CARTEA LUI IOV (V)

Capitolul 21
1. | Atunci Iov a vorbit încă o dată şi a zis: |
2. | „Ascultaţi cu luare-aminte cuvântul meu şi aici să se oprească mângâierile voastre. |
3. | Îngăduiţi-mi să vorbesc şi eu, şi după ce voi vorbi, atunci poţi să-ţi baţi joc. |
4. | Oare plângerea mea se înalţă împotriva unui om? Şi atunci răbdarea mea cum n-o să fie pe sfârşite? |
5. | Uitaţi-vă la mine şi miraţi-vă foarte şi puneţi mâna la gură. |
6. | Căci, când mă gândesc, mă apucă groaza şi toată carnea de pe mine tremură. |
7. | Pentru ce ticăloşii au viaţă, ajung la adânci bătrâneţe şi sporesc în putere? |
8. | Urmaşii lor se ridică voinici în faţa lor şi odraslele lor dăinuiesc sub ochii lor. |
9. | Casele lor stau nevătămate, fără teamă şi varga lui Dumnezeu nu stă deasupra lor. |
10. | Taurii sunt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor fată şi nu leapădă. |
11. | Copiii lor zburdă ca oile şi odraslele lor dănţuiesc împrejur. |
12. | Ei cântă din tobă şi din harfă şi se desfată la sunetele flautului. |
13. | Îşi isprăvesc zilele în fericire şi coboară cu pace în împărăţia morţii. |
14. | Şi tocmai ei ziceau lui Dumnezeu: „În lături de la noi! Nu vrem deloc să cunoaştem căile Tale! |
15. | Cine este Cel Atotputernic ca să-I slujim Lui şi ce folos vom avea să-I înălţăm rugăciuni?” |
16. | N-ai zice, oare, că fericirea lor e în mâna lor? Sfatul celor răi nu este totdeauna departe de Dumnezeu? |
17. | De câte ori se stinge candela nelegiuiţilor şi nenorocirea dă năvală peste ei? De câte ori Dumnezeu nimiceşte cu mânia Sa pe cei răufăcători, |
18. | Ca să fie ei ca paiul în bătaia vântului şi ca pleava pe care o răsuceşte vârtejul? |
19. | Dumnezeu, vei zice, păstrează pentru copiii lui răsplata fărădelegii lui. Dar să-l pedepsească pe el însuşi, ca să se înveţe. |
20. | Să-şi vadă cu ochii nenorocirea şi să se adape din mânia Celui Atotputernic! |
21. | Fiindcă ce-i mai pasă de casa lui, după moartea lui, când numărul lunilor lui a fost retezat? |
22. | Dar nu cumva Îi vom da noi învăţătură lui Dumnezeu, Lui care stă şi judecă pe cei de sus? |
23. | Unul moare, în plinătatea puterii sale, când este înconjurat de fericire şi de pace, |
24. | Când găleţile îi sunt pline de lapte şi oasele pe care le suge, pline cu măduvă. |
25. | Altul moare, cu sufletul copleşit de amărăciune, fără să fi gustat vreo fericire. |
26. | Şi unul şi altul se culcă în ţărână şi viermii îi cotropesc. |
27. | Ştiu prea bine gândurile voastre şi socotinţele pe care vi le făuriţi în privinţa mea. |
28. | Voi ziceţi în mintea voastră: Unde este casa asupritorului şi unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii? |
29. | N-aţi întrebat oare pe cei ce trec pe drum şi n-aţi recunoscut dreptatea spuselor lor? |
30. | Anume cum că în ziua nenorocirii cel rău este cruţat şi că în ceasul mâniei el scapă? |
31. | Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui şi cine-i întoarce cu aceeaşi măsură faptele pe care le-a făcut? |
32. | Iar când este dus la locul de odihnă, din stâlpul de la căpătâi el parcă stă de strajă. |
33. | Bulgării pământului îi sunt uşori; în convoi pe urma lui înaintează toată lumea, şi înaintea lui o mulţime nenumărată. |
34. | Atunci ce sunt deşartele mângâieri pe care mi le daţi? Din toate cuvintele voastre nu rămâne decât înşelăciune”. |
