CARTEA LUI IOV (V)

0

 

 

 

 

 

Capitolul 21

1. Atunci Iov a vorbit încă o dată şi a zis:
2. „Ascultaţi cu luare-aminte cuvântul meu şi aici să se oprească mângâierile voastre.
3. Îngăduiţi-mi să vorbesc şi eu, şi după ce voi vorbi, atunci poţi să-ţi baţi joc.
4. Oare plângerea mea se înalţă împotriva unui om? Şi atunci răbdarea mea cum n-o să fie pe sfârşite?
5. Uitaţi-vă la mine şi miraţi-vă foarte şi puneţi mâna la gură.
6. Căci, când mă gândesc, mă apucă groaza şi toată carnea de pe mine tremură.
7. Pentru ce ticăloşii au viaţă, ajung la adânci bătrâneţe şi sporesc în putere?
8. Urmaşii lor se ridică voinici în faţa lor şi odraslele lor dăinuiesc sub ochii lor.
9. Casele lor stau nevătămate, fără teamă şi varga lui Dumnezeu nu stă deasupra lor.
10. Taurii sunt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor fată şi nu leapădă.
11. Copiii lor zburdă ca oile şi odraslele lor dănţuiesc împrejur.
12. Ei cântă din tobă şi din harfă şi se desfată la sunetele flautului.
13. Îşi isprăvesc zilele în fericire şi coboară cu pace în împărăţia morţii.
14. Şi tocmai ei ziceau lui Dumnezeu: „În lături de la noi! Nu vrem deloc să cunoaştem căile Tale!
15. Cine este Cel Atotputernic ca să-I slujim Lui şi ce folos vom avea să-I înălţăm rugăciuni?”
16. N-ai zice, oare, că fericirea lor e în mâna lor? Sfatul celor răi nu este totdeauna departe de Dumnezeu?
17. De câte ori se stinge candela nelegiuiţilor şi nenorocirea dă năvală peste ei? De câte ori Dumnezeu nimiceşte cu mânia Sa pe cei răufăcători,
18. Ca să fie ei ca paiul în bătaia vântului şi ca pleava pe care o răsuceşte vârtejul?
19. Dumnezeu, vei zice, păstrează pentru copiii lui răsplata fărădelegii lui. Dar să-l pedepsească pe el însuşi, ca să se înveţe.
20. Să-şi vadă cu ochii nenorocirea şi să se adape din mânia Celui Atotputernic!
21. Fiindcă ce-i mai pasă de casa lui, după moartea lui, când numărul lunilor lui a fost retezat?
22. Dar nu cumva Îi vom da noi învăţătură lui Dumnezeu, Lui care stă şi judecă pe cei de sus?
23. Unul moare, în plinătatea puterii sale, când este înconjurat de fericire şi de pace,
24. Când găleţile îi sunt pline de lapte şi oasele pe care le suge, pline cu măduvă.
25. Altul moare, cu sufletul copleşit de amărăciune, fără să fi gustat vreo fericire.
26. Şi unul şi altul se culcă în ţărână şi viermii îi cotropesc.
27. Ştiu prea bine gândurile voastre şi socotinţele pe care vi le făuriţi în privinţa mea.
28. Voi ziceţi în mintea voastră: Unde este casa asupritorului şi unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?
29. N-aţi întrebat oare pe cei ce trec pe drum şi n-aţi recunoscut dreptatea spuselor lor?
30. Anume cum că în ziua nenorocirii cel rău este cruţat şi că în ceasul mâniei el scapă?
31. Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui şi cine-i întoarce cu aceeaşi măsură faptele pe care le-a făcut?
32. Iar când este dus la locul de odihnă, din stâlpul de la căpătâi el parcă stă de strajă.
33. Bulgării pământului îi sunt uşori; în convoi pe urma lui înaintează toată lumea, şi înaintea lui o mulţime nenumărată.
34. Atunci ce sunt deşartele mângâieri pe care mi le daţi? Din toate cuvintele voastre nu rămâne decât înşelăciune”.

