AVEREA MEA

Am făcut, zilele trecute, următoarea experienţă: mi-am cumpărat hrană pentru trup. Tot ce mi-a poftit inima şi mi-a cerut mugurul gustativ. Jumătate, chiar trei sferturi din ea s-a stricat şi a trebuit s-o arunc la câinii maidanezi care nu mă ocolesc deloc-defel-ul lor câini fiind. În acest timp am ocolit hrana pentru spirit: ţigările, cafeaua, activitatea intelectuală. Am trăit câteva zile aşa cum trăiesc oamenii de pe pământ în majoritatea lor copleşitoare: am mâncat bine, am futut bine şi am dormit bine. 
După trei zile eram bolnav de moarte. 

Aşa că am schimbat foaia: am neglijat total hrana pentru trup şi mi-am cumpărat tot ceea ce ţine de hrana spirituală: ţigări de toate soiurile (vreau să mă stabilesc la o anumită marcă – sunt încă indecis), cafea (3 sortimente), nişte soft-uri nou apărute pe piaţă, ultimele apariţii editoriale şi multă publicistică la grămadă. 
Concluzia? M-am simţit minunat. Am întinerit cu fro’ 1000 de ani şi mintea mea funcţionează pe baze sănătoase şi morale. 

Desigur se vor găsi oameni care să spună că şi unele şi altele sunt tot materie. De acord, dacă luăm în considerare că şi lumina este materie. Semnificaţia şi dedicaţia produselor însă este total diferită, antagonică. Una este „aroma” unui grătar cu mititei şi alta savoarea unei cafele aburinde lângă care să stea un pachet de dunhill (m-am hotărât!) 

Până la coadă este valabilă întrebarea retorică: „A trăi pentru a mânca sau a mânca pentru a trăi?” 

În ceea ce mă priveşte a mânca pentru a trăi este partea valabilă. Pot să stau zile întregi fără a mânca ceva, numai dacă am hrană pentru spirit: ţigări, cafea, provocări spiritual-mentale… 

Există o concluzie şi o morală la toate vorbele astea: 
1. Hrana spirituală este muuuult mai scumpă şi mai costisitoare decât hrana trupească; Ex: yo fumez de la 14 ani. La un calcul sumar, am „fumat” până acum 4 maşini şi jumătate nou-nouţe. Nu mai pun la socoteală celelalte destrăbălări ale spiritului: cărţile, pictura, cafeaua, muzica, maşina, cazinoul etc. Pentru că fumez minimum 2 pachete pe zi şi beau minimum dOO ibrice de cafea/zi; 

2. Morala: Aş fi putut să-mi cumpăr o maşină bună, de lux, aş fi putut să-mi fac o casă demnă de invidiat, dar am preferat să risipesc banii pentru bunăstarea spirituală, ştiut fiind că nu iei nimic cu tine atunci când va fi marea plecare. A fost/este asta o investiţie? Sau doar o simplă şi banală risipă? „Când mă analizez mă detest, când mă compar, mă prefer”. Deci, după Schopenhauer, este una dintre cele mai profitabile investiţii. Pentru că eu mă simt bogat cum mulţi alţii nu sunt. 
Alţii şi-au construit case, au strâns averi. Eu am preferat să-mi construiesc un spirit luminat şi să agonisesc vaste cunoştinţe în diverse domenii. 
Din punctul meu de vedere „averea” mea este similară averii aceluia care şi-a cumpărat casă, maşină, nevastă (pentru că şi astea se cumpără, din păcate) etc. 
Din acest motiv sunt atât de sensibil la furtul intelectual, la plagiat. A fura intelectual munca altuia este ca şi cum ai fura maşina de lux a unui cetăţean oarecare. La fel de condamnabil! În timp ce ăla cu maşina de lux lucra pentru averea sa materială, eu lucram pentru averea mea spirituală. Care şi unde este diferenţa, ha? Indiferent ce furi, materie sau spirit, eşti la fel de puşcăriabil. 
Între Ponta şi Voiculescu nu e nicio diferenţă: unul a furat statul român şi pe noi, cetăţenii de rând, celălalt a furat munca intelectuală aparţinătoare altora. Nişte lepre, nişte javre! Fiecare să arate ce poate cu capetele din dotarea personală. Individual, la propriu şi nu la figurat… 
Pentru că, nu e prima dată când o spun, creaţia spirituală este mult mai grea şi mai costisitoare decât orice ai face tu în planul creaţiei materiale. Când pleci nu iei nimic cu tine. Materia piere o dată cu tine. Spiritul e veşnic, şi dincolo de tine!