Capitolul 22
1. | Elifaz din Teman a răspuns atunci şi a zis: |
2. | „Poate omul să fie de vreun folos lui Dumnezeu? Nu, fiindcă înţeleptul îşi este de folos lui însuşi. |
3. | Ce are Cel Atotputernic dacă tu eşti fără prihană? Şi care este câştigul Lui, dacă drumurile tale sunt fără vină? |
4. | Oare El te pedepseşte pentru cucernicia ta şi pentru ea intră cu tine în judecată? |
5. | Nu, dimpotrivă, fiindcă răutatea ta este mare şi fărădelegile tale sunt fără hotar! |
6. | Căci tu fără dreptate luai zăloage de la fraţii tăi şi smulgeai veşmântul de pe oameni şi-i lăsai goi. |
7. | Tu nu dădeai să bea celui însetat şi nu dădeai să mănânce celui flămând; |
8. | Cel cu pumnul tare cotropeşte pământul şi cel cu trecere îl ia, în stăpânire. |
9. | Goneai de la pragul tău pe văduve cu mâinile goale şi braţele celor orfani tu le sfărâmai. |
10. | Acesta este cuvântul pentru care laţuri te înconjoară şi spaimele te-au apucat dintr-o dată. |
11. | Lumina s-a stins pentru tine şi nu mai vezi şi o apă revărsată te-a dat la fund. |
12. | Dumnezeu nu este El oare mai presus de ceruri? Priveşte în sus spre stele cât de sus sunt ele! |
13. | Tu ai zis: Ce ştie Dumnezeu! Judecă El oare prin umbră? |
14. | Norii sunt ca o perdea în faţa Lui şi El nu poate să vadă; El se plimbă numai de jur împrejurul cerurilor. |
15. | Voieşti tu să urmezi pe străvechea cale pe care au bătătorit-o oamenii cei fără de lege? |
16. | Cei ce au fost măturaţi înainte de vreme, când un fluviu s-a rostogolit peste temeliile lor, |
17. | Şi ei ziceau lui Dumnezeu: „În lături de la noi! Şi ce poate să ne facă Cel Atotputernic?” |
18. | Dar tocmai El umpluse casele lor de bunătăţi, însă sfatul celor răi rămânea departe de Dumnezeu. |
19. | Cei drepţi se uită şi se bucură, iar cel nevinovat râde de ei. |
20. | Iată, avuţia lor a nimicit-o şi focul a mistuit toată strânsura lor! |
21. | Împacă-te cu Dumnezeu şi cazi la pace. Atunci bine va fi de tine. |
22. | Primeşte, te rog, învăţătură din gura Lui şi pune la inimă cuvintele Lui; |
23. | Dacă te întorci la Cel puternic şi te smereşti, dacă depărtezi nedreptatea de cortul tău, |
24. | Atunci aurul tău îl vei preţui drept ţărână şi comorile Ofirului drept pietricele, |
25. | Pentru că Cel Atotputernic va fi pentru tine sloi de aur şi grămezi de argint. |
26. | Atunci tu te vei desfăta întru Cel Atotputernic şi ridica-vei faţa ta către Dumnezeu. |
27. | Tu vei chema numele Lui şi El te va auzi şi tu vei împlini juruinţele tale. |
28. | Când te vei hotărî să faci un lucru, lucrul îl vei izbuti şi lumina va străluci pe toate drumurile tale, |
29. | Fiindcă Dumnezeu smereşte pe mândri şi mândria, şi mântuieşte pe acela care-şi pleacă ochii în pământ. |
30. | El izbăveşte pe cel nevinovat şi tu la fel vei scăpa, când mâinile tale vor fi curate”. |
Capitolul 23
1. | Dar Iov iarăşi a vorbit şi a zis: |
2. | „Şi de data aceasta plângerea mea este luată tot ca răzvrătire şi totuşi mâna mea de-abia înăbuşe suspinele mele. |
3. | O, dacă aş şti unde să-L găsesc! Dacă aş putea să ajung la palatul Lui! |
4. | Atunci aş dezvălui înaintea Lui pricina mea şi aş umple gura mea cu învinuiri. |
5. | Aş şti atunci cuvintele cu care mi-ar răspunde şi aş înţelege rostul spuselor Lui. |