Capitolul 22 

1. Elifaz din Teman a răspuns atunci şi a zis:
2. „Poate omul să fie de vreun folos lui Dumnezeu? Nu, fiindcă înţeleptul îşi este de folos lui însuşi.
3. Ce are Cel Atotputernic dacă tu eşti fără prihană? Şi care este câştigul Lui, dacă drumurile tale sunt fără vină?
4. Oare El te pedepseşte pentru cucernicia ta şi pentru ea intră cu tine în judecată?
5. Nu, dimpotrivă, fiindcă răutatea ta este mare şi fărădelegile tale sunt fără hotar!
6. Căci tu fără dreptate luai zăloage de la fraţii tăi şi smulgeai veşmântul de pe oameni şi-i lăsai goi.
7. Tu nu dădeai să bea celui însetat şi nu dădeai să mănânce celui flămând;
8. Cel cu pumnul tare cotropeşte pământul şi cel cu trecere îl ia, în stăpânire.
9. Goneai de la pragul tău pe văduve cu mâinile goale şi braţele celor orfani tu le sfărâmai.
10. Acesta este cuvântul pentru care laţuri te înconjoară şi spaimele te-au apucat dintr-o dată.
11. Lumina s-a stins pentru tine şi nu mai vezi şi o apă revărsată te-a dat la fund.
12. Dumnezeu nu este El oare mai presus de ceruri? Priveşte în sus spre stele cât de sus sunt ele!
13. Tu ai zis: Ce ştie Dumnezeu! Judecă El oare prin umbră?
14. Norii sunt ca o perdea în faţa Lui şi El nu poate să vadă; El se plimbă numai de jur împrejurul cerurilor.
15. Voieşti tu să urmezi pe străvechea cale pe care au bătătorit-o oamenii cei fără de lege?
16. Cei ce au fost măturaţi înainte de vreme, când un fluviu s-a rostogolit peste temeliile lor,
17. Şi ei ziceau lui Dumnezeu: „În lături de la noi! Şi ce poate să ne facă Cel Atotputernic?”
18. Dar tocmai El umpluse casele lor de bunătăţi, însă sfatul celor răi rămânea departe de Dumnezeu.
19. Cei drepţi se uită şi se bucură, iar cel nevinovat râde de ei.
20. Iată, avuţia lor a nimicit-o şi focul a mistuit toată strânsura lor!
21. Împacă-te cu Dumnezeu şi cazi la pace. Atunci bine va fi de tine.
22. Primeşte, te rog, învăţătură din gura Lui şi pune la inimă cuvintele Lui;
23. Dacă te întorci la Cel puternic şi te smereşti, dacă depărtezi nedreptatea de cortul tău,
24. Atunci aurul tău îl vei preţui drept ţărână şi comorile Ofirului drept pietricele,
25. Pentru că Cel Atotputernic va fi pentru tine sloi de aur şi grămezi de argint.
26. Atunci tu te vei desfăta întru Cel Atotputernic şi ridica-vei faţa ta către Dumnezeu.
27. Tu vei chema numele Lui şi El te va auzi şi tu vei împlini juruinţele tale.
28. Când te vei hotărî să faci un lucru, lucrul îl vei izbuti şi lumina va străluci pe toate drumurile tale,
29. Fiindcă Dumnezeu smereşte pe mândri şi mândria, şi mântuieşte pe acela care-şi pleacă ochii în pământ.
30. El izbăveşte pe cel nevinovat şi tu la fel vei scăpa, când mâinile tale vor fi curate”.

Capitolul 23

1. Dar Iov iarăşi a vorbit şi a zis:
2. „Şi de data aceasta plângerea mea este luată tot ca răzvrătire şi totuşi mâna mea de-abia înăbuşe suspinele mele.
3. O, dacă aş şti unde să-L găsesc! Dacă aş putea să ajung la palatul Lui!
4. Atunci aş dezvălui înaintea Lui pricina mea şi aş umple gura mea cu învinuiri.
5. Aş şti atunci cuvintele cu care mi-ar răspunde şi aş înţelege rostul spuselor Lui.
6. Şi-ar dezlănţui El oare toată puterea în cearta Lui cu mine? Nu, El ar sta şi m-ar asculta.
7. El ar lua aminte la omul drept care vorbeşte în fala Lui şi astfel aş fi iertat pe vecie de Judecătorul meu.
8. Căci iată, dacă o iau spre răsărit, El nu este acolo; dacă o iau spre apus, nu-L zăresc!
9. L-am căutat spre miazănoapte şi n-am dat de El, m-am întors către miazăzi şi nici aici nu L-am văzut!
10. Dar El cunoaşte şi umbletul meu şi starea mea pe loc şi dacă ar fi să mă treacă prin cuptor de foc, voi ieşi din cuptor curat ca aurul.
11. M-am ţinut cu pasul meu după pasul Lui, am păzit calea Lui şi nu m-am abătut din ea.
12. De la porunca buzelor Sale nu m-am depărtat, la sânul meu am ţinut ascunse cuvintele gurii Sale.
13. Dar hotărârea Lui este luată şi cine-L va împiedica? Căci ceea ce sufletul Său a poftit, aceea va şi face.
14. Fiindcă El aduce la îndeplinire hotărârea Sa şi alte foarte multe lucruri la fel, care sunt în gândul Său.
15. Iată pentru ce sunt înspăimântat în faţa Lui. Mă gândesc şi mi-e teamă de El.
16. Dumnezeu a slăbit inima mea şi Cel Atotputernic m-a îngrozit.
17. Şi n-am tăcut din pricina întunericului şi din pricina nopţii care a învăluit faţa mea.

