SĂRUTUL
Petale și aripi de plantă umană – femeie-bărbat – înflorinde…, iubind de iubitul cer sau aer fără de care (absenţă, nisip trupesc, arşiţă și spirit toate-n spinarea muntelui-magnolie-mov…), inerţia, hidoasa inerţie, cicatrizanta, sedimentara n-ar fi pierit…
Mă ştiu, mă ştiam, dar mă trezesc asemenea unui izvor din nou dăruind din prea plinu-i în adânc adunat… Adâncul în soare eliberat, ca un şuvoi de perle nesecat… Iubind un deal ca o vale, ca o salcie pe care lacrimi-am atârnat ca mărgăritare, aşteptând-iarbă, picioru-i să mă strivească…
Şi genunchiul, Doamne, sub-genunchiul, nimeni nu-i va şti muzica, acordul, arpegiul, un univers întreg sub epidermă, tulburat, îmbătat, însetat, adorat – sub-genunchiul…
Conştient că nimic din ce-i muritor-trecător n-ar fi diamantat şi atât de vrăjelnic cuceritor dacă EL şi EA prin Sine, cu spirit, n-ar FI! Sărutul să-l împlinească…
