CARTEA LUI IOV (IV)
Capitolul 11
| 1. | Atunci Ţofar, din Naamah, a luat cuvântul şi a vorbit: |
| 2. | „Cel ce înşiră atâtea vorbe să nu primească nici un răspuns şi tocmai vorbăreţul să aibă dreptate? |
| 3. | Toate câte le-ai spus îi vor face pe oameni să tacă şi vei râde de ei, fără ca nimeni să te înfrunte? |
| 4. | Fiindcă tu zici: Credinţa mea este curată şi în ochii Tăi n-am nici o vină. |
| 5. | Dar cine va face pe Dumnezeu să vorbească, să Îşi deschidă buzele spre tine, |
| 6. | Şi să-ţi destăinuiască tainele înţelepciunii? (căci ele sunt cu anevoie de înţeles); atunci de-abia vei şti că Dumnezeu îţi cere socoteală de greşeala ta. |
| 7. | Descoperi-vei tu care este firea lui Dumnezeu? Urca-vei tu până la desăvârşirea Celui Atotputernic? |
| 8. | Ea este mai înaltă decât cerurile. Şi ce vei face tu? Ea este mai adâncă decât împărăţia morţii. Cum vei pătrunde-o tu? |
| 9. | Măsura ei este mai lungă decât pământul şi mai lată decât marea. |
| 10. | Dacă trece cu vederea, dacă ţine ascuns, dacă dă pe faţă, cine poate să-L oprească? |
| 11. | El cunoaşte pe cei ce trăiesc din înşelăciune, El vede nedreptatea şi o ţine în seamă; |
| 12. | Astfel deci un om fără minte câştigă înţelepciune, precum puiul de asin ajunge asin mare. |
| 13. | Cât despre tine, dacă inima ta e credincioasă şi dacă întinzi mâinile către El, |
| 14. | Şi depărtezi de mâna ta fărădelegea ei şi nu rabzi să locuiască nedreptatea în corturile tale, |
| 15. | Atunci vei ridica fruntea ta fără pată pe ea, vei fi puternic şi fără frică. |
| 16. | Fiindcă vei uita necazul tău de azi şi-ţi vei aduce aminte de el numai ca de nişte ape, care au fost şi au trecut. |
| 17. | Şi viaţa ta va înflori mai mândră decât miezul zilei, iar întunericul se va face revărsat de zori. |
| 18. | Atunci tu vei fi la adăpost, căci vei fi plin de nădejde, te vei simţi ocrotit şi te vei culca fără grijă. |
| 19. | Te vei întinde fără ca să te strâmtoreze nimeni şi mulţi vor răsfăţa obrazul tău. |
| 20. | Dar ochii nelegiuiţilor tânjesc şi loc de scăpare nu au, iar nădejdea este când îşi vor da sufletul”. |
Capitolul 12
| 1. | Atunci Iov a răspuns şi a zis: |
| 2. | „Cu adevărat numai voi sunteţi înţelepţi şi înţelepciunea va muri o dată cu voi. |
| 3. | Dar şi eu am minte ca voi şi nu sunt mai prejos decât voi şi cine nu cunoaşte lucrurile pe care mi le-aţi spus? |
| 4. | Eu am ajuns pricină de batjocură pentru prietenul meu, eu care chem pe Dumnezeu şi căruia El răspunde: cel drept, cel fără vină e pricină de râs. |
| 5. | Să dispreţuim nenorocirea (gândesc cei fericiţi); încă o lovitură celor ce se poticnesc. |
| 6. | Foarte liniştite stau şi sunt corturile jefuitorilor şi cei ce mânie pe Dumnezeu sunt plini de încredere, ca unii care au făcut din pumnul lor un dumnezeu. |
| 7. | Dar ia întreabă dobitoacele şi te vor învăţa, şi păsările cerului, şi te vor lămuri; |
| 8. | Sau vorbeşte cu pământul, şi-ţi va da învăţătură şi peştii mării îţi vor istorisi cu de-amănuntul. |
