CARTEA LUI IOV (VI)
Capitolul 31
| 1. | Făcusem legământ cu ochii mei şi asupra unei fecioare nu-i ridicam. |
| 2. | Şi care este partea pe care Dumnezeu o trimite din ceruri şi ce câştig hărăzeşte, din înălţime, Cel Atotputernic? |
| 3. | Nefericirea nu este ea oare pentru cel nedrept şi nenorocirea pentru făptuitorii fărădelegii? |
| 4. | Nu vede, oare, Dumnezeu căile mele şi nu numără El toţi paşii mei? |
| 5. | Umblat-am oare întru minciună şi picioarele mele au zorit spre înşelăciune? |
| 6. | Să mă cântărească în cumpăna dreptăţii şi Dumnezeu să cunoască neprihănirea mea. |
| 7. | Dacă paşii mei s-au abătut de la calea cea dreaptă şi inima mea a fost târâtă de ochii mei, iar de mâinile mele s-a lipit vreo murdărie, |
| 8. | Atunci altul să mănânce ceea ce eu semăn şi vlăstarii mei să fie scoşi din rădăcină! |
| 9. | Dacă inima mea a fost amăgită de vreo femeie şi am stat de pândă la uşa aproapelui meu, |
| 10. | Atunci nevasta mea să învârtească la râşniţă pentru altul şi alţii să aibă parte de ea. |
| 11. | Căci aceasta ar fi o urâciune, o nelegiuire vrednică de pedeapsa judecătorilor, |
| 12. | Un foc care mistuie până la iad şi care nimiceşte toată strânsura mea; |
| 13. | Dacă aş fi nesocotit dreptul slugii sau al slujnicei mele, în socotelile lor cu mine, |
| 14. | Ce mă voi face eu; când Dumnezeu se va ridica şi ce răspuns ti voi da, când va lua procesul în cercetare? |
| 15. | Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut şi pe robul meu? Nu este, oare, El singur Care ne-a alcătuit în pântece? |
| 16. | Datu-m-am, oare, în lături, când săracul dorea ceva şi lăsat-am să se stingă de plânsete ochii văduvelor? |
| 17. | Mâncam, oare, singur bucata mea de pâine şi orfanului nu-i dădeam din ea? |
| 18. | Dimpotrivă, din tinereţile mele, am crescut pe orfan ca un tată şi de la naştere, am călăuzit pe văduvă. |
| 19. | Dacă vedeam un nenorocit fără haină şi vreun sărac care n-avea cămaşă pe el, |
| 20. | Nu mă binecuvântau coapsele lui şi nu-l încălzea lâna mieilor mei? |
| 21. | Dacă am repezit mâna mea împotriva vreunui orfan, fiindcă vedeam că am sprijinitori la masa judecăţii, |
| 22. | Atunci să cadă umărul meu din încheietură şi braţul meu să se dezlege de osul celălalt! |
| 23. | Dar eu mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu şi înaintea măreţiei Lui nu puteam să stau. |
| 24. | Mi-am pus eu încrederea în aur sau am zis aurului lămurit: Tu eşti nădejdea mea? |
| 25. | Ori eram fericit peste măsură, că aveam atâta avere şi că mâna mea agonisise mult? |
| 26. | Ori când vedeam soarele în strălucirea lui şi luna înaintând cu măreţie, |
| 27. | A fost inima mea amăgită în taină şi am dus eu mâna la gură, ca s-o sărut? |
| 28. | Şi aceasta ar fi fost o mare fărădelege, fiindcă aş fi tăgăduit pe Dumnezeul cel Preaînalt. |
| 29. | M-am bucurat eu de nenorocirea duşmanului meu şi am tresăltat când vreo răutate dăduse peste el? |
| 30. | Eu n-am îngăduit limbii mele să greşească şi să ceară moartea duşmanului, blestemându-l. |
| 31. | Oamenii care ţineau de casa mea ziceau: „Unde s-ar găsi vreunul care să nu se fi săturat la masa lui?” |
| 32. | Străinul nu petrecea noaptea niciodată afară; porţile mele le deschideam călătorului. |
| 33. | Acoperit-am eu, ca lumea cealaltă, păcatele mele, ascunzând, în sânul meu, greşeala făptuită, |
| 34. | Pentru că, adică, mă temeam de zarva cetăţii şi mă înspăimânta dispreţul cetăţenilor şi atunci rămâneam fără glas şi nu mai mă arătam în poartă? |
| 35. | O, cine, îmi va da pe cineva care să mă asculte? Iată aici iscălitura mea! Cel Atotputernic să-mi răspundă! Iar învinuirea scrisă de potrivnicii mei, |
| 36. | Voi purta-o pe umărul meu, voi înnoda-o în jurul capului meu, ca o cunună. |
| 37. | Îi voi da socoteală de toţi paşii mei, ca un principe mă voi înfăţişa înaintea Lui. |
| 38. | Nu cumva ogoarele mele cer răzbunare împotriva mea şi brazdele lor sunt prididite de lacrimi? |
| 39. | Nu cumva m-am înfruptat din roadele lor şi n-am plătit şi am făcut pe vechii lor stăpâni să se plângă de mine? |
| 40. | Dacă ar fi aşa, atunci să crească pe ele pălămidă în loc de grâu şi neghină în loc de orz!” Aici cuvintele lui Iov se termină. |
Capitolul 32
| 1. | Astfel, aceşti trei bărbaţi nu mai răspunseră nimic lui Iov, pentru că el se socotea fără vină. |
| 2. | Atunci se aprinse de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. Şi mânia lui se aprinse împotriva lui Iov, fiindcă el pretindea că este drept înaintea lui Dumnezeu, |
