EXISTENȚĂ
Te-am regăsit nepierzându-te vreodată. În vis te-am regăsit alcătuindu-mi trupul într-o formă nouă asemenea trupului tău… de sidef arămiu… rug aprins mă știam în veșnică ardere și tu ca o rană a petalei de crin… în „lupta lui Iacob cu Îngerul” mă regăsesc adesea și nu știu, niciodată nu știu de voi răpune trupul inform , etern lunecos luminator al vieții nocturne când până și Îngera mea îmi este adversă… ca un copil mare și prost câteodată mai plâng dar adevărul îmi este tată iar neputința mamă… orbecăind unul într-altul m-au aruncat într-o lume străină mie dar strâmtă ca o cușcă de pereții căreia mă lovesc mereu cu gându-n patru, mereu patru puncte cardinale adunate strivitor de aproape… rătăcit în jungla aceasta, fără tendință de ripostă, într-o existență fără echilibru știu că realitatea este riguros necesară…
…din gânduri îmi împletesc flori: gândul-abandon, gândul-părinte, gândul-moarte, gândul eternitate, gândul femeie, gândul-bărbat, gândul-sănătate și, de ce nu, peste toate, ca o corolă, gândul-fericire… la urmă, ca un spin de trandafir mi se înfige-n creier gândul-creație…