| 9. | Cine nu cunoaşte din toate acestea că mâna Domnului a făcut aceste lucruri? |
| 10. | În mâna Lui El ţine viaţa a tot ce trăieşte şi suflarea întregii omeniri. |
| 11. | Urechea nu deosebeşte ea cuvintele tot aşa, precum cerul gurii deosebeşte mâncarea? |
| 12. | Oare nu la bătrâni sălăşluieşte înţelepciunea şi priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată? |
| 13. | La Dumnezeu se află înţelepciunea şi puterea; sfatul şi pătrunderea sunt ale Lui. |
| 14. | Ceea ce dărâmă El, nimeni nu mai zideşte la loc şi pe cine-l închide, nimeni nu poate să-l mai deschidă. |
| 15. | Dacă opreşte apele pe loc, ele scad şi pier; dacă le dă drumul, ele răstoarnă lumea; |
| 16. | Tăria şi înţelepciunea sunt la El. El este stăpân şi peste rătăcit şi peste cel ce-l face să rătăcească. |
| 17. | El goneşte pe sfetnici în picioarele goale şi pe judecători îi aruncă pradă nebuniei. |
| 18. | El destramă puterea împăraţilor şi pune cingătoare de frânghie în jurul coapselor lor. |
| 19. | El goneşte pe preoţi în picioarele goale şi dă peste cap pe cei puternici. |
| 20. | El taie vorba celor meşteri la cuvânt şi ia mintea celor bătrâni. |
| 21. | El face de ocară pe cei mari şi slăbeşte încingătoarea celor voinici. |
| 22. | El scoate din întuneric lucrurile ascunse şi aduce la lumină ceea ce era acoperit de umbră. |
| 23. | El sporeşte neamurile şi apoi le pierde, El le lasă să se întindă şi apoi le strâmtorează. |
| 24. | El scoate din minţi pe căpeteniile popoarelor şi îi lasă să rătăcească în singurătăţi fără cărări. |
| 25. | Acolo ei orbecăiesc în întuneric, fără nici o lumină, căci Dumnezeu îi lasă să se împleticească aidoma celui ce s-a îmbătat. |
Capitolul 13
| 1. | De bună seamă, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea le-a auzit şi le-a înţeles. |
| 2. | Ceea ce ştiţi voi, ştiu şi eu şi nu sunt deloc mai prejos decât voi. |
| 3. | Dar eu vreau să vorbesc cu Cel Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu. |
| 4. | Căci voi sunteţi nişte născocitori ai minciunii, sunteţi cu toţii nişte doctori neputincioşi! |
| 5. | Ce bine ar fi fost dacă aţi fi tăcut! Câtă înţelepciune ar fi fost din partea voastră! |
| 6. | Ascultaţi acum apărarea mea şi băgaţi de seamă la rostirea buzelor mele. |
| 7. | Oare de dragul lui Dumnezeu spuneţi voi lucruri strâmbe şi spre apărarea Lui croiţi minciuni? |
| 8. | Voiţi să ţineţi cu El şi să fiţi apărătorii Lui? |
| 9. | Şi dacă ar fi ca să vă cerceteze, ar fi bine de voi, sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi un om? |
| 10. | Desigur El vă va osândi dacă în ascuns vreţi să fiţi părtinitori cu El. |
| 11. | Măreţia Lui oare nu vă înfricoşează şi groaza Lui nu va cădea oare peste voi? |
| 12. | Rostirile voastre au tăria cenuşei. Răspunsurile voastre se prefac în noroi. |
| 13. | Închideţi gura în faţa mea şi eu voi vorbi, orice ar fi să se întâmple. |
| 14. | Drept aceea îmi voi lua în dinţi carnea mea şi viaţa mea o pun în mâna mea. |