| 3. | Şi iarăşi se aprinse mânia lui împotriva celor trei prieteni ai lui Iov, fiindcă ei nu găseau nici un răspuns şi totuşi osândeau pe Iov. |
| 4. | Elihu însă aşteptase pe când ei vorbeau cu Iov, fiindcă ei erau mai în vârstă decât Elihu. |
| 5. | Dar când a văzut el că nu mai este nici un răspuns în gura celor trei oameni, atunci s-a aprins mânia lui. |
| 6. | Şi aşa Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a început a vorbi şi a zis: „Eu sunt tânăr şi voi sunteţi bătrâni, de aceea m-am sfiit şi m-am temut să vă dau pe faţă gândul meu. |
| 7. | Mi-am zis: vârsta trebuie să vorbească şi mulţimea anilor să ne înveţe înţelepciunea. |
| 8. | Dar duhul din om şi suflarea Celui Atotputernic dau priceperea. |
| 9. | Nu cei bătrâni sunt înţelepţi şi nici moşnegii nu sunt cei ce înţeleg totdeauna dreptatea. |
| 10. | Drept aceea am zis: Luaţi aminte la mine, voi arăta şi eu ce ştiu. |
| 11. | Iată că am aşteptat cuvintele voastre, am stat cu urechea aţintită la judecăţile voastre, pe când voi vă căutaţi ce aveaţi de spus. |
| 12. | Am stat cu ochii aţintiţi asupra voastră şi iată că nici unul n-a convins pe Iov, nici unul n-a răsturnat cuvintele lui; |
| 13. | De aceea să nu ziceţi: Noi am găsit înţelepciunea şi Dumnezeu ne dă învăţătura, iar nu un om. |
| 14. | Astfel, nu voi pune înainte nişte cuvinte ca acestea şi nu-i voi răspunde cu temeiurile voastre. |
| 15. | Ei au fost opăriţi, n-au mai răspuns nimic, cuvintele le-au fugit din gură |
| 16. | Şi eu am aşteptat! Dar pentru că ei nu mai vorbesc, fiindcă au stat pe loc şi nu mai răspund, |
| 17. | Voi zice şi eu ceva din partea mea, voi arăta şi eu ştiinţa mea, |
| 18. | Căci sunt plin de cuvinte până în gât şi duhul meu lăuntric îmi dă zor. |
| 19. | Iată că cugetul meu în mine este ca un vin care n-are pe unde să răsufle, ca un vin care sparge nişte burdufuri noi. |
| 20. | Voi vorbi deci ca să mă uşurez, voi deschide gura mea şi nu-l voi lăsa pe Iov fără răspuns. |
| 21. | Nu voi lua partea nimănui şi nu voi măguli pe nimeni, |
| 22. | Căci nu mă pricep să linguşesc, altfel într-o clipeală m-ar smulge Ziditorul meu. |
Capitolul 33
| 1. | Drept aceea, Iov, te rog, ascultă cuvintele mele şi ia aminte la toate cuvintele mele. |
| 2. | Iată că am deschis gura mea şi limba mea grăieşte. |
| 3. | Inima mea va scoate la iveală cuvinte de învăţătură, buzele mele se vor rosti cu limpezime, |
| 4. | Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieţii mele. |
| 5. | Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina înaintea mea, fii tare! |
| 6. | Înaintea lui Dumnezeu eu sunt la fel cu tine şi eu ca şi tine am fost frământat din lut, |
| 7 | De aceea frica de mine să nu te tulbure, nici mâna mea să nu atârne greu asupra ta. |
| 8. | Tu ai spus în auzul meu şi eu am auzit rostul vorbelor tale spunând aşa: |
| 9. | „Eu sunt curat şi f.ără nici o vină, eu sunt fără prihană şi n-am nici o greşeală; |
| 10. | Dar iată că Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea şi mă socoteşte ca un vrăjmaş al Lui. |
| 11. | El pune picioarele mele în butuci şi pândeşte toţi paşii mei!” |
| 12. | Dar aici îţi voi răspunde că tu n-ai dreptate, fiindcă Dumnezeu este mai mare decât omul. |
| 13. | De ce grăieşti împotriva Lui, fiindcă El nu dă nimănui socoteală de toate câte face? |
| 14. | Vezi că Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte. |
| 15. | Şi anume, El vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, atunci când somnul se lasă peste oameni şi când ei dorm în aşternutul lor. |
| 16. | Atunci El dă înştiinţări oamenilor şi-i cutremură cu arătările Sale. |
| 17. | Ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie |
| 18. | Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului; |
| 19. | De aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt. |
| 20. | Pofta lui este dezgustată de mâncare şi inima lui nu mai pofteşte nici cele mai bune bucate. |
| 21. | Carnea după el se prăpădeşte şi piere şi oasele lui, până acum nevăzute, îi ies prin piele. |
| 22. | Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor. |
| 23. | Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei, |
| 24. | Dumnezeu Se milostiveşte de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!” |
| 25. | Atunci trupul lui înfloreşte ca în tinereţe şi el vine înapoi la zilele de la începutul vieţii sale. |