6. | Şi-ar dezlănţui El oare toată puterea în cearta Lui cu mine? Nu, El ar sta şi m-ar asculta. |
7. | El ar lua aminte la omul drept care vorbeşte în fala Lui şi astfel aş fi iertat pe vecie de Judecătorul meu. |
8. | Căci iată, dacă o iau spre răsărit, El nu este acolo; dacă o iau spre apus, nu-L zăresc! |
9. | L-am căutat spre miazănoapte şi n-am dat de El, m-am întors către miazăzi şi nici aici nu L-am văzut! |
10. | Dar El cunoaşte şi umbletul meu şi starea mea pe loc şi dacă ar fi să mă treacă prin cuptor de foc, voi ieşi din cuptor curat ca aurul. |
11. | M-am ţinut cu pasul meu după pasul Lui, am păzit calea Lui şi nu m-am abătut din ea. |
12. | De la porunca buzelor Sale nu m-am depărtat, la sânul meu am ţinut ascunse cuvintele gurii Sale. |
13. | Dar hotărârea Lui este luată şi cine-L va împiedica? Căci ceea ce sufletul Său a poftit, aceea va şi face. |
14. | Fiindcă El aduce la îndeplinire hotărârea Sa şi alte foarte multe lucruri la fel, care sunt în gândul Său. |
15. | Iată pentru ce sunt înspăimântat în faţa Lui. Mă gândesc şi mi-e teamă de El. |
16. | Dumnezeu a slăbit inima mea şi Cel Atotputernic m-a îngrozit. |
17. | Şi n-am tăcut din pricina întunericului şi din pricina nopţii care a învăluit faţa mea. |
Capitolul 24
1. | De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt ascunse şi cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de judecător? |
2. | Viclenii mută hotarele ţarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot. |
3. | Duc la ei acasă asinul copiilor orfani şi iau zălog boul văduvei. |
4. | Dau la o parte de pe cale pe cei săraci din ţară, iar pe toţi nenorociţii din ţară îi silesc să se ascundă. |
5. | Aceştia la fel cu asinii sălbatici din pustie ies pe furiş să-şi caute de mâncare şi, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine pentru copii. |
6. | Ei seceră noaptea pe câmp, ei culeg via nelegiuitului; |
7. | Petrec noaptea goi, fiindcă n-au cu ce să se învelească, pentru că n-au veşmânt să se apere de frig. |
8. | Ploaia repede din munţi îi udă până la piele şi în loc de adăpost strâng în braţe stâncile. |
9. | Cei dintâi smulg pe orfan de la ţâţă şi iau zălog haina săracului. |
10. | Şi săracii umblă goi, fără îmbrăcăminte şi, istoviţi de foame, duc în spinare snopii. |
11. | La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile cu struguri şi tânjesc de sete. |
12. | În cetate, muribunzii se vaită şi sufletul celor răniţi cere ajutor; dar Dumnezeu n-aude rugăciunea lor! |
13. | Mai sunt răzvrătiţi împotriva zilei, care nu cunosc cărările ei şi nu rămân în potecile ei. |
14. | Ucigaşul se scoală dis-de-dimineaţă, ucide pe cel sărac şi nevoiaş şi jefuieşte. |
15. | Ochii celui desfrânat pândesc amurgul zilei şi el îşi zice: Nu mă vede nici ţipenie de om, şi îşi pune o mahramă pe faţă. |
16. | Tâlharul, acoperit de întuneric, sparge casele şi intră în ele, căci el le-a pus semn de cu ziuă, |
17. | Iar când vine dimineaţa, parcă ar fi pentru ei umbra morţii. Când zorii strălucesc, toate spaimele morţii dau peste ei. |
18. | Nelegiuitul pluteşte uşor ca pe faţa apelor, dar pe pământ partea lui este plină de blestem şi fericirea nu va călca niciodată via lui. |
19. | Precum seceta şi arşiţa sorb apele zăpezilor topite, tot astfel soarbe locuinţa morţilor pe păcătoşi. |
