DE CÂND

De când așteptarea emblemă, enigmă pe scut se topește… de când? Nedormitul dor de pribegele stele palpită… de când plăpândul suflet adânc se-nfioară în singurătatea-i… de atunci neadormirea mai mult mă încearcă… alba liniște prea clară-mi albește retina… preaiubitul demon… prea cunoscutul fiu al bejeniei… așa se-nfiripă vremea trecerii mele… și spaima gândului meu că preafericitul zeu al nopții iar în mine spațiu cucerește… mă pândește o surpare rapidă, ireversibilă… sunt pregătit de zbor… de cel alcătuit într-o aripă ușor ciuntită… voi mai face o rotație pe cer ca o eșarfă până când ușoara ei plutire va fi brutal străpunsă într-un capăt de stâncă…

(Visited 3 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.