CARTEA LUI IOV (II)
Capitolul 4
| 1. | Atunci Elifaz din Teman a deschis gura şi a zis: |
| 2. | „Să-ţi vorbim ori să nu-ţi vorbim? Necazul tău e crâncen! Dar cine ar putea să-şi înăbuşe cuvintele? |
| 3. | Iată, tu dădeai învăţătură multora şi întăreai multe mâini slăbite. |
| 4. | Cuvintele tale au ţinut în sus pe cei ce erau să cadă şi tu ai întărit genunchii care se clătinau. |
| 5. | Acum când ţi-a venit şi ţie rândul, eşti la strâmtorare şi ţi-ai pierdut firea; acum când lovitura te-a ajuns, te-ai spăimântat! |
| 6. | Frica ta de Dumnezeu nu-ţi dă încredere şi desăvârşirea căilor tale nu-ţi dă nădejde? |
| 7. | Ia adu-ţi aminte, care nevinovat s-a prăpădit şi unde le-a pierit urma celor drepţi în fala lui Dumnezeu? |
| 8. | După cum am văzut eu, numai cei ce ară nelegiuirea şi seamănă răutatea au parte de asemenea roade. |
| 9. | La porunca Domnului, ei vor pieri, de suflarea mâniei Lui se vor stinge. |
| 10. | Răcnetul leului şi glasul leopardului, precum şi dinţii puilor de lei se sfărâmă. |
| 11. | Leul bătrân moare că nu mai are ce mânca şi puii leoaicei se risipesc. |
| 12. | O şoaptă a răzbit până la mine şi urechea mea a prins ceva din ea. |
| 13. | În spaimele care vin din nălucirile nopţii, atunci când somn adânc se lasă peste oameni, |
| 14. | Cutremur m-a apucat şi fiori mi-au scuturat toate oasele. |
| 15. | Atunci un duh a trecut prin faţa mea; tot părul mi s-a zbârlit de groază. |
| 16. | A stat drept în picioare, dar n-am ştiut cine este; o umbră este înaintea ochilor mei, şi aud o voce uşoară care zice: |
| 17. | „Un om poate să fie drept în faţa lui Dumnezeu? O făptură omenească este ea curată înaintea Celui ce a zidit-o? |
| 18. | Dacă El nu se încrede în slujitorii Săi şi dacă găseşte vină chiar îngerilor Săi, |
| 19. | Cu cât mai vârtos celor ce locuiesc în locuinţe de lut, a căror obârşie este în ţărână şi pe care îi striveşte ca pe o molie. |
| 20. | De dimineaţă până seara sunt zdrobiţi, pier pe vecie fără să-i scape nimeni. |
| 21. | Mor, dar nu mor de prea multă înţelepciune”. |
Capitolul 5
| 1. | Strigă acum, dacă o fi cineva care să-ţi răspundă. Către care din sfinţii îngeri te vei îndrepta? |
| 2. | Mânia ucide pe cel fără de minte, iar aprinderea omoară pe cel rătăcit. |
| 3. | Am văzut pe nebun prinzând rădăcină şi pe loc am blestemat sălaşul lui: |
| 4. | Să se depărteze copiii lui de orice izbăvire şi să fie călcaţi în picioare la poartă şi nimeni să nu le vină într-ajutor. |
| 5. | Secerişul lui să-l mănânce flămânzii şi să-l ducă cu ei în ascunzişuri şi toată averea lui s-o soarbă însetaţii! |
| 6. | Pentru că nelegiuirea nu iese din pământ şi necazul nu răsare din pulbere, |
| 7. | Ci omul îşi naşte singur suferinţa, precum vulturii se ridică în aer, prin puterile lor; |
| 8. | Dar eu alerg la Dumnezeu şi Lui Îi arăt necazul meu. |
| 9. | El face lucruri mari şi nepătrunse, lucruri minunate şi fără număr. |
| 10. | El dă ploaie pe pământ şi trimite apă pe câmpii. |
| 11. | El înalţă pe cei smeriţi şi izbăveşte pe cei necăjiţi. |
| 12. | El destramă planurile celor vicleni şi cu mâinile lor nu pot să izbândească. |
| 13. | El prinde pe înţelepţi în isteţimea lor şi sfatul celor înşelători iese prost. |
| 14. | Ziua în amiaza mare dau de întuneric şi umblă ca pe timp de noapte în ceas de zi. |
| 15. | Dar Dumnezeu scapă din gura lor pe omul dosădit şi din mâna celui puternic pe cel sărac. |
| 16. | Astfel, sărmanul prinde nădejde şi nedreptatea îşi închide gura. |
| 17. | Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Şi să nu dispreţuieşti certarea Celui Atotputernic. |
| 18. | Căci El răneşte şi El leagă rana, El loveşte şi mâinile Lui tămăduiesc. |
