Întotdeauna m-am întrebat care e diferența dintre o femeie frumoasă și o femeie provocatoare și înclin să cred că diferența stă în ceea ce simte el când o privește.

 „Când picioarele unei femei spun da, atunci sigur că femeia vrea”. Am citit pe undeva, nu mai știu pe unde…Dar nu e vorba numai de picioare, ci şi de coafură, de ruj, de fard etc.
Poţi lăsa totul la vedere ca să stârneşti imaginaţii de nedescris în mintea bărbatului. De pildă: o femeie goală, dar cu o cravată la gât, cu o pereche de pantofi cu tocul cui, cu ceas la mână şi eventual un lănţişor în jurul taliei este, fără-ndoială, provocatoare! O femeie goală pur şi simplu te poate lăsa rece şi indiferent (așa cum te lasă un nud pictat pe o pânză). Nu te lasă indiferent una cu fustiţă şi cizmuliţe, îmbrăcată sumar. Nici o femeie în ţinută de seară, elegantă, dar cu oarece „scăpări” studiate.

Perversitatea unei femei provocatoare nu stă numai în prezența fizică, ci și în știința de a primi  cu plăcere orice privire i se adresează, în arta de a se oferi privirii tuturor. Femeia fals pudibondă, afișând o în-rușinare prefăcută atunci când e privită, deși ținuta ei este profund studiată și aleasă pentru a atrage privirile nu e altceva decât o impostoare.

Abordarea poate fi diferită, de bună seamă. Sexualitatea unei femei poate fi scoasă în evidență și cu o fustă lungă dar cu o minte brici; jocul luminii din ochii pătrunde până în cele mai adânci unghere ale masculinității lui! O privire „profesionistă” este, uneori, mult mai periculoasă decât jocul formelor. Ea este capabilă să-l ducă pe bărbat în pragul orgasmului…

Ce s-ar face femeia provocatoare fără interesul manifestat de bărbat față de ea?

Mi-am amintit de o întâmplare pe care am trăit-o demult, prin clasa a VIII-a. Iubeam la nebunie o colegă. Ne jucam. Fugea, iar eu o urmăream. La un moment dat s-a împiedicat şi a căzut, astfel încât fustiţa i s-a dat peste cap oferind privirii mele îndrăgostite posteriorul la care visam, dar pe care nu-l văzusem niciodată. Ce am făcut atunci? Nu m-am holbat, nu am sărit s-o ajut să se ridice. M-am întors cu spatele ca nu cumva să creadă ea că am văzut-o dezgolită. Mi-a fost ruşine. De multe ori, de atunci, mi-am spus că, poate, trebuia s-o privesc obraznic, s-o studiez chiar ca să-i aflu toate dedesubturile.

Așa s-a născut în mine ființa morală!

(Visited 17 times, 1 visits today)