A FI IPOCRIT

Oamenii, în mod obişnuit, se privesc faţă în faţă. Bărbaţii, însă, preferă, când e vorba de femei, privitul din spate. Este mai sănătos aşa, mai adevărat, mai ne-imputabil. Pentru că în acest mod de a (te) privi este exclusă ipocrizia. Privesc ceea ce mă interesează (la un prim contact vizual, atunci când sunt pe stradă sau la volan), fără să mă ascund. Sunt sincer: mă interesează fundul unei femei. Dacă e bine construit, dacă e bombat, dacă pleacă din talie în forma unui pepene. Apoi sânii. Asta e tot. Nu sunt pretenţios. Nu mă interesează ochii. Ceva interes mai am pentru buze (pe care le prefer senzuale, cele ascuţite trădează răutatea), şi pentru păr (îl prefer lung ca să am de ce să mă ţin, de ce să trag şi-n ce să îmi afund faţa atunci când mă… joc). O faţă nu trebuie să fie frumoasă, ci expresivă.

Am folosit cuvântul „ipocrizie”. Îl întâlnesc extrem de des atât în viaţa reală cât şi în cea virtuală. Oamenii spun una şi gândesc altceva. Selecţia „prietenilor”, cel mai adesea, o facem în funcţie de vârsta pe care o vedem afişată (sau o intuim), deşi susţinem sus şi tare că nu ne interesează, că nu are importanţă vârsta. Apoi vine înfăţişarea (atâta cât o putem deduce din poze, dacă există). Fiecare dintre noi are un ideal de frumuseţe. Fără să ne dăm seama, deşi negăm cu vehemenţă asta, suntem selectivi. Când spui: mi-ar plăcea să-l/s-o sărut băgându-mi mâinile-n părul lui/ei deja am exclus o categorie importantă de posibili/virtuali parteneri/e. Pe cei/cele tunse/şi scurt sau, în cazul bărbaţilor, cu chelie. Fără să vrem ne arătăm proiecţia interioară şi ne afişăm preferinţele.

Ipocrit/ă este şi acea persoană care se foloseşte de toate tertipurile pentru a te determina să te arăţi, să te întâlneşti faţă în faţă, deşi spune sus şi tare că nu contează cum arăţi. Dacă nu contează, atunci de ce-ţi mai doreşti asta?

Ipocrit este acela/aceea care spune: „aş vrea să-ţi ofer”, pe când ar vrea „să i se ofere”.
Care spune: „aş vrea să-ţi fiu”, în loc de „aş vrea să-mi fii” etc.

Ipocrită este acea persoană care pune întrebări colaterale, dibaci alcătuite, pentru a-ţi intui, „deduce” starea materială.

Mai puţin am vorbit despre intelectul fiinţelor care socializează pe aici şi în realitate. La acest nivel, al comunicării spirituale, privitul „faţă în faţă” nu-şi are justificarea.
E de preferat privitul faţă în spate sau, mai rar, fata în faţă… (ce-nseamnă şi diacritica asta, dom’le…).