Capitolul 24 

1. De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt ascunse şi cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de judecător?
2. Viclenii mută hotarele ţarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot.
3. Duc la ei acasă asinul copiilor orfani şi iau zălog boul văduvei.
4. Dau la o parte de pe cale pe cei săraci din ţară, iar pe toţi nenorociţii din ţară îi silesc să se ascundă.
5. Aceştia la fel cu asinii sălbatici din pustie ies pe furiş să-şi caute de mâncare şi, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine pentru copii.
6. Ei seceră noaptea pe câmp, ei culeg via nelegiuitului;
7. Petrec noaptea goi, fiindcă n-au cu ce să se învelească, pentru că n-au veşmânt să se apere de frig.
8. Ploaia repede din munţi îi udă până la piele şi în loc de adăpost strâng în braţe stâncile.
9. Cei dintâi smulg pe orfan de la ţâţă şi iau zălog haina săracului.
10. Şi săracii umblă goi, fără îmbrăcăminte şi, istoviţi de foame, duc în spinare snopii.
11. La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile cu struguri şi tânjesc de sete.
12. În cetate, muribunzii se vaită şi sufletul celor răniţi cere ajutor; dar Dumnezeu n-aude rugăciunea lor!
13. Mai sunt răzvrătiţi împotriva zilei, care nu cunosc cărările ei şi nu rămân în potecile ei.
14. Ucigaşul se scoală dis-de-dimineaţă, ucide pe cel sărac şi nevoiaş şi jefuieşte.
15. Ochii celui desfrânat pândesc amurgul zilei şi el îşi zice: Nu mă vede nici ţipenie de om, şi îşi pune o mahramă pe faţă.
16. Tâlharul, acoperit de întuneric, sparge casele şi intră în ele, căci el le-a pus semn de cu ziuă,
17. Iar când vine dimineaţa, parcă ar fi pentru ei umbra morţii. Când zorii strălucesc, toate spaimele morţii dau peste ei.
18. Nelegiuitul pluteşte uşor ca pe faţa apelor, dar pe pământ partea lui este plină de blestem şi fericirea nu va călca niciodată via lui.
19. Precum seceta şi arşiţa sorb apele zăpezilor topite, tot astfel soarbe locuinţa morţilor pe păcătoşi.
20. Pântecele mamei lor l-au uitat, viermii se desfătează din el, nimeni nu-l mai ţine minte şi astfel nelegiuirea lor s-a frânt ca un copac.
21. Ei chinuiau pe femeia stearpă şi fără de copii, ei s-au purtat aprig cu femeia văduvă.
22. Dar Cel ce, prin puterea Lui, struneşte pe cei puternici, se ridică răzbunător şi toii aceştia nu se mai ţin stăpâni pe viaţa lor.
23. El îi lasă să se sprijine cu bună încredinţare, dar ochii Lui erau asupra căilor lor.
24. Se ridicaseră, dar acum nu mai sunt, s-au aşternut ca nalba, când o coseşti şi ca spicul ierbii s-au veştejit.
25. Dacă ziceţi că nu este aşa, cine îmi va dovedi că am minţit şi cine va spulbera cuvântul meu?”

