ROSTUL OMULUI FĂRĂ DE ROST
Se spune, adesea, că rostul omului poartă pecetea fiecăruia, că orice om are rostul lui. Dar sunt (eu am întâlnit) şi oameni care nu au nici un rost pe lumea asta, în sensul general cunoscut al „rostului” şi acceptat de toată lumea. Desigur că şi omul fără de rost are rostul lui. Deci, nu despre asta vreau eu să vorbesc. (Am scris, cu mai mult timp în urmă, un text despre omul-degeaba).
V-aţi simţit vreodată că sunteţi fără de rost pe lumea asta? Că nu sunteţi folositor nimănui? Că nimeni nu vă mai doreşte, că nu mai doriţi pe nimeni în preajma voastră?!… Că pustiul ţi se aşează pe suflet, că zădărnicia oricărui act veţi întreprinde prinde rădăcină tot mai adâncă în fiinţa voastră?… Dacă da, ce aţi făcut în acele momente?
Te trezeşti dimineaţa şi prima întrebare care-ţi vine pe buze este: Ce să mai fac eu astăzi? Te culci noaptea târziu întrebându-te: ce am făcut eu astăzi?
Aţi trecut prin asta? Aţi trăit? Ce aţi făcut? Ce e de făcut? Ce sfaturi îi daţi omului fără de rost, ha?
