Sărutul de cinci minute
Pe vremea sărutului bun obișnuiam să le fac fetelor cochetelor câte un semn în frunte frumos. Le plăcea. Stăteau ca mielușelele sub buzele mele însetate… Un sărut senzual, îndelung aplicat, cel puțin câte cinci minute pentru fiecare… La final le lăsam o floare roșie pe frunte.
De cele mai multe ori asta era totul. Nimic altceva care să semene a dorință de împreunare. Era ca o dragoste aeriană, poposită pe fruntea lor, ca un semn al faptului că există, că sunt tinere și bune de rod, că merită atenția bărbatului care eram.
Ele erau dulci… mă adăpam la dulceața lor sugând efectiv fruntea de parcă aș fi vrut ca prin acel sărut să le sorb întreaga făptură. Semnul din fruntea lor se păstra cel puțin o zi întreagă. Unele erau mândre și se lăudau. Altele cădeau într-o grea tăcere de parcă tocmai ar fi fost fecundate. Altele râdeau ca de o glumă bună, dar niciodată, niciuna nu a refuzat semnul din fruntea lor piersicată…
Închideau ochii, probabil de plăcere, eu mă uitam pe furiș la ceas. Cinci minute fix, atât trebuia să dureze…