LACRIMA SIMONEI

M-a durut să aflu că Simona s-a închis în vestiar și a plâns în hohote după înfrângerea suferită, la Indian Wells, în fața talentatei și foarte tinerei Markéta Vondroušová.

M-a durut pentru că m-am pus în situația ei. O lume întreagă așteaptă de la tine victoria firească (după clasament și valoare), iar tu nu poți face mare lucru, nu poți arăta lumii că ești fostă numărul 1 mondial și câștigătoare de grand slam.

Simona nu ar trebui să plângă, pentru că dragostea noastră pentru ea nu a scăzut deloc. Am fost fericiți, alături de ea, atunci când a câștigat, suntem alături de ea acum când a pierdut.

Sunt mii de copii care s-au apucat de tenis datorită ei. Dar nu numai copiii sunt influențați de exemplul său luminos, ci și oameni maturi, în toată firea. Mie, de pildă, nu-mi plăcea tenisul, până a apărut acest copil minunat, Simona Halep! Mi-a schimbat „preferințele sportive”și programul de odihnă. Stau ore și nopți întregi așteptând cu înfrigurare un meci de-al Simonei. Și atunci când joacă și pierde un punct simt o durere aproape fizică, un gol în stomac. Când câștigă mi se umezesc ochii.

Simona, lumea te iubește, noi românii mai cu seamă. Pentru tot ceea ce ne-ai dăruit, pentru tot ceea ce însemni tu, pentru clipele de fericire care ne-au i-luminat existența.

Gândul meu se îndreaptă acum către tine și aș vrea să aibă puterea să-ți șteargă lacrima de pe obraz. Privește cerul. Ai (doar) 27 de ani! Viața ta abia acum începe. Ți-ai făcut un drum pe care nimeni nu va putea să-l șteargă vreodată. Rămâi în istoria sportului românesc ca o frumoasă regină a tenisului din toate timpurile!