| 26. | El se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi arată bunătatea Sa şi-i îngăduie să vadă faţa Sa cu mare bucurie şi astfel îi dă omului iertarea Sa. |
| 27. | Atunci omul priveşte peste semenii săi şi zice: „Păcătuisem şi călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele. |
| 28. | Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile morţii şi ochii mei văd încă lumina”. |
| 29. | Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul, |
| 30. | Ca să-i scoată sufletul din pieire şi ca să-l lumineze cu lumina celor vii. |
| 31. | Ia aminte Iov, ascultă-mă pe mine, taci şi eu voi vorbi! |
| 32. | Dacă ai ceva de spus dă-mi răspuns, vorbeşte, căci dorinţa mea este să-ţi dau dreptate. |
| 33. | Iar dacă nu, ascultă la mine: ţine-ţi gura şi te voi învăţa care este înţelepciunea”. |
Capitolul 34
| 1. | Elihu a vorbit mai departe şi a zis: |
| 2. | „Ascultaţi, înţelepţilor, cuvintele mele şi voi, învăţaţilor, aţintiţi-vă urechile, |
| 3. | Fiindcă urechea deosebeşte cuvintele, precum cerul gurii gustă rnâncarea. |
| 4. | Să cercetăm între noi ce este drept, să ştim între noi ceea ce este bine, |
| 5. | Fiindcă Iov a zis: „Eu sunt drept, dar Dumnezeu nu-mi dă dreptate! |
| 6. | Deşi nevinovat, trec drept mincinos; rana mea este nevindecată, deşi eu nu am nici o greşeală”. |
| 7. | Cine mai este ca Iov, care să bea batjocura, cum ar bea apa? |
| 8. | Care să se însoţească cu cei care fac nedreptate şi să meargă în pas cu făcătorii de rele? |
| 9. | Căci Iov a zis: „Omul n-are nici un folos, dacă se străduieşte să fie plăcut lui Dumnezeu”. |
| 10. | Dar voi oameni de inimă, ascultaţi-mă! Departe este de Dumnezeu răutatea, departe este de El nedreptatea! |
| 11. | Căci Dumnezeu întoarce omului după faptele lui şi se poartă cu fiecare după purtarea lui. |
| 12. | Cu adevărat, Dumnezeu nu făptuieşte răul şi Cel Atotputernic nu strâmbă dreptatea. |
| 13. | Cine i-a încredinţat cârmuirea pământului şi cine i-a dat în grijă această lume întreagă? |
| 14. | Dacă Dumnezeu n-ar cugeta decât la Sine Însuşi şi dacă ar lua înapoi la Sine duhul Său şi suflarea Sa, |
| 15. | Toate făpturile ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână. |
| 16. | Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele. |
| 17. | Unul care prigoneşte dreptatea ar putea oare să domnească? Şi vei osândi tu pe Cel mare şi drept? |
| 18. | El, Care strigă împăraţilor: Netrebnicilor! Şi celor mai mari de pe pământ: Nelegiuiţilor! |
| 19. | El nu caută la fala celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale. |
| 20. | Într-o clipită ei mor şi se duc; în miez de noapte, un popor se zbuciumă şi fără greutate prăbuşeşte pe tiran. |
| 21. | Pentru că ochii Domnului supraveghează cărările omului şi vede toţi paşii lui. |
| 22. | Pentru El nu este nici întuneric, nici umbră, unde să se poată ascunde cei ce lucrează nelegiuirea. |
| 23. | Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme pe cineva, ca să-l tragă înaintea judecăţii Sale. |
| 24. | El zdrobeşte pe puternici, fără lungă cercetare şi pune pe alţii în locul lor. |
| 25. | De vreme ce El cunoaşte faptele lor, El îi răstoarnă în fapt de noapte şi-i zdrobeşte. |
| 26. | Ca pe nişte nelegiuiţi ce sunt, El îi loveşte de fală cu foarte mulţi privitori, |
| 27. | Fiindcă s-au dat la o parte din preajma Sa şi n-au voit să priceapă cărările Sale |
| 28. | Şi au făcut să urce până la Domnul strigătul celui sărac şi să răsune în urechile Sale plânsul celor nenorociţi. |
| 29. | Dacă Domnul se odihneşte, cine poate să-L smulgă din odihna Lui şi dacă Îşi acoperă faţa, cine poate să-L mai zărească? Dar El stă şi supraveghează şi pe popoare şi pe oameni, |
| 30. | Ca unul Care nu voieşte stăpânirea celor nelegiuiţi, nici poticnirea popoarelor. |
| 31. | Dacă un făţarnic zice lui Dumnezeu: „Am fost târât la păcat şi nu voi mai face ce este rău, |
| 32. | Ceea ce nu ştiu, Tu învaţă-mă; dacă am săvârşit vreo nedreptate nu voi porni iar de la capăt!” |
| 33. | Crezi tu, după părerea ta, că Dumnezeu îi va face în schimb tot aşa? Fiindcă ai fost dispreţuitor, fiindcă te faci tu judecător în locul meu, spune-mi atunci ce ştii tu? |
| 34. | Oamenii în toată firea vor zice şi tot aşa orice om cuminte care mă ascultă: |
| 35. | Iov nu vorbeşte după dreapta învăţătură şi cuvintele lui nu sunt după sfânta dreptate. |