20. | Pântecele mamei lor l-au uitat, viermii se desfătează din el, nimeni nu-l mai ţine minte şi astfel nelegiuirea lor s-a frânt ca un copac. |
21. | Ei chinuiau pe femeia stearpă şi fără de copii, ei s-au purtat aprig cu femeia văduvă. |
22. | Dar Cel ce, prin puterea Lui, struneşte pe cei puternici, se ridică răzbunător şi toii aceştia nu se mai ţin stăpâni pe viaţa lor. |
23. | El îi lasă să se sprijine cu bună încredinţare, dar ochii Lui erau asupra căilor lor. |
24. | Se ridicaseră, dar acum nu mai sunt, s-au aşternut ca nalba, când o coseşti şi ca spicul ierbii s-au veştejit. |
25. | Dacă ziceţi că nu este aşa, cine îmi va dovedi că am minţit şi cine va spulbera cuvântul meu?” |
Capitolul 25
1. | Atunci Bildad din Şuah a început să vorbească şi a zis: |
2. | „A Lui este stăpânirea, a Lui este puterea înfricoşătoare! Şi El sălăşluieşte pacea în locurile preaînalte. |
3. | Cine poate să numere oştile Sale? Şi peste cine nu se ridică paza Lui? |
4. | Cum ar putea un om să fie fără de prihană înaintea lui Dumnezeu, sau cum ar putea să fie curat cel ce se naşte din femeie? |
5. | Iată nici luna nu străluceşte destul în ochii Lui şi nici stelele nu sunt de tot curate, pentru El! |
6. | Cu cât mai puţin omul, care nu este decât putreziciune, cu atât mai puţin născutul din om, care nu este decât un vierme!” |
Capitolul 26
1. | Atunci Iov a răspuns şi a zis: |
2. | „În ce chip ajuţi tu pe cel ce este fără de putere şi sprijini braţul care a slăbit? |
3. | Cum ştii tu să sfătuieşti pe cel lipsit de înţelepciune şi ce belşug de ştiinţă ai dat pe faţă? |
4. | Către cine ai îndreptat tu cuvintele tale şi al cui duh grăia prin gura ta? |
5. | Înaintea lui Dumnezeu, umbrele răposaţilor tremură sub pământ, iar apele şi vietăţile din ape se înspăimântă. |
6. | Împărăţia morţilor este goală înaintea Lui şi adâncul este fără acoperiş. |
7. | El întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe nimic. |
8. | El închide apele în norii Săi şi norii nu se rup sub greutatea apelor. |
9. | El acoperă faţa lunii pline, desfăşurând asupra ei norii Săi. |
10. | El a tras un cerc pe suprafaţa apelor, până la hotarul dintre lumină şi întuneric. |
11. | Stâlpii cerului se clatină şi se înspăimântă la mustrarea Lui. |
12. | Cu puterea Lui El a despicat marea şi cu înţelepciunea Lui a sfărâmat furia ei. |
13. | Suflarea Lui înseninează cerurile şi mâna Lui străpunge şarpele fugar! |
14. | Şi dacă acestea sunt marginile din afară ale înfăptuirilor Sale, cât de puţin lucru este ceea ce străbate până la noi! Dar tunetul puterii Sale, cine ar putea să-l înţeleagă?” |
Capitolul 27
1. | Dar Iov a mers mai departe cu pildele lui şi a zis: |
2. | „Viu este Dumnezeu Care a dat la o parte dreptatea mea! Viu este Cel Atotputernic Care a împovărat sufletul meu! |
3. | Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui Dumnezeu în pieptul meu, |
4. | Buzele mele nu vor rosti nici un neadevăr şi limba mea nu va grăi nici o minciună! |
5. | Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până când o fi să-mi dau duhul nu mă voi lepăda de nevinovăţia mea. |
6. | Ţin cu tărie la dreptatea mea şi nu voi lăsa-o să-mi scape; inima mea nu se ruşinează de zilele pe care le-am trăit. |
7. | Duşmanul meu să aibă partea nelegiuitului şi cel ce este împotriva mea să aibă partea celui ce lucrează nedreptatea! |
