POATE UN CÂINE SĂ STRICE O FAMILIE?

A venit, ieri, la mine prietenul meu, foarte supărat. Zic: ce ai, mă? „Cred că divorțez” – zice. Dar de ce să divorțezi? „Din cauza câinelui sau a nevestei, că naiba mai știe”. Cum din cauza câinelui? Ia povestește.

IATĂ ISTORISIREA AMICULUI MEU, CARE PE MINE M-A LĂSAT MASCĂ

„Bă, tu n-ai mai fost pe la noi de vreo doi ani. Anul trecut, în primăvară, o cățea nenorocită de pe stradă (de care mie îmi plăcea, pentru că apăra toată strada, motiv pentru care o hrăneam deseori), găsește o gaură în gard, intră în curte, își face un culcuș în spatele grădinii și naște 4 cățeluși. Nevastă-mea nu iubea animalele, pentru că dacă le iubea nu renunța la câinele pe care l-am avut anterior și nu m-ar fi îndemnat să trec cu mașina peste un cățel care stătea în mijlocul drumului. Acum că m-am trezit cu 4 căței în curtea mea, am mai făcut o încercare și am insistat să ținem noi unul, iar restul să-i dăm pe la vecini. Am convins-o. Așa a rămas la noi, a crescut și s-a făcut mare și frumos, Bush, un câine negru cu o cravată albă și cu vârful labelor din față albe. L-am îngrijit ca pe ochii din cap, l-am dresat, i-am făcut o cușcă cu dormitor și sufragerie (am văzut pe internet), dar ce nu i-am făcut. Nevastă-mea, încet-încet, a prins drag de el. Din ce în ce mai mult până a început să exagereze în dragostea ei. Adică orice făcea era cu câinele după ea, prin casă, prin curte, prin grădină, pe la poartă etc. A început să mă neglijeze pe mine și să neglijeze treburile gospodărești pe care eram nevoit să le fac eu. În fiecare seară, pe la ora 9, avea program de câine. Apoi dispărea deseori din casă și nu știam ce face. Într-o zi am pândit-o să vedem ce face ea atunci când lipsește din casă. M-am uitat pe geamul de la garaj. Nevasta era, bineînțeles cu câinele. La un moment dat am văzut-o că se întinde în iarbă pe spate și câinele peste ea. Am simțit că mi se face rău. Asta însemna că nevastă-mea făcea sex cu câinele și eu nu știam sau ce însemna? Nu mai eram în stare să judec coerent, dar am luat decizia de a face ceva, pentru că asta nu puteam suporta. Ea nu mai ținea cont că pot s-o văd eu sau că puteau s-o vadă vecinii în poziția aia cu câinele peste ea. Parcă își pierduse mințile. Așa că într-o zi, când ea nu era acasă, am luat câinele, l-am urcat în mașină și oricât de mult îmi era el drag și oricât investisem în el (dragoste, dresaj, medicație, hrană etc.) l-am dus la o stână, la un cioban pe care-l cunoșteam.

Bă, să fi văzut jale la nevastă-mea când a văzut că dispăruse câinele. Parcă era în doliu. Plângea toată ziua și m-a considerat responsabil de dispariția lui. Timp de două săptămâni l-a căutat pe toate străzile din oraș și pe la toate adăposturile de câini din zonă.
Se poartă dușmănos cu mine și nu mai vorbim de 4 luni. Tu știi ce e ăla un cuvânt? Un cuvințel nu am mai schimbat în 4 luni. Fiecare are camera lui și ne ferim să ne întâlnim la baie sau la bucătărie. Asta e viață? Dacă mai durează așa, eu divorțez.”

Asta e povestea amicului meu pe care n-o discut, ci vă las pe voi, cei care mai aveți animale pe lângă casă s-o disecați și s-o analizați. Pe mine m-a lăsat fără grai. Amicul meu avea o familie reușită, o soție frumoasă, tânără, educată (profesoară), talentată (picta și cânta la pian).
Să divorțezi din cauza unui câine? Mi se pare incredibil.