| 36. | Însă Iov trebuie cercetat până la capăt cu privire la acele răspunsuri vrednice de nişte nelegiuiţi. |
| 37. | El a sporit păcatul său; aici între noi el pune la îndoială greşeala lui şi îngrămădeşte vorbele sale împotriva lui Dumnezeu”. |
Capitolul 35
| 1. | Elihu a vorbit mai departe şi a zis: |
| 2. | „Crezi tu că ai dreptate şi socoteşti că te-ai limpezit înaintea lui Dumnezeu, |
| 3. | Când zici: „Ce folosesc, ce câştig am eu, că nu păcătuiesc?” |
| 4. | Iată ce-ţi voi răspunde şi ţie şi prietenilor tăi: |
| 5. | Priveşte cerurile şi îndreaptă intr-acolo ochii; uită-te la nori, cât sunt ei de sus, faţă de tine! |
| 6. | Dacă păcătuieşti, ce rău îi faci lui Dumnezeu şi dacă păcatele tale sunt numeroase, ce-I strică Lui? |
| 7. | Dacă eşti drept, ce dar Îi faci sau ce primeşte El din mâna ta? |
| 8. | Răutatea ta poate să strice unui om ca şi tine, dreptatea ta să folosească celui ce este ca şi tine născut din om. |
| 9. | Ei strigă atunci când împilarea a trecut orice margini, ei răcnesc în mâinile celor puternici. |
| 10. | Dar ei nu întreabă: Unde este Dumnezeu Cel ce ne-a făcut, El Care dăruieşte nopţii cântări de veselie? |
| 11. | El Care ne dă mai multă înţelepciune decât dobitoacelor pământului şi mai multă pricepere decât păsărilor cerului? |
| 12. | Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina trufaşei împilări a celor răi. |
| 13. | Zadarnică le este truda; Dumnezeu nu aude şi Cel Atotputernic nu ia aminte. |
| 14. | Cu atât mai puţin, când tu zici că nu ştii de unde să-L iei, că tu eşti cu El în judecată şi că-L tot aştepţi să vină. |
| 15. | Ba, încă atunci când tu spui că mânia Lui nu pedepseşte şi că El nu prea ştie limpede ce este aceea nelegiuire! |
| 16. | Da, Iov îşi deschide gura zadarnic şi, neştiind ce spune, înmulţeşte cuvintele fără rost. |
Capitolul 36
| 1. | Elihu a mers mai departe şi a grăit: |
| 2. | „Aşteaptă o clipă şi vei învăţa şi altele, căci sunt încă temeiuri şi cuvinte de partea lui Dumnezeu. |
| 3. | Voi porni cu ştiinţa mea de departe şi voi dovedi dreptatea Ziditorului meu. |
| 4. | Căci cu adevărat ceea ce-ţi spun eu nu este minciună şi cal ce stă lângă tine este unul desăvârşit în cunoştinţă. |
| 5. | Fireşte, Dumnezeu este prea puternic, dar nu leapădă pe nimeni; El este prea puternic prin înălţimea înţelepciunii Sale. |
| 6. | El nu lasă pe nelegiuit să propăşească şi celor nenorociţi le face dreptate. |
| 7. | El nu despoaie pe cei drepţi de dreptatea lor, iar cu împăraţii la fel: îi pune în jeţuri împărăteşti şi-i aşază să domnească de-a pururi. Dar ei se umflă de trufie. |
| 8. | Şi atunci iată-i ferecaţi cu lanţuri şi iată-i prinşi cu funiile mâhnirii. |
| 9. | După aceea, Dumnezeu le dezvăluie fapta pe care au făcut-o şi nelegiuirea în care au căzut, anume că s-au trufit. |
| 10. | Dar El le face această destăinuire ca să ia aminte şi le dă poruncă să se întoarcă de la răutatea lor; |
| 11. | Dacă dau ascultare şi vin la supunere, ei îşi isprăvesc zilele lor în fericire şi anii lor în desfătări; |
| 12. | Iar dacă sunt neascultători, atunci trec prin strâmtorile morţii şi se sting nepricepuţi şi orbi. |
| 13. | Nelegiuiţii se mânie; ei nu se roagă lui Dumnezeu, când sunt puşi în lanţuri. |
| 14. | Unii ca aceştia se sting de tineri şi viaţa lor se veştejeşte în floare. |
| 15. | Dar pe cel nenorocit Dumnezeu îl scapă prin nenorocirea lui şi prin suferinţă Dumnezeu îi dă învăţătură. |
| 16. | Tot aşa şi pe tine te va scoate din strânsoarea durerii, ca să te pună la loc larg, unde nu mai este nici o stinghereală şi unde masa ta va fi încărcată cu mâncări grase şi alese. |
| 17. | Dacă tu ai fost pedepsit cu străşnicie, ca un nelegiuit, tu scoate din pedeapsă puterea dreptăţii; |
| 18. | Certarea Lui să nu te împingă la mânie împotriva Lui şi mulţimea bătăii să nu te scoată din calea cugetului drept. |
| 19. | Era oare să pună Dumnezeu vreun preţ pe bogăţiile tale? Nu! Nici pe aur, nici pe toate mijloacele puterii pământeşti. |
| 20. | Nu pofti noaptea (depărtării de Dumnezeu), căci în ea, popoare întregi au fost smulse din locul lor. |
| 21. | Ia seama, nu te duce la nedreptate, căci ea este adevărata cauză a suferinţei. |
| 22. | Da, Dumnezeu este nespus de mare prin puterea Lui! Cine poate să înveţe ca El? |
| 23. | Cine I-a dat învăţătură cum să se poarte? Şi cine poate să-I spună: „Aceasta ai făcut-o rău?” |
| 24. | Adu-ţi aminte şi preamăreşte opera Lui, pe care o cântă, în laudele lor, oamenii; |
