IEȘIREA SINELUI DIN SINE

Astă noapte am simțit pustiul ca un trup de femeie aflat la confluența sinelui cu prima stea căzătoare… întâmplarea a făcut ca eu să simt din nou epiderma cerului pe unde mă aflam în căutarea răsadului cu trandafiri violet… ieșirea sinelui din Sine seamănă cumva cu lepădarea șarpelui de piele… obișnuitul, banalul, prostia, mizeria, aroganța inconștientă, lauda de sine, indiferența… mă înconjoară atât de mult, din atâtea părți încât consimt la devenirea întru statuie nu în sens de elogiu-evocare a ceea ce nu sunt și n-am fost, ci în sens de pură piatră creștină… cuvintele sunt bune uneori de descântec dar de cele mai multe ori ele sunt bune pentru tăcerea care vorbește…