M-A PĂRĂSIT ÎNGERA

0

Îngera mea avea un obicei tare frumos și nobil totodată. Venea ziua pe-nserat de undeva din văzduhuri (unde se află casa ei), coborând lin, cu aripile desfăcute și se așeza cuminte la fereastra mea privindu-mă cu genele abia mijite. Punea o aripă la ochi drept geană, căci se însera și mă studia cu drăgălășenie. Văzând că totul e-n regulă și că stau cuminte la biroul meu în fața calculatorului, își scotea de sub penaju-i de la piept un cadou pe care mi-l lăsa cu dragoste pe pervazul ferestrei. Apoi pleca într-o liniște totală cu fâlfâit de aripi care lăsa în urma ei o urmă telepatică, pentru mine inconfundabilă. Dimineața când mă trezeam și deschideam fereastra găseam cadoul Îngerei, pe care se aflau, scrise cu pana, două cuvinte: „cu drag”. Atât! Nimic mai mult, dar pentru mine era extrem de important pentru că aceste cuvinte ale ei mă ajutau să dau un sens vieții și mă motiva să trăiesc mai departe…

Până într-o seară, în preajma sărbătorilor pascale când sosită din nou în stilul său caracteristic s-a așezat din nou la fereastră scrutând interiorul camerei unde locuiesc. M-a zărit căzut la podea. N-a înțeles prea bine ce se întâmplase. Și-a făcut ambele aripi geană la ochi și a scrutat mai pe îndelete interiorul locuinței. Era vraiște. Multe obiecte grele căzute și un vălmășag de lucruri răscolite alandala. A bătut la geam cu o aripă. Văzând că nu dau nici un răspuns și că stau în continuare întins la podea s-a gândit că murisem. Cred că a gândit așa: „păi dacă acesta e mort, ce mai caut eu aici? La ce rost, căci omul ăsta nu-mi mai este de trebuință, nu-mi mai este de nici un folos.” Și desfăcându-și aripile s-a grăbit (de obicei nu se grăbea) să se facă nevăzută cât mai repede cu putință…

Cu bruma de viață pe care o mai aveam, căci eram în comă, am observat toate mișcările ei și i-am ghicit și gândurile ascunse. O briză de uitare a lăsat zborul său în urma-i, căci de atunci, de câte ori deschid fereastra nu mai văd nici o urmă a trecerii ei pe la mine. Așadar, Îngera mea m-a părăsit în cel mai greu moment al existenței mele…

(Visited 53 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.