| 25. | Orice om o priveşte, măcar că o îmbrăţişează cu ochiul, numai de departe. |
| 26. | Cât este de mare Dumnezeu! Dar noi nu putem să-L înţelegem şi numărul anilor Săi nu se poate socoti. |
| 27. | El atrage picăturile de apă, El le preface în aburi şi dă ploaia. |
| 28. | Iar norii o trec prin sita lor şi o varsă picături peste mulţimile omeneşti. |
| 29. | Cine poate să priceapă cum se desfăşoară norii şi cum bubuie tunetul în cortul lui? |
| 30. | Iată că El a rostogolit aburii Săi şi a acoperit adâncimile mării. |
| 31. | Prin el Domnul hrăneşte popoarele şi le dă belşug de mâncare. |
| 32. | El ridică fulgerul, cu amândouă mâinile şi-l trimite să lovească la ţintă. |
| 33. | El dă din vreme de veste ciobanului şi oilor, care simt din aer apropierea vijeliei. |
Capitolul 37
| 1. | Şi din pricina aceasta inima mea se zbuciumă şi se zbate din locul ei. |
| 2. | Ascultaţi bubuitul glasului Său Şi tunetul care iese din gura Sa. |
| 3. | Peste toată întinderea cerului El azvârle fulgerul Său şi fulgerul Său ajunge până la marginile pământului. |
| 4. | În urma fulgerului, vine un muget prelung. El tună cu glasul Lui zguduitor, El nu mai împiedică fulgerele cât timp glasul Lui răsună. |
| 5. | Dumnezeu cu tunetul Său săvârşeşte minuni, El face lucruri mari pe care noi nu putem să le pricepem. |
| 6. | El porunceşte zăpezii: „Cazi pe pământ „, şi ploilor îmbelşugate: „Stăruiţi cu putere!” |
| 7. | Pe fiecare om El pune a Sa pecetie, pentru ca toţi oamenii să recunoască puterea Lui. |
| 8. | Fiarele sălbatice se dau înapoi în culcuşurile lor şi rămân ascunse în vizuinile lor. |
| 9. | Vijelia vine de la miazăzi şi frigul vine de la miazănoapte. |
| 10. | La suflarea lui Dumnezeu se încheagă ghiaţa şi întinderea apelor se face sloi. |
| 11. | El umple norii cu apă şi din întunecimea furtunii sloboade fulgerele. |
| 12. | Iar norii, învârtindu-se în cercuri, aleargă după planurile Sale, astfel că îndeplinesc tot ce le porunceşte, în lungul şi în latul lumii Sale pământeşti. |
| 13. | Şi Domnul îi trimite: aici ca o bătaie pentru pământ, dincolo ca o milostivire a voinţei Sale. |
| 14. | Iov, ia aminte la aceste lucruri, stai locului şi te uită la minunile lui Dumnezeu! |
| 15. | Înţelegi tu cum cârmuieşte Dumnezeu norii Săi şi în ce fel poate norul să sloboadă fulgerul pe pământ? |
| 16. | Înţelegi tu plutirea norilor, minuni ale Aceluia a Cărui ştiinţă este desăvârşită? |
| 17. | Tu, care te aprinzi în veşmintele tale, când pământul se odihneşte sub vântul arzător din miazăzi, |
| 18. | Poţi să întinzi la fel cu El boltitura cerului, ca o oglindă turnată din metal? |
| 19. | Spune-mi şi mie ce vom putea să grăim cu El? Ce vorbă vom începe noi cu El, astfel întunecaţi la minte precum suntem? |
| 20. | Acum, când eu vorbesc, cine-I dă de veste ce zic eu? Când a vorbit cineva ceva, El o ştie fiindcă I-a Spus altul? |
| 21. | Oamenii nu pot să privească prealuminosul soare, care străluceşte pe cer, acum după ce vântul a împrăştiat norii. |
| 22. | Acum lumină biruitoare se revarsă din norii de la miazănoapte şi măreţia Domnului robeşte şi cutremură inima. |
| 23. | Pe Cel Atotputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea noastră. El este atotînalt în putere şi bogat în judecată şi nu calcă niciodată dreptatea în picioare. |
| 24. | Pentru aceea oamenii se tem de El şi I se închină; El însă nu-şi pogoară privirile asupra nici unuia dintre cei ce se cred pe sine înţelepţi”. |
Capitolul 38
| 1. | Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, din sânul vijeliei, şi i-a zis: |
| 2. | „Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără înţelepciune? |
| 3. | Încinge-ţi deci coapsele ca un viteaz şi Eu te voi întreba şi tu Îmi vei da lămuriri! |
| 4. | Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui. |
| 5. | Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat? |
| 6. | În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, |
| 7. | Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau? |
| 8. | Cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul firii, |
| 9. | Şi când i-am dat ca veşmânt negura şi norii drept scutece, |
| 10. | Apoi i-am hotărnicit hotarul Meu şi i-am pus porţi şi zăvoare |
| 11. | Şi am zis: Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale? |
| 12. | Ai poruncit tu dimineţii, vreodată în viaţa ta, şi i-ai arătat aurorei care este locul ei, |
