FRIG

Pe chipul întunecat al nopții, gândul meu ca o apă albastră poartă dulcea povară a faptului că exiști…

Înaintea tuturor gândurilor, inima mea către tine pulsând roșie fierbinte și bună asemenea ție, asemenea inimii tale… frumoasă floare veșnic înflorită…

Apoi vine clipa sublimă a plimbării nocturne care mi te face în gând prezență sublimă încât iată faci parte din mine cotropindu-mi ținuturile, munții, câmpiile, totul până mă faci rob la un strop de soare… stingher, singuratic, cu sufletul alb ca o desfășurată velă fără corabie, fără catarg… însorește-mă cu gândul aproapelui de tine, căci frigul acesta atât mi-a pustiit sufletul…

Amintește-mă somnului tău și spune adesea că visul călătorit de mine nu-i altceva decât un gând întrerupt înainte de naștere…

Fiecare cuvânt, fiecare gest este o cheie pentru gândul nerostit încă, pentru floarea nedăruită încă… și mai mult decât atât cuvântul nerostit încă este o imensă planetă pe care orice viețuitoare învață să iubească…

Dimineața obrajii mei, uneori, sunt umezi de rouă… dar mă înseninează gândul că undeva în lume cineva nu mă lasă în frig

(Visited 15 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.