CLOPOTELUL TOCILARULUI
Într-un film de acţiune cu Steven Segal apare, la un moment dat, o insulă de lirism: (parafrază) Bătrânul tocilar pleca în fiecare dimineaţă împingându-şi, pe străzile oraşului, căruciorul pentru ascuţit foarfeci şi cuţite. Avea un clopoţel atârnat de cărucior, astfel ca oamenii să-l audă când trece. Erau mulţi clienţi şi seara se întorcea acasă şi-şi număra satisfăcut bănuţii pe care-i câştigase în ziua aceea. Cu timpul, însă, oamenii au început să-şi cumpere ustensile de unică folosinţă, astfel că prezenţa tocilarului pe străzile oraşului devenea din ce în ce mai inutilă. Clopotelul tocilarului se auzea parcă mai trist ca niciodată. Într-o zi a plecat dis-de-dimineaţă şi s-a întors seara târziu fără să fi câştigat nici un bănuţ. Când a murit nimeni nu a observat absenţa lui… Se spune că a murit de o boală anume, dar eu cred că a murit de inimă rea.
CÂND NIMENI NU MAI ARE NEVOIE DE TINE SIMŢI CUM MORI CÂTE PUŢIN ÎN FIECARE ZI!