Capitolul 25

1. Atunci Bildad din Şuah a început să vorbească şi a zis:
2. „A Lui este stăpânirea, a Lui este puterea înfricoşătoare! Şi El sălăşluieşte pacea în locurile preaînalte.
3. Cine poate să numere oştile Sale? Şi peste cine nu se ridică paza Lui?
4. Cum ar putea un om să fie fără de prihană înaintea lui Dumnezeu, sau cum ar putea să fie curat cel ce se naşte din femeie?
5. Iată nici luna nu străluceşte destul în ochii Lui şi nici stelele nu sunt de tot curate, pentru El!
6. Cu cât mai puţin omul, care nu este decât putreziciune, cu atât mai puţin născutul din om, care nu este decât un vierme!”

Capitolul 26 

1. Atunci Iov a răspuns şi a zis:
2. „În ce chip ajuţi tu pe cel ce este fără de putere şi sprijini braţul care a slăbit?
3. Cum ştii tu să sfătuieşti pe cel lipsit de înţelepciune şi ce belşug de ştiinţă ai dat pe faţă?
4. Către cine ai îndreptat tu cuvintele tale şi al cui duh grăia prin gura ta?
5. Înaintea lui Dumnezeu, umbrele răposaţilor tremură sub pământ, iar apele şi vietăţile din ape se înspăimântă.
6. Împărăţia morţilor este goală înaintea Lui şi adâncul este fără acoperiş.
7. El întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe nimic.
8. El închide apele în norii Săi şi norii nu se rup sub greutatea apelor.
9. El acoperă faţa lunii pline, desfăşurând asupra ei norii Săi.
10. El a tras un cerc pe suprafaţa apelor, până la hotarul dintre lumină şi întuneric.
11. Stâlpii cerului se clatină şi se înspăimântă la mustrarea Lui.
12. Cu puterea Lui El a despicat marea şi cu înţelepciunea Lui a sfărâmat furia ei.
13. Suflarea Lui înseninează cerurile şi mâna Lui străpunge şarpele fugar!
14. Şi dacă acestea sunt marginile din afară ale înfăptuirilor Sale, cât de puţin lucru este ceea ce străbate până la noi! Dar tunetul puterii Sale, cine ar putea să-l înţeleagă?”

Capitolul 27

1. Dar Iov a mers mai departe cu pildele lui şi a zis:
2. „Viu este Dumnezeu Care a dat la o parte dreptatea mea! Viu este Cel Atotputernic Care a împovărat sufletul meu!
3. Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui Dumnezeu în pieptul meu,
4. Buzele mele nu vor rosti nici un neadevăr şi limba mea nu va grăi nici o minciună!
5. Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până când o fi să-mi dau duhul nu mă voi lepăda de nevinovăţia mea.
6. Ţin cu tărie la dreptatea mea şi nu voi lăsa-o să-mi scape; inima mea nu se ruşinează de zilele pe care le-am trăit.
7. Duşmanul meu să aibă partea nelegiuitului şi cel ce este împotriva mea să aibă partea celui ce lucrează nedreptatea!
8. Care este nădejdea unui înrăit, când el se roagă şi îşi ridică sufletul către Dumnezeu?
9. Aude oare Dumnezeu strigarea lui, când dă peste el vreo nenorocire?
10. Este oare Cel Atotputernic desfătarea lui? Cheamă el în toată vremea numele lui Dumnezeu?
11. Voiesc să vă învăţ căile lui Dumnezeu şi ceea ce este în gândul Celui Atotputernic nu vreau să vă ascund.
12. Şi dacă voi toţi aţi dovedit-o (ca şi mine), atunci pentru ce vorbiţi în zadar?
13. Iată partea pe care Dumnezeu o păstrează celui rău şi moştenirea pe care asupritorii vor primi-o de la Cel Atotputernic.
14. Dacă fiii săi sunt numeroşi, sunt pentru tăişul sabiei şi odraslele lui nu au atâta pâine cât să se sature:
15. Câţi mai scapă dintre ai lui vor muri de ciumă şi văduvele lor nu-i vor jeli.
16. Dacă adună bani mulţi ca nisipul şi grămădeşte veşminte multe ca noroiul,
17. Poate să le grămădească, dar cu ele se va îmbrăca un om fără prihană şi de toţi banii lui va avea parte unul cu inima curată.
18. Casa pe care şi-a zidit-o este casa unei molii şi ca o colibă pe care şi-o face un pândar.
19. Se culcă bogat, dar nu se mai culcă a doua oară; deschide ochii şi nu mai este.
20. Spaimele l-au ajuns ziua în amiaza mare; în puterea nopţii, un vârtej l-a smuls.
21. Vântul de la răsărit l-a spulberat şi se duce; din locul de unde era îl spulberă.
22. Dumnezeu îl împovărează fără milă şi înaintea mâinii care îl pedepseşte el caută să fugă.
23. Oamenii bat din mâini la priveliştea aceasta şi cu fluierături îl alungă de peste tot.

