TRISTEȚEA ȘI SPAIMA DIN OCHII TĂI

Tristețea și spaima din ochii tăi (care m-au făcut să mă îndrăgostesc de tine, înainte de întâlnirea noastră), au înflorit din nou pe chipul tău… Ţi-am privit ultima fotografie, printre frunze. Am văzut cum ţii pumnul încleştat a îndârjire şi revoltă, a frig în suflet şi a încărcătură nervoasă.
Îmi amintesc că aceeaşi atitudine o aveau ochii tăi într-o fotografie pe care o văzusem la începuturi când abia luam cunoştinţă de existenţa ta. Această tristeţe din priviri, această spaimă de animal hăituit, acel aer de fiinţă neajutorată, toate astea m-au atras către tine şi m-au făcut să mă îndrăgostesc…
Dar au trecut momente şi s-au întâmplat o sumedenie de lucruri în viaţa ta. Aceste „ingrediente” ale spiritului tău s-au risipit şi chipul tău surâdea din nou senin, copilăreşte, ştrengăreşte, fără niciun nor pe faţa ta. Pozele pe care ţi le-am făcut eu demonstrează asta.

Dar acum au apărut din nou spaima şi tristeţea în ochii tăi… Oare de ce?…