| 15. | Dacă o fi să mă ucidă, nu voi tremura, dar voi descurca în faţa Sa firele pricinei mele, |
| 16. | Şi chiar aceasta îmi va fi mie izbândă, fiindcă un nelegiuit nu se înfăţişează înaintea Lui. |
| 17. | Ascultaţi cu luare-aminte cuvintele mele şi ceea ce vă voi spune să vă rămână în urechi. |
| 18. | Iată am pus la cale o judecată, şi ştiu că eu sunt cel ce am dreptate. |
| 19. | Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci voi amuţi degrabă şi voi aştepta moartea. |
| 20. | Numai scuteşte-mă de două lucruri, şi nu mă voi ascunde de faţa Ta. |
| 21. | Depărtează mâna Ta de deasupră-mi şi nu mă mai tulbura cu groaza Ta. |
| 22. | Apoi cheamă-mă şi eu iţi voi răspunde, sau lasă-mă să vorbesc eu şi Tu să-mi dai răspuns. |
| 23. | Câte greşeli şi câte păcate am făcut? Dă-mi pe faţă călcarea mea de lege şi păcatul meu. |
| 24. | De ce ascunzi faţa Ta şi mă iei drept un duşman al Tău? |
| 25. | Vrei oare, să înspăimânţi o frunză pe care o bate vântul? Vrei să Te îndârjeşti împotriva unui pai uscat? |
| 26. | De ce să scrii împotriva mea aceste hotărâri amare? De ce să-mi scoţi ochii cu greşelile tinereţii? |
| 27. | De ce să-mi vâri picioarele în butuci şi să pândeşti toţi paşii mei şi toate urmele mele? |
| 28. | Când Tu ştii că trupul meu se nimiceşte ca un putregai şi ca o haină mâncată de molii! |
Capitolul 14
| 1. | Omul născut din femeie are puţine zile de trăit, dar se satură de necazuri. |
| 2. | Ca şi floarea, el creşte şi se veştejeşte şi ca umbra el fuge şi e fără durată. |
| 3. | Şi asupra lui priveşti şi pe mine Tu mă sileşti să vin la judecată cu Tine. |
| 4. | Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni! |
| 5. | Deoarece zilele lui sunt măsurate şi ştii socoteala lunilor lui şi i-ai pus un hotar peste care nu va trece. |
| 6. | Întoarce-ţi privirea de la el, ca să aibă puţin răgaz, să se poată bucura ca simbriaşul la sfârşitul zilei (de muncă). |
| 7. | Un copac, de pildă, tot are nădejde, căci dacă-l tai, el creşte din nou şi vlăstarii nu-i vor lipsi. |
| 8. | Dacă rădăcina lui îmbătrâneşte în pământ şi dacă trunchiul lui putrezeşte, |
| 9. | Când dă de apă înverzeşte din nou şi se acoperă cu ramuri ca şi cum ar fi atunci sădit. |
| 10. | Dar omul când moare rămâne nimicit; când omul îşi dă sufletul, unde mai este el? |
| 11. | Apele mărilor pot să dispară, fluviile pot să scadă şi să sece. |
| 12. | La fel şi omul se culcă şi nu se mai scoală; şi cât vor sta cerurile, el nu se mai deşteaptă şi nu se mai trezeşte din somnul lui. |
| 13. | O, de m-ai ascunde în împărăţia morţilor, ca să mă ţii acolo până când va trece mânia Ta, şi de mi-ai soroci o vreme, când iarăşi să-ţi aduci aminte de mine! |
| 14. | Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăşi viu? Toate zilele robiei mele aş aştepta până ce vor veni să mă schimbe. |
| 15. | Atunci Tu mă vei chema şi eu Îţi voi răspunde; Tu vei cere înapoi lucrul mâinilor Tale. |
| 16. | Pe când astăzi Tu numeri paşii mei; atunci Tu nu vei mai lua seama la păcatul meu. |
| 17. | Nelegiuirea mea