TRANDAFIRUL TĂCERII

Îți crește în gură un trandafir de atâta tăcere… vorbește… în locul tău el atinge lobul urechii ce-ascultă supus cuvinte-petale neînțelese… departe… mult prea departe… două rânduri să-mi scrii ca și când ai vorbi, două curcubeie de cuvinte vor fi…  două inele albastre… sau trimite-mi inima ta – o piatră în stemă – un giuvaer-diademă… casa mea e înconjurată de greieri, de dor și tăcere… are ziduri groase din pâslă, cred că Proust ar fi plâns după timp și madlene… cred… prea clar se așterne doru-n ferestre… vin gânduri ca liliecii în noapte înghițind himera înserării sublime… și totuși adorm într-o zi răsucită care se crede noapte de diamant… vine vremea când, în sfârșit, pleoapa adânc mi se lasă pe suflet…