YO NU ŞTIU A DA DIN COADA
Yo nu ştiu să dăruiesc flori. De dOO ori am făcut-o. Prima dată am dus flori unei doctoriţe şi le-am băgat în geanta-diplomat, după ce le-am tăiat cozile ca să încapă. A doua oară i-am dăruit flori mamei prietenei mele Adya. „Părea că duci o spadă”, mi-a spus aceasta privindu-mă de la balcon. Mi-a fost suficient ca să mă lecuiesc de acest gest atât de apreciat de femei.
Deci, yo nu ştiu a da din coada!
Nu fac parte dintre acei bărbaţi care trag la temenele în faţa femeilor, care pupă mâini şi ling picioare pentru a le intra în graţii. Categoria lingăilor îmi produce silă. A face complimente inadecvate realităţii, doar pentru că o femeie e femeie, mi se pare a fi un gest gratuit. Adeptul obiectivităţii, sunt totuşi un om sensibil şi-mi exprim sensibilitatea şi adoraţia în felul meu, frust şi greu de acceptat de femei. Ar fi atât de simplu să înşir la floricele p-acilea, să pup la mâini virtuale, să îngenunchez DOAR PENTRU CĂ AŞA SE FACE. Cu ce scop? Care e finalitatea? Voi fi yo mai domn decât x sau y? Probabil că aşa se va spune. Dacă asta vreţi, nu e greu să vă înşir p-acilea floricele ca să vă ating coarda sensibilă. Voi creşte eu în ochii voştri azurii? Cu cât? Voi trezi cuiva admiraţia? Mă va iubi careva mai mult?
Cine mă cunoaşte cât de cât (sau mă intuieşte), atât cât îi permite virtualul ştie că sufletul meu este asemenea unei păpădii. Este al tuturora şi al nimănui. Este stingher, este unul, este gingaş, dar trist. Vi-l dăruiesc din toată inima. Yo nu ştiu să fac frumos în faţa doamnelor, să dau din coadă, să mă gudur aşa cum fac mai toţi bărbaţii de p-acilea şi de prin alte părţuri.
Şi mai ştiu o vorbă: „Pe femei să nu le atingi nici măcar cu o floare”!
Nu pui floricele si pupaturi, este adevarat, dar nu cred ca cineva devine mai barbat daca ofera flori, si dupa i-o trage „asa ca la carte” sincer am cunoscut si astfel de oameni sau vorba ta dai din coada, ca sa atingi coarda sensibila a cuiva, si dupa se afla ca de fapt tu nu eti tu, sau nu esti Gheorghe Burdujan, si din astia am cunoscut 🙂 Pana la urma tu esti tu, iar daca cineva te accepta asa cum esti este ok, restul sunt „floricele pe campii” care n-au legatura cu viata reala. Cel putin in ochii mei nu vei creste daca dintr-o data vei incepe sa faci asta, pentru ca atunci imi pun intrebari. Este clar ca vrei ceva si atunci sigur eu voi renunta sa mai citesc ce scrii. Si de iubit, eu te iubesc asa cum esti, fara pupaturi, fara floricele, si fara cazaturi in genunchi, pentru ca ai dreptate cand spui ca de fapt astea sunt niste gesturi care n-au legatura cu realitatea. Dar nu conteaza numai parerea mea. Restul poate sa-si doreasca floricele, pupaturi … 🙂 Pana la urma conteaza si ce astepti de la o relatie pe FB, pentru ca si despre asta este vorba. Daca ai asteptari mai mari si-ti doresti o relatie adevarata, fata in fata, nu cred ca au intrat unde trebuie, pentru ca mie cel putin nu mi-ai dat impresia ca tu asta cauti si atunci ar trebui sa intre pe alte pagini, grupuri, unde oamenii se cupleaza nu discuta iar acolo pot primi si floricele. 🙂
„Pana la urma conteaza si ce astepti de la o relatie pe FB, pentru ca si despre asta este vorba. Daca ai asteptari mai mari si-ti doresti o relatie adevarata, fata in fata, nu cred ca au intrat unde trebuie, pentru ca mie cel putin nu mi-ai dat impresia ca tu asta cauti si atunci ar trebui sa intre pe alte pagini, grupuri, unde oamenii se cupleaza nu discuta iar acolo pot primi si floricele.”
Plec de la cuvintele astea ale tale ca să-ţi fac o mărturisire:
Mie nu-mi place deloc FB. Cu atât mai mult nu aştept nimic de la o relaţie pe FB. Mi-a plăcut foarte mult netlog. Avea un aer de intimitate şi pagina ta era un fel de căsuţă a ta, cu de toate. L-au desfiinţat. Nici pe netlog nu căutam ceva anume, o relaţie specială. Dar s-a întâmplat să fie. Au trecut trei ani de la ultima noastră întâlnire şi amintirea ei este în sufletul meu prezentă şi vie totodată. Relaţia noastră a fost pentru mine un miracol. Cred că ultimul din viaţa mea. Cum de s-a întâmplat? Nu ştiu. Aşa a fost să fie…
Pe FB stau aşa, „ca un coi într-o căldare” (aşa spune o vorbă moldovenească). Nu mă aştept să se mai întâmple un miracol, dar dacă, prin absurd, Dumnezeu mi-ar da o nouă exerienţă. cine ar fi acela care s-o refuze, ha, cine?
Viaţa este complicată. Las timpul să curgă şi să le rezolve el pe toate că ăsta este rostul lui…
Am invatat in ultimii ani ca nimic nu este intamplator in viata. Intalnim oameni, care pot sta mai mult sau mai putin in viata noastra, unii de la care invatam cate ceva, altii care invata de la noi cate ceva. In mod sigur acea relatie care ai avut-o trebuia s-o ai, nu pentru a fi ultima … poate … poate tu trebuia sa inveti ceva, nu stiu, sau poate ea. Timpul iti va arata 🙂 Ai dreptate cand spui ca viata este complicata, dar de multe ori o complicam si noi, poate fara sa vrem. De multe ori atunci cand iubim pe cineva, vrem sa ni se raspunda la fel si poate in felul asta sufocam … ( Imi pare rau daca folosesc niste cuvinte care in mod sigur nu sunt ale mele, le-am citit atunci cand am avut si eu nevoie si le-am retinut, poate nu in forma lor initiala, dar intelesul cam asta era, asa ca o sa ma ierti daca am copiat de la altii si nu mai stiu autorii 🙂 ). Am mai citit ca iubesti cu adevarat, atunci cand nu ai asteptari de la celalalt, nu vrei sa-l schimbi dupa tine, nu vrei sa-ti apartina 24/24 7 zile/7 pentru ca nu se poate este ca si cum ai iubi un trandafir, care iti arata ca te iubeste, inflorind, dar la un moment dat chiar daca nu-l tai, el tot se va usca :). Fiecare venim aici cu un scop. Eu inca nu am inteles de ce m-am nascut, dar pentru ca sunt foarte incapatanata, cand este vorba de mine personal, la un moment dat voi intelege. Pana atunci imi voi iubi trandafirii, fara sa-i tai, si-i voi lasa sa se ofileasca in gradina, iar daca ei vor considera ca trebuie sa ma bucur cat mai mult de ei, vor sta cat mai multe zile infloriti. 🙂