TREI NOPŢI DE SPITAL

0

pe-patul-de-spitalDa! Trebuia să se întâmple şi asta. Adică era de aşteptat la ce viaţă dezordonată am. Nu am mai fost internat în vreun spital din adolescenţă. Nici analizele nu mi le-am făcut cam tot de pe atunci. Eeeeee, dar vine o vreme pe care nu o poţi ocoli, nici nu o poţi da după cum vrei tu să fie. A început cam aşa: o senzaţie de greaţă la vederea oricărui fel de aliment. Apa mi se părea că este amară. Nu mai simţeam nevoia de o cafea şi o ţigară, deliciile vieţii… Mă rog, şi alte mici amănunte. Zic: ia-n să merg yo la un medic să văz ce zice. Zice: nişte analize degrabă. Mă internez ca să le fac pe toate ca la carte. Diagnostic: diabet! Ups! Zic la rându-mi în barbă.

Prima noapte de spital: singurul pat liber, lângă fereastră, bineînţeles, că aşa sunt eu norocos. Noaptea se lasă cu răcoare. Geamul deschis, uşa deschisă. Se umflă perdelele de curent precum pânzele Bricului Mircea. Stau o vreme, mă chinui, îmi pun pe căpăţâna-mi ilustră cearceaful, încerc să dorm, zadarnic. E ora 2. Închid fereastra. Pe la 3 se ridică piratul lu’ peşte prăjit şi o re-deschide. Eram 5 în salon. El avea vechime, eu abia venisem. Trebuia să accept situaţia. E ora 4. Abia dacă am aţipit niţel. Dimineaţa analizele. O grămadă de sânge, de parcă eram donator benevol.

A doua zi fac inventarul colegilor de salon. Primul contact vizual cu vecinul de pat care mă fixa cu privirea de vreo 5 minute. Îi adresez câteva cuvinte. Nu reacţionează. Am aflat apoi că nu auzea prea bine. Al doilea un domn inginer mai dezgheţat la minte. Al treilea mi-a reţinut atenţia în mod special. Avea un fel de cocoaşă. Mi-a spus ulterior că are coloana vertebrală în formă de „S” şi din faţă şi din profil. M-au trecut fiorii. Avea şi probleme cardiace, iar în ziua în care m-am externat primeşte altă veste teribilă: avea şi hepatită de tip „C”. Despre cel cu numărul 4 (cel care mi-a deschis fereastra) nu vreau să vorbesc: îl urăsc, pentru că din cauza lui m-am trezit cu gâtul înţepenit şi cu spatele aşişderea.

A doua noapte iar nu pot să dorm. Am o sensibilitate exagerată şi chiar prostească. Îmi trebuie timp ca să mă adaptez undeva.

A treia noapte am stat de planton.

Trei nopţi de spital, trei nopţi de nesomn. M-am internat miercuri şi am ieşit sâmbătă (pe 01 august 2015).

Diabetul ăsta e foarte păcătos. Îţi afectează şi vederea. Dimineaţa ai vederea limpede, spre seară ţi se tulbură. Alteori ai vederea înceţoşată toată ziua. Noroc că în maşină am bunul obicei de a avea ochelari (mai multe perechi) pentru orice eventualitate. Iar eu la externare trebuia să conduc, să merg prin trafic care, în Ploieşti, e cam ca la Bucureşti. Până la Vălenii de Munte sunt vreo 40 kilometri.

Fraţilor şi surorilor aveţi grijă de sănătatea voastră. La orice semn neobişnuit pe care vi-l dă organismul vostru (pentru că el este foarte deştept, se autoreglează şi trimite semnale creierului pentru ca tu, fiinţă conştientă şi raţională, să ai grijă de el, să-l îngrijeşti) luaţi măsuri din timp. Nu faceţi ca mine să vă lăsaţi în voia sorţii cu zecile de ani.

(Visited 98 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.