8. | Care este nădejdea unui înrăit, când el se roagă şi îşi ridică sufletul către Dumnezeu? |
9. | Aude oare Dumnezeu strigarea lui, când dă peste el vreo nenorocire? |
10. | Este oare Cel Atotputernic desfătarea lui? Cheamă el în toată vremea numele lui Dumnezeu? |
11. | Voiesc să vă învăţ căile lui Dumnezeu şi ceea ce este în gândul Celui Atotputernic nu vreau să vă ascund. |
12. | Şi dacă voi toţi aţi dovedit-o (ca şi mine), atunci pentru ce vorbiţi în zadar? |
13. | Iată partea pe care Dumnezeu o păstrează celui rău şi moştenirea pe care asupritorii vor primi-o de la Cel Atotputernic. |
14. | Dacă fiii săi sunt numeroşi, sunt pentru tăişul sabiei şi odraslele lui nu au atâta pâine cât să se sature: |
15. | Câţi mai scapă dintre ai lui vor muri de ciumă şi văduvele lor nu-i vor jeli. |
16. | Dacă adună bani mulţi ca nisipul şi grămădeşte veşminte multe ca noroiul, |
17. | Poate să le grămădească, dar cu ele se va îmbrăca un om fără prihană şi de toţi banii lui va avea parte unul cu inima curată. |
18. | Casa pe care şi-a zidit-o este casa unei molii şi ca o colibă pe care şi-o face un pândar. |
19. | Se culcă bogat, dar nu se mai culcă a doua oară; deschide ochii şi nu mai este. |
20. | Spaimele l-au ajuns ziua în amiaza mare; în puterea nopţii, un vârtej l-a smuls. |
21. | Vântul de la răsărit l-a spulberat şi se duce; din locul de unde era îl spulberă. |
22. | Dumnezeu îl împovărează fără milă şi înaintea mâinii care îl pedepseşte el caută să fugă. |
23. | Oamenii bat din mâini la priveliştea aceasta şi cu fluierături îl alungă de peste tot. |
Capitolul 28
1. | Argintul are zăcămintele lui de obârşie şi aurul are locul lui de unde-l scoţi şi-l lămureşti. |
2. | Din pământ scoatem fierul şi din stânca topită scoatem arama. |
3. | Omul a pus hotare întunericului şi cercetează până în cele mai depărtate adâncuri, sfredelind piatra ascunsă în umbră şi în beznă. |
4. | Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul celor de deasupra şi departe de oameni; scormonitorii se spânzură pe funii şi se clatină încoace şi în colo. |
5. | Şi deasupra este pământul din care iese pâinea, dar pe dedesubt este răvăşit ca de foc. |
6. | Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de aur, |
7. | Cărări pe care nu le-a cunoscut pasărea de pradă şi pe care ochiul vulturului nu şi le-a însemnat. |
8. | Fiarele sălbatice nu le-au călcat niciodată, niciodată leul nu s-a strecurat pe aici. |
9. | Dar omul a ajuns cu mâna lui la aceste stânci de cremene şi munţii i-a răsturnat din temelie. |
10. | El a săpat şanţuri în stânci şi nimic de preţ nu scapă privirii lui. |
11. | El a răscolit izvoarele apelor şi tot ce era în adâncime a scos afară la lumină. |
12. | Dar înţelepciunea de unde izvorăşte ea şi care este locul de obârşie al priceperii? |
13. | Pământeanul nu cunoaşte calea către ea, căci ea nu se găseşte pe meleagurile celor vii. |
14. | Adâncul a grăit: Ea nu se află în sânul meu! Şi marea a spus la fel: Ea nu este la mine! |
15. | Mintea cea înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur şi argintul nu-l cântăreşti ca s-o plăteşti. |
16. | Ea nu poate să fie preţuită nici cu aurul Ofirului, nici cu preţioasa cornalină, nici cu pietre de safir! |