Capitolul 28 

1. Argintul are zăcămintele lui de obârşie şi aurul are locul lui de unde-l scoţi şi-l lămureşti.
2. Din pământ scoatem fierul şi din stânca topită scoatem arama.
3. Omul a pus hotare întunericului şi cercetează până în cele mai depărtate adâncuri, sfredelind piatra ascunsă în umbră şi în beznă.
4. Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul celor de deasupra şi departe de oameni; scormonitorii se spânzură pe funii şi se clatină încoace şi în colo.
5. Şi deasupra este pământul din care iese pâinea, dar pe dedesubt este răvăşit ca de foc.
6. Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de aur,
7. Cărări pe care nu le-a cunoscut pasărea de pradă şi pe care ochiul vulturului nu şi le-a însemnat.
8. Fiarele sălbatice nu le-au călcat niciodată, niciodată leul nu s-a strecurat pe aici.
9. Dar omul a ajuns cu mâna lui la aceste stânci de cremene şi munţii i-a răsturnat din temelie.
10. El a săpat şanţuri în stânci şi nimic de preţ nu scapă privirii lui.
11. El a răscolit izvoarele apelor şi tot ce era în adâncime a scos afară la lumină.
12. Dar înţelepciunea de unde izvorăşte ea şi care este locul de obârşie al priceperii?
13. Pământeanul nu cunoaşte calea către ea, căci ea nu se găseşte pe meleagurile celor vii.
14. Adâncul a grăit: Ea nu se află în sânul meu! Şi marea a spus la fel: Ea nu este la mine!
15. Mintea cea înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur şi argintul nu-l cântăreşti ca s-o plăteşti.
16. Ea nu poate să fie preţuită nici cu aurul Ofirului, nici cu preţioasa cornalină, nici cu pietre de safir!
17. Cu ea alături nu pot să stea nici aurul, nici cristalul şi cu un vas din aurul cel mai curat nu se poate schimba ea.
18. Despre mărgean şi despre diamant, nici să mai pomenim, iar agonisirea înţelepciunii întrece cu mult pe aceea a mărgăritarelor.
19. Topazele Etiopiei nu stau în cumpănă cu ea şi cu aurul cel mai curat nu vei plăti-o niciodată!
20. Şi această înţelepciune de unde vine ea şi care este sălaşul priceperii?
21. Ea a fost ascunsă de ochii oricărei făpturi vii; ea a fost tăinuită şi de pasărea cerului.
22. Adâncul şi moartea au zis: Noi am auzit vorbindu-se de ea.
23. Dumnezeu îi cunoaşte drumul şi numai El este Cel ce ştie locuinţa ei.
24. Când El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri,
25. Ca să dea vântului cumpănă şi să chibzuiască legea apelor,
26. Când El statornicea ploilor un făgaş şi o cale bubuitului tunetului,
27. Atunci El a văzut înţelepciunea şi a cântărit-o, atunci a pus-o în lumină şi i-a măsurat adâncimea.
28. După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu, aceasta este înţelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă priceperea”.

