TIMPUL TREZIRII

Acum se cade și nu după ce va fi trecut încă un an, acum se cade zic de a începe și nu de a sfârși un drum lung, foarte lung de la un capăt al destinului către celălalt capăt care va sfârși inevitabil în noaptea profundă, eternă…
Se cade să dăm glas cuvintelor care nu se vor spuse cu glasul diurn, ci doar gândite cu vocea conștiinței de sine uneori copleșită de noianul fulgurant al cuvintelor nespuse în ani la număr mulți…
Și să aducem gest de mulțumire celui ce ne-a pus pe frunte semnul destinului iluminându-ne drumul ce ar fi fost poate întunecat și trist… A fost o dezlegare de suflet și de simțire adâncă, rațiunea trecând în planul secund al existenței diurne…
Corzile sensibile ale spiritului au vibrat odată profund cutremurând un echilibru aparent durabil al ființării noastre pe bunul acesta pământ…
Orice ființă, se știe, nu ți se dăruie de la prima percepție vizuală sau auditivă. Ea trebuie sondată, așteptată să înflorească pentru ca apoi să cuprindă-n corola ei minunată o întreagă gamă de trăiri superbe… Magie este această transformare de la simțirea de rece piatră la focul mistuitor al soarelui intrinsec care nu se arată dar care arde interior topind și cel mai de taină suflet… viața de dincolo, nevăzută vreodată, dar care ne așteaptă cu brațe ca aripi larg deschise are și o latură poetică ca în cele mai de seamă opere de artă ale marilor artiști de geniu… acesta este filonul de aur al sufletului pe care trebuie să-l prețuim mai mult ca orice altceva, pentru că ni s-a dat din prea plinul destinului universal, cel care așează aure și zodii pe chipul și-n jurul ființelor iubite…