17. | Cu ea alături nu pot să stea nici aurul, nici cristalul şi cu un vas din aurul cel mai curat nu se poate schimba ea. |
18. | Despre mărgean şi despre diamant, nici să mai pomenim, iar agonisirea înţelepciunii întrece cu mult pe aceea a mărgăritarelor. |
19. | Topazele Etiopiei nu stau în cumpănă cu ea şi cu aurul cel mai curat nu vei plăti-o niciodată! |
20. | Şi această înţelepciune de unde vine ea şi care este sălaşul priceperii? |
21. | Ea a fost ascunsă de ochii oricărei făpturi vii; ea a fost tăinuită şi de pasărea cerului. |
22. | Adâncul şi moartea au zis: Noi am auzit vorbindu-se de ea. |
23. | Dumnezeu îi cunoaşte drumul şi numai El este Cel ce ştie locuinţa ei. |
24. | Când El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri, |
25. | Ca să dea vântului cumpănă şi să chibzuiască legea apelor, |
26. | Când El statornicea ploilor un făgaş şi o cale bubuitului tunetului, |
27. | Atunci El a văzut înţelepciunea şi a cântărit-o, atunci a pus-o în lumină şi i-a măsurat adâncimea. |
28. | După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu, aceasta este înţelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă priceperea”. |
Capitolul 29
1. | Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale şi a zis: |
2. | „O, dacă aş fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în zilele când Dumnezeu mă ocrotea, |
3. | Ca atunci când El ţinea strălucitoare deasupra capului meu candela Sa şi, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric! |
4. | De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ţinea parte cortului meu, |
5. | Când Cel Atotputernic era încă cu mine şi împrejurul meu stăteau feciorii mei, |
6. | Iar picioarele mele se scăldau în lapte şi stânca aspră izvora pentru mine pâraie de untdelemn? |
7. | Atunci când ieşeam la poarta de sus a cetăţii şi aşezam în piaţă scaunul meu, |
8. | Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau în picioare şi rămâneau aşa. |
9. | Fruntaşii poporului îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură. |
10. | Glasul căpeteniilor scădea şi limba lor se lipea de cerul gurii. |
11. | Căci urechea care mă auzea mă fericea şi ochiul care mă vedea îmi dădea mare mărturie. |
12. | Fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor şi pe orfanul fără sprijin. |
13. | Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi şi umpleam de bucurie inima văduvei. |
14. | Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veşmânt şi judecata mea cea dreaptă era mantia mea şi turbanul meu. |
15. | Eram ochii celui orb şi piciorul celui şchiop; |
16. | Eram tatăl celor neputincioşi şi cercetam cu sârguinţă pricinile care îmi erau necunoscute. |
17. | Sfărâmam fălcile nelegiuitului şi smulgeam prada din dinţii lui. |
18. | Şi îmi ziceam: Voi adormi în cuibul meu şi ca pasărea Phoenix voi înmulţi zilele mele. |
19. | Rădăcina mea se va răsfira pe lângă apă şi roua se va lăsa, noaptea, peste ramurile mele. |
20. | Slava mea va întineri neîncetat şi arcul meu se va înnoi în mâna mea. |
21. | Oamenii mă ascultau şi stăteau fără grai şi aşteptau să audă sfatul meu. |
22. | După ce le vorbeam eu, ei nu mai spuneau nimic şi cuvântul meu cădea asupra lor picătură cu picătură. |
23. | Mă aşteptau precum aştepţi ploaia şi căscau gura lor, ca pentru bura de primăvară. |