| 19. | De şase ori din nevoi te va scoate, iar a şaptea oară, răul te va ocoli. |
| 20. | În timp de foamete, te va scăpa de la moarte şi în bătălie din primejdia sabiei. |
| 21. | Vei fi la adăpost de biciul bârfelii şi nu te vei teme de prăpăd când va veni. |
| 22. | Îţi vei râde de pustiire şi de foamete şi nu-ţi va păsa de fiarele pământului. |
| 23. | Căci vei avea legământ cu pietrele câmpului şi fiara sălbatică va trăi cu tine în pace. |
| 24. | Tu vei şti cortul tău la adăpost şi când îţi vei cerceta locuinţa nu vei avea dezamăgire. |
| 25. | Vei şti că urmaşii tăi sunt numeroşi şi că odraslele tale sunt multe ca iarba pământului. |
| 26. | Sosi-vei la mormânt, la adânci bătrâneţe, ca o şiră de grâu strânsă la vremea ei. |
| 27. | Iată ceea ce am cercetat şi aşa este. Ascultă şi învaţă spre folosul tău”. |
Capitolul 6
| 1. | Atunci Iov a răspuns şi a grăit: |
| 2. | „O, dacă durerea mea s-ar cântări şi nenorocirea mea ar fi pusă la cântar! |
| 3. | Şi fiindcă este mai grea decât nisipul mărilor, de aceea cuvintele mele sunt bâlbâite! |
| 4. | Pentru că săgeţile Celui Atotputernic stau înfipte în mine şi duhul meu bea veninul lor, de aceea spaimele lui Dumnezeu vin cete-cete împotriva mea. |
| 5. | Zbiară măgarul sălbatic când e lângă păşunea verde? Mugeşte boul când stă lângă nutreţ? |
| 6. | Poţi să mănânci ce n-are sare fără sare? Are vreun gust albuşul oului? |
| 7. | Sufletul meu n-a voit să se atingă de ele; inima mea s-a dezgustat de pâinea mea. |
| 8. | Cine îmi va dărui îndeplinirea rugăciunii mele şi va face ca Dumnezeu să-mi dea ce aştept, |
| 9. | Şi să primească să mă sfărâme şi să-şi întindă mâna şi să mă nimicească! |
| 10. | Dar va fi încă o mângâiere pentru mine şi voi tresălta, deşi împovărat de dureri nemiloase, fiindcă n-am ascuns poruncile Celui Sfânt. |
| 11. | Ce putere mai am ca să aştept şi ce viitor mai am ca să prelungesc viaţa mea? |
| 12. | Tăria mea este tăria pietrelor? Trupul meu este oare de aramă? |
| 13. | Aş putea găsi vreun sprijin în mine şi tot ajutorul n-a fugit, oare, departe de mine? |
| 14. | Celui ce este în suferinţă i se cuvine mila prietenului său, dar el uită teama de Cel Atotputernic. |
| 15. | Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un puhoi, ca albia puhoaielor repezi. |
| 16. | Erau acoperite de ghiaţă, zăpada stătea grămadă peste ele; |
| 17. | Dar cum se topeşte zăpada, ele şi seacă şi, cum se încălzeşte, ele se usucă pe loc. |
| 18. | Caravanele se abat din drumul lor, ele înaintează în pustiu şi se rătăcesc. |
| 19. | Caravanele din Tema aşteaptă, convoaiele din Saba nădăjduiesc în ele. |
| 20. | Şi sunt uimiţi că au avut încredere; când sosesc lângă uscatele puhoaie sunt uimiţi. |
| 21. | Aşa aţi fost şi voi acum pentru mine: Vă scutură spaima şi vă este frică! |
| 22. | Nu cumva v-am zis: Daţi-mi de pomană şi împărţiţi din averile voastre pentru mine? |
| 23. | Sau scăpaţi-mă din mâna unui duşman sau răscumpăraţi-mă din mâna tiranilor? |
| 24. | Fiţi învăţătorii mei şi eu voi tăcea; lămuriţi-mă unde este păcatul meu! |
| 25. | Cât de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufleteşti! Dar ce judecă judecata care vine de la voi? |
| 26. | Cugetaţi voi să faceţi judecata vorbelor? Ducă-se în vânt cuvintele unui deznădăjduit! |
| 27. | Voi năpăstuiţi pe orfan, voi împovăraţi pe prietenul vostru. |
| 28. | Şi acum întrebaţi şi vă întoarceţi către mine şi în faţa voastră nu voi spune minciună! |
| 29. | Cercetaţi din nou! Nu este nici o viclenie! Cercetaţi din nou! Dreptatea mea este mereu aici! |
| 30. | Este oare vreo strâmbătate pe limba mea şi cerul gurii mele nu va deosebi el ce este rău şi ce este amar? |
(Visited 9 times, 1 visits today)