| 13. | Ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ? |
| 14. | În revărsatul zorilor, pământul se face roşu ca roşiile peceţi şi ia culori ca de veşmânt. |
| 15. | Cei răi rămân fără noaptea (prielnică lor) şi braţul ridicat este frânt. |
| 16. | Ai fost tu până la izvoarele mării sau te-ai plimbat pe fundul prăpastiei? |
| 17. | Ţi s-au arătat oare porţile morţii şi porţile umbrei le-ai văzut? |
| 18. | Ai cugetat oare la întinderea pământului? Spune, ştii toate acestea? |
| 19. | Care drum duce la palatul luminii şi care este locul întunericului, |
| 20. | Ca să ştii să-l călăuzeşti în cuprinsul lui şi să poţi să nimereşti potecile care duc la el acasă? |
| 21. | Tu ştii bine, căci atunci erai născut şi numărul zilelor tale e foarte mare. |
| 22. | Ai ajuns tu la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei, |
| 23. | Pe care le ţin deoparte pentru vremuri de strâmtorare, pentru zilele de bătălie şi de război? |
| 24. | Unde se risipesc aburii şi se răspândeşte pe pământ vântul de la răsărit? |
| 25. | Cine a săpat albie puhoaielor cerului şi cine a croit drum bubuitului tunetului, |
| 26. | Ca să plouă pe un pământ nelocuit şi pe o pustietate unde nu se află fiinţă omenească |
| 27. | Şi să adape ţinuturile sterpe şi uscate şi să scoată pajişte de iarbă din întinderea pleşuvă? |
| 28. | Are ploaia un tată? Cine a zămislit stropii de rouă? |
| 29. | Din sânul cui a ieşit gheaţa? Şi cine este cel ce naşte promoroaca din cer? |
| 30. | Apele se încheagă şi se întăresc ca piatra şi fala mării se face sloi! |
| 31. | Poţi tu să legi cataramele Pleiadelor sau să deznozi lanţurile Orionului? |
| 32. | Poţi tu să scoţi la vreme cununa Zodiacului şi vei fi tu cârmaci Carului Mare şi stelelor lui? |
| 33. | Cunoşti tu legile cerului şi poţi tu să faci să fie pe pământ ceea ce este scris în ele? |
| 34. | Poţi tu să ridici până la nori glasul tău ca să se sloboadă peste tine potopul ploilor? |
| 35. | Eşti tu în stare să azvârli fulgerele şi ele să plece şi să-ţi spună: Iată-ne? |
| 36. | Cine a pus atâta înţelepciune în pasărea ibis sau cine i-a dat pricepere cocoşului? |
| 37. | Cine poate să ţină cu destoinicie socoteala norilor şi să verse pe pământ burdufurile cerului, |
| 38. | Ca să se adune pulberea şi să se întărească, iar bulgării de pământ să se lipească laolaltă? |
| 39. | Tu eşti cel ce aduci pradă leoaicei şi potoleşti foamea puilor de leu, |
| 40. | Când s-au ascuns în vizuini sau stau şi pândesc ascunşi în hăţişuri? |
| 41. | Cine are grijă de mâncarea corbului, când puii lui croncănesc la Dumnezeu, de foame, şi zboară încoace şi încolo după hrană? |
Capitolul 39
| 1. | Ştii tu când nasc caprele sălbatice? Ai băgat de seamă care este vremea cerboaicelor? |
| 2. | Numeri tu lunile sarcinii lor şi ştii tu când le vine ceasul să nască? |
| 3. | Ele îngenunchiază, fată puii şi scapă de durerile lor, |
| 4. | Iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc şi nu se mai întorc spre mamele lor. |
| 5. | Cine a lăsat slobod asinul sălbatic şi l-a dezlegat de la iesle? |
| 6. | I-am dat pustiul ca să-l locuiască şi pământul sărat i l-am hărăzit ocol; |
| 7. | El îşi bate joc de zarva oraşelor; el nu aude strigătele nici unui stăpân; |
| 8. | El străbate munţii, locul său de păşune, şi umblă după orişice verdeaţă. |
| 9. | Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă şi să petreacă noaptea lingă ieslele tale? |
| 10. | Poţi tu să-l legi cu funia de gât şi să tragă grapa după tine, peste arătură? |
| 11. | Poţi să te încrezi în el, fiindcă este atât de tare, şi să-i laşi în grijă munca ta? |
| 12. | Te bizui tu pe el, că mai vine înapoi să-ţi aducă roadele la aria ta? |
| 13. | Aripile struţului sunt negrăit de agere; struţul are pene preafrumoase ţi mândru penaj. |
| 14. | Când îşi lasă ouăle pe pământ şi le lasă să se clocească în nisipul fierbinte, |
| 15. | El uită că oarecine poate să le calce cu piciorul şi că vreo fiară sălbatică poate să le strivească. |
| 16. | Struţul e hain cu puii săi, ca şi cum n-ar fi ai lui, şi nu-i pasă deloc de truda sa zadarnică. |
| 17. | Vezi că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu pricepere şi pătrundere. |
| 18. | Când se scoală însă şi porneşte, face de ocară şi pe cal şi pe călăreţ. |
| 19. | Tu eşti cel ce dai putere calului? Tu i-ai împodobit gâtul cu falnica lui coamă? |