Capitolul 29 

1. Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale şi a zis:
2. „O, dacă aş fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în zilele când Dumnezeu mă ocrotea,
3. Ca atunci când El ţinea strălucitoare deasupra capului meu candela Sa şi, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric!
4. De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ţinea parte cortului meu,
5. Când Cel Atotputernic era încă cu mine şi împrejurul meu stăteau feciorii mei,
6. Iar picioarele mele se scăldau în lapte şi stânca aspră izvora pentru mine pâraie de untdelemn?
7. Atunci când ieşeam la poarta de sus a cetăţii şi aşezam în piaţă scaunul meu,
8. Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau în picioare şi rămâneau aşa.
9. Fruntaşii poporului îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură.
10. Glasul căpeteniilor scădea şi limba lor se lipea de cerul gurii.
11. Căci urechea care mă auzea mă fericea şi ochiul care mă vedea îmi dădea mare mărturie.
12. Fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor şi pe orfanul fără sprijin.
13. Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi şi umpleam de bucurie inima văduvei.
14. Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veşmânt şi judecata mea cea dreaptă era mantia mea şi turbanul meu.
15. Eram ochii celui orb şi piciorul celui şchiop;
16. Eram tatăl celor neputincioşi şi cercetam cu sârguinţă pricinile care îmi erau necunoscute.
17. Sfărâmam fălcile nelegiuitului şi smulgeam prada din dinţii lui.
18. Şi îmi ziceam: Voi adormi în cuibul meu şi ca pasărea Phoenix voi înmulţi zilele mele.
19. Rădăcina mea se va răsfira pe lângă apă şi roua se va lăsa, noaptea, peste ramurile mele.
20. Slava mea va întineri neîncetat şi arcul meu se va înnoi în mâna mea.
21. Oamenii mă ascultau şi stăteau fără grai şi aşteptau să audă sfatul meu.
22. După ce le vorbeam eu, ei nu mai spuneau nimic şi cuvântul meu cădea asupra lor picătură cu picătură.
23. Mă aşteptau precum aştepţi ploaia şi căscau gura lor, ca pentru bura de primăvară.
24. Dacă le surâdeam, nu-şi credeau ochilor şi surâsul meu nu-l lăsau să se piardă.
25. Le arătam care este dreapta cale şi stăteam mereu în fruntea lor, stăteam ca un împărat, între ostaşii săi şi, oriunde-i duceam, ei veneau după mine.

Capitolul 30

1. Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine şi pe ai căror părinţi îi preţuiam prea puţin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele.
2. Ce aş fi făcut cu puterea braţelor lor, odată ce vlaga lor se dusese toată?
3. Din pricina sărăciei şi a foametei înspăimântătoare, ei mânţcau rădăcini din locuri uscate şi mama lor era câmpia pustie şi jalnică.
4. Ei culegeau ierburi de prin mărăcini şi pâinea lor era rădăcina de ienupăr.
5. Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după ei lumea urla ca după nişte hoţi.
6. Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea şuvoaielor, prin găurile pământului şi prin văgăunile stâncilor.
7. Zbiară prin hăţişuri, stau grămadă pe sub scaieţi.
8. Neam de oameni ticăloşi, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din ţară!
9. şi astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor.
10. Le e groază de mine, s-au depărtat de mine şi pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor!
11. Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei mă asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbalele din gură.
12. În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele şi şi-au croit drumuri împotrivă-mi.
13. Au dărâmat poteca mea, cu gând ca să mă piardă, ei se suie încoace şi nimeni nu le este stavilă.
14. Ca printr-o spărtură largă, ei dau iureş şi în dărâmături se tăvălesc.
15. Mulţimea spaimelor s-a întors asupra mea, slava mea au gonit-o ca vântul şi izbăvirea mea a trecut ca un nor.
16. Şi acum sufletul meu se topeşte în mine, zile de amărăciune mă cuprind.
17. Noaptea oasele mele sunt ca sfredelite şi nervii mei nu ştiu de odihnă.
18. Cu o putere năpraznică, Dumnezeu mă tine de haină şi mă strânge de gât ca gulerul cămăşii.
19. Mi-a dat brânci în noroi şi am ajuns să fiu la fel cu praful şi cu cenuşa.
20. Strig către Tine şi nu-mi răspunzi, stau în picioare şi Tu nu mă vezi.
21. Tu Te-ai făcut asupritorul meu şi cu toată puterea braţului Tău mă prigoneşti.
22. Tu mă ridici deasupra vântului şi mă pui pe el călare şi apoi mă nimiceşti cu iureşul furtunii.
23. Ştiu foarte bine că Tu mă duci spre moarte şi la locul de întâlnire al tuturor muritorilor.
24. Totuşi împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către mine, în nenorocirea lui.
25. N-am plâns oare şi eu împreună cu cel care-şi ducea viaţa greu? Sufletul meu n-avea milă de cel sărman?
26. Mă aşteptam la fericire şi iată că a venit nenorocirea; aşteptam lumina şi a venit întunericul.
27. Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale grea mi-au sosit înainte.
28. Am umblat înnegrit la faţă, dar nu de soare; m-am ridicat în adunare şi am strigat.
29. Am ajuns frate cu şacalii, am ajuns tovarăş cu struţii.
30. Pielea s-a făcut pe mine neagră şi oasele mele sunt arse de friguri.
31. Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii şi flautul meu glasul bocitoarelor.

 

(Visited 27 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.