şi, prin urmare, să te părăsească.
Toată viaţa ta ai crezut că eşti ceva, de fiecare dată altceva, şi te-ai străduit din răsputeri să devii acel ceva. „Ceva” nou, fascinant care, odată atins, a căpătat numai în mintea-ţi bolnavă, proporţii uriaşe, gigantice, disproporţionate vizavi de puterile şi aplicaţiile tale „talentoase”.
Ai sărit dintr-o mască în alta căutându-ţi identitatea precum un fluture care zboară din floare în floare…
Ia-ţi inima în dinţi, dragule, şi priveşte-ţi adevărata fiinţă lăuntrică mai des. Poate aşa vei reuşi să revii la ceea ce eşti cu adevărat şi vei reuşi să arunci de pe tine toate zorzoanele şi fardurile unui chip nou construit sub auspiciile falsităţii.
Tu eşti frumos cu adevărat şi autentic cum te-am cunoscut şi te ştiu eu: acel ţărănel isteţ, plin de viaţă şi ne-făţarnic. Eu pe acela îl iubesc încă, dragul meu, şi nu pe acesta de acum care nu-i altceva decât o scamatorie ieftină!
