Ideea de TU
Pulberea cerului mi-a înceţoşat privirea…praf de stele, frunze celeste, foşnetul lunii, bronz şi cristal toate pe cerul nopţii senin atât de departe atât de aproape încât vezi trupul de stea asemenea EI, asemenea ŢIE. Ideii de TU mă închin lângă Icar odihnindu-mă frânt. E un zbor în zadar zădărnicind orice aripă larg desfăcută ca o semilună albastră crescută înlăuntrul fiinţei pe marginea inimii… Inimă ce zboară cu o singură aripă – idee de TU, nu are şanse reale de vieţuire. Dă-mi sau fii TU cealaltă aripă… Fata Morgana-i orice gând tânjit, fiece dor rostit în mine însumi, căci răneşte orgoliul spunerii pe gură-rotulă-rotundă întru sărut virtual, mă simţi?
Lumina orbeşte privind-o în ochi, sisifică trudă îmi spui crezând că nu sunt, dar SUNT şi nu aşa cum EŞTI-nălucă pe ducă mereu… Imperială magnolie ţi-e gura ce-mi lasă petala pe pleoapă uşor mângâind-o îţi vine să dormi dar nu poţi pentru că izvorăşte de dincolo de ochi din adâncuri de inimă clară cândva acum tulbure un altfel de stea în formă de clopot: lacrima… Nu-i suferinţă, ci e durere acută, ecoul ei sau al lui, nu contează, cuprinde întreg universul, se lasă ca o ninsoare târzie acoperind-albind iarba primăverii fiinţelor noastre…
Ne întoarcem în iarnă ori de câte ori tânjirea este prea mare şi doare-n curând vor creşte în noi rădăcini de iubire… Oare vor creşte ?
Cine-mi pictează pe chip trupul lacrimii: clopot de-argint ?…