24. | Dacă le surâdeam, nu-şi credeau ochilor şi surâsul meu nu-l lăsau să se piardă. |
25. | Le arătam care este dreapta cale şi stăteam mereu în fruntea lor, stăteam ca un împărat, între ostaşii săi şi, oriunde-i duceam, ei veneau după mine. |
Capitolul 30
1. | Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine şi pe ai căror părinţi îi preţuiam prea puţin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele. |
2. | Ce aş fi făcut cu puterea braţelor lor, odată ce vlaga lor se dusese toată? |
3. | Din pricina sărăciei şi a foametei înspăimântătoare, ei mânţcau rădăcini din locuri uscate şi mama lor era câmpia pustie şi jalnică. |
4. | Ei culegeau ierburi de prin mărăcini şi pâinea lor era rădăcina de ienupăr. |
5. | Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după ei lumea urla ca după nişte hoţi. |
6. | Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea şuvoaielor, prin găurile pământului şi prin văgăunile stâncilor. |
7. | Zbiară prin hăţişuri, stau grămadă pe sub scaieţi. |
8. | Neam de oameni ticăloşi, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din ţară! |
9. | şi astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor. |
10. | Le e groază de mine, s-au depărtat de mine şi pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor! |
11. | Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei mă asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbalele din gură. |
12. | În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele şi şi-au croit drumuri împotrivă-mi. |
13. | Au dărâmat poteca mea, cu gând ca să mă piardă, ei se suie încoace şi nimeni nu le este stavilă. |
14. | Ca printr-o spărtură largă, ei dau iureş şi în dărâmături se tăvălesc. |
15. | Mulţimea spaimelor s-a întors asupra mea, slava mea au gonit-o ca vântul şi izbăvirea mea a trecut ca un nor. |
16. | Şi acum sufletul meu se topeşte în mine, zile de amărăciune mă cuprind. |
17. | Noaptea oasele mele sunt ca sfredelite şi nervii mei nu ştiu de odihnă. |
18. | Cu o putere năpraznică, Dumnezeu mă tine de haină şi mă strânge de gât ca gulerul cămăşii. |
19. | Mi-a dat brânci în noroi şi am ajuns să fiu la fel cu praful şi cu cenuşa. |
20. | Strig către Tine şi nu-mi răspunzi, stau în picioare şi Tu nu mă vezi. |
21. | Tu Te-ai făcut asupritorul meu şi cu toată puterea braţului Tău mă prigoneşti. |
22. | Tu mă ridici deasupra vântului şi mă pui pe el călare şi apoi mă nimiceşti cu iureşul furtunii. |
23. | Ştiu foarte bine că Tu mă duci spre moarte şi la locul de întâlnire al tuturor muritorilor. |
24. | Totuşi împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către mine, în nenorocirea lui. |
25. | N-am plâns oare şi eu împreună cu cel care-şi ducea viaţa greu? Sufletul meu n-avea milă de cel sărman? |
26. | Mă aşteptam la fericire şi iată că a venit nenorocirea; aşteptam lumina şi a venit întunericul. |
27. | Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale grea mi-au sosit înainte. |
28. | Am umblat înnegrit la faţă, dar nu de soare; m-am ridicat în adunare şi am strigat. |
29. | Am ajuns frate cu şacalii, am ajuns tovarăş cu struţii. |
30. | Pielea s-a făcut pe mine neagră şi oasele mele sunt arse de friguri. |
31. | Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii şi flautul meu glasul bocitoarelor. |
(Visited 27 times, 1 visits today)