| 20. | Tu l-ai învăţat să sară uşor, ca o lăcustă? Nechezatul lui viteaz insuflă spaimă! |
| 21. | El bate pământul cu copita şi mândru de puterea lui porneşte spre taberele înarmate; |
| 22. | El îşi bate joc de primejdie şi n-are nici o teamă şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei. |
| 23. | La oblânc îi sună tolba cu săgeţi; fulgere aruncă suliţa şi lancea. |
| 24. | De aprindere, de nerăbdare, el mănâncă, gonind, pământul şi, când a sunat trâmbiţa, nu mai are astâmpăr. |
| 25. | La chemarea trâmbiţei, pare că zice: Haide! Şi de departe soarbe cu nările bătălia, tunetul poruncilor căpeteniilor şi strigătele războinice. |
| 26. | Oare, prin deşteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene şoimul şi îşi întinde aripile ca nişte seceri, spre miazăzi? |
| 27. | Nu cumva vulturul se ridică în înălţime din porunca ta şi îşi aşază cuibul pe vârfuri neajunse? |
| 28. | El îşi face sălaşul în stânci şi acolo petrece noaptea – pe un vârf de stâncă şi pe vreo înălţime prăpăstioasă. |
| 29. | Acolo el stă şi îşi pândeşte prada; ochii săi străpung depărtările, |
| 30. | Puii săi beau sângele prăzii şi unde sunt hoiturile, acolo se adună vulturii”. |
Capitolul 40
| 1. | Şi Domnul a vorbit mai departe cu Iov şi i-a zis: |
| 2. | Cel ce s-a apucat la ceartă cu Cel Atotputernic se va da oare bătut? Cel ce judecă pe Dumnezeu va răspunde ceva? |
| 3. | Şi Iov a răspuns Domnului zicând: |
| 4. | „Dacă am fost uşuratic, ce răspuns să-ţi mai dau? Voi pune mâna mea pe gura mea. |
| 5. | Am vorbit o dată, dar încă o dată nu voi mai vorbi; de două ori şi nu voi lua-o iar de la început”. |
| 6. | Atunci Domnul a vorbit cu Iov, din mijlocul furtunii şi a zis: |
| 7. | „Încinge-ţi coapsele ca un viteaz şi te voi întreba şi Îmi vei da lămuriri. |
| 8. | Poţi tu cu adevărat să găseşti cusur judecăţii Mele? Şi Mă vei osândi pe Mine, ca să-ţi faci dreptate? |
| 9. | Este braţul tău ca braţul lui Dumnezeu? Şi glasul tău este, oare, tunet, precum este glasul Lui? |
| 10. | Atunci împodobeşte-te cu măreţie şi cu semeţie, îmbracă-te cu strălucire şi cu cinste! |
| 11. | Revarsă puhoaiele mâniei tale şi doboară cu o privire pe cel trufaş! |
| 12. | Vezi de toţi semeţii şi smereşte-i şi calcă în picioare, fără zăbavă, pe toţi cei răi! |
| 13. | Ascunde-i pe toţi grămadă, în pământ, şi îi înmormântează. |
| 14. | Şi atunci Eu Însumi te voi preamări, pentru toate câte ai izbândit cu dreapta ta. |
| 15. | Ia priveşte acum înaintea ta, hipopotamul; şi el ca şi tine este făptura Mea; el paşte iarbă ca boul. |
| 16. | Vezi ce putere are în coapsele lui şi ce tărie are în muşchii de pe pântece. |
| 17. | Coada lui e dârză ca lemnul cedrului şi vinele de pe pulpele lui stau ca nişte noduri. |
| 18. | Oasele lui sunt ca nişte ţevi de aramă şi mădularele ca nişte drugi de fier. |
| 19. | El este fruntea făpturilor lui Dumnezeu şi făcut să fie cel mai mare peste celelalte dobitoace. |
| 20. | Munţii îi dau hrană şi toate fiarele sălbatice sunt îngrozite când îl văd. |
| 21. | El se culcă sub florile de lotus, în ocolul trestiilor şi al bălţii. |
| 22. | Frunzele de lotus îi fac umbră şi sălciile bălţii îl împrejmuiesc. |
| 23. | Dacă fluviul vine mare, fără de veste, el nu se sinchiseşte; el stă liniştit pe loc, chiar când ar fi ca Iordanul să-i urce năvalnic până la gură. |
| 24. | Cine poate să-l privească? Cine poate să-i străpungă nasul cu un laţ? |
Capitolul 41
| 1. | Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-i legi limba cu o sfoară? |
| 2. | Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găureşti falca cu cârligul? |
| 3. | Îţi va face el multe rugăminţi şi îţi va spune el lucruri drăgălaşe? |
| 4. | Ori va face cu tine legământ şi-l vei lua la tine rob pe toată viaţa? |
| 5. | Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega tu ca să-ţi înveseleşti fetele? |
| 6. | Pescarii întovărăşiţi vor putea să-l scoată de vânzare şi negustorii să-l vândă cu bucata? |
| 7. | Vei putea tu să-i găureşti pielea cu săgeţi şi capul cu cârligul pescăresc? |
| 8. | Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi vei pomeni de o asemenea luptă şi nu o vei mai începe niciodată! |
| 9. | Iată, este o deşertăciune să mai nădăjduieşti în izbândă; numai înfăţişarea lui şi te dă la pământ. |
| 10. | Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte? Cine va îndrăzni să dea piept cu Mine? |
| 11. | Cine M-a îndatorat cu ceva, ca să fiu acum dator să-i dau înapoi? Tot ce se află sub ceruri este al Meu. |
