FRUMOSUL CERB

Sticliră ochii dând coarnele pe spate către steaua ce i se părea fiind o ciută. Se împleticea în mers… se îngropa-n nămolul mlaștinii cu ochii ațintiți spre cer. Podoaba-i de pe cap cerbească prea grea o duce însingurat în căutarea-i  siderală de unul singur își cheamă își strigă își simte aproapea tot mai aproape și murmură încet ceva nedeslușit cu glasul său bătrân prea copt… n-are turmă, nici pereche pe pământul umed acum se afundă până la genunchi și tot mai departe căci mlaștina nu-i mlaștină ci parșive nisipuri mișcătoare… aproape de gât nările-și ridică să respire cât se mai poate și atunci într-o ultimă zvâcnire agăță steaua lucindă pe cer cu cornul cel bont… starul tremură și lin i se așeză pe frunte.

Fericit închise ochii și se lăsă pradă pământului fluid, flămând…

(Visited 23 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.