| 12. | Cât despre leviatan, voi vorbi despre mădularele lui şi despre tăria lui şi despre frumoasa lui întocmire. |
| 13. | Cine a ridicat pulpana din faţă a veşmântului lui şi cine poate pătrunde în căptuşeala armurei lui? |
| 14. | Cine a deschis vreodată porţile gurii lui? Zimţii lui sunt îngrozitori! |
| 15. | Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit şi pecetluit puternic. |
| 16. | Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul nu pătrunde printre ele. |
| 17. | Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai despart. |
| 18. | Din strănutul lui scapără lumină şi ochii lui sunt roşii ca pleoapele zorilor. |
| 19. | Din gura lui ies parcă nişte torţe aprinse şi izbucnesc valuri de scântei. |
| 20. | Din nările lui iese fum, ca dintr-o căldare pusă la foc şi care fierbe. |
| 21. | Răsuflarea lui este de cărbuni aprinşi şi din gura lui ţâşnesc flăcări. |
| 22. | Puterea lui e adunată în grumazul lui şi înaintea lui ţâşneşte groaza. |
| 23. | Carnea lui e îndesată; oricât ai apăsa în ea nu se lasă. |
| 24. | Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râşniţei, cea de dedesubt. |
| 25. | De măreţia lui se tem şi valurile; valurile mării se dau înapoi din faţa lui. |
| 26. | Să-l atingi cu sabia nu foloseşti nimic; nici cu lancea, nici cu săgeata, nici cu toporul. |
| 27. | Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred. |
| 28. | Săgeata nu-l pune pe fugă şi pietrele din praştie cad pe el ca nişte pleavă. |
| 29. | O săgeată pentru el este un pai în vânt şi îşi bate joc de vâjâitul unei lănci ce zboară. |
| 30. | Sub pântecele lui sunt nişte solzi ascuţiţi; când dă prin noroi, pare că dă cu grapa. |
| 31. | Când se afundă, apa fierbe ca într-o căldare; el preface marea într-un cazan de fiert mirodenii. |
| 32. | El lasă în urmă o dâră luminoasă şi adâncul pare un cap cu plete albe. |
| 33. | Pe pământ el nu-şi află perechea şi e făcut să nu cunoască frica. |
| 34. | El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat peste toate fiarele sălbatice”. |
Capitolul 42
| 1. | Şi Iov a răspuns Domnului zicând: |
| 2. | „Ştiu că poţi să faci orice şi că nu este nici un gând care să nu ajungă pentru Tine faptă. |
| 3. | Cine cutează, ai zis Tu, să bârfească planurile Mele, din lipsă de înţelepciune? Cu adevărat, am vorbit fără să înţeleg despre lucruri prea minunate pentru mine şi nu ştiam. |
| 4. | Ascultă – ai spus Tu iar – şi Eu voi vorbi, te voi întreba şi tu Îmi vei da lămuriri. |
| 5. | Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. |
| 6. | Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi şi mă pocăiesc în praf şi în cenuşă”. |
| 7. | Iar după ce Domnul a rostit aceste cuvinte către Iov, a grăit către Elifaz din Teman: „Mânia Mea arde împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit de Mine aşa de drept, precum a vorbit robul Meu Iov. |
| 8. | Acum deci luaţi şapte viţei şi şapte berbeci şi duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi-le, pentru voi, ardere de tot; iar robul Meu Iov să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu Iov”. |
| 9. | Astfel Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamat, s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul, şi Domnul a primit rugăciunea lui Iov. |
| 10. | Şi Domnul l-a pus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat pentru prieteni, şi i-a întors îndoit tot ce avusese mai înainte. |
| 11. | Şi toţi fraţii şi toate surorile şi toţi prietenii lui de altă dată au venit să-l cerceteze, au mâncat pâine în casa lui, l-au compătimit, l-au mângâiat de toate nenorocirile pe care le slobozise Domnul asupra lui şi fiecare i-a dat câte un chesita şi câte un inel de aur. |
| 12. | Şi Dumnezeu a binecuvântat sfârşitul vieţii lui Iov mai bogat decât începutul ei, şi el a strâns paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de asine. |
| 13. | Şi a avut şapte fii şi trei fiice. |
| 14. | Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua, Cheţia şi celei de a treia, Cheren-Hapuc. |
| 15. | Iar în toată ţara nu se găseau femei atât de frumoase ca fetele lui Iov, şi tatăl lor le-a făcut părtaşe la moştenire, lângă fraţii lor. |
| 16. | Şi Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi, până la al patrulea neam. |
| 17. | Şi Iov a murit bătrân şi încărcat de zile. |
(Visited 46 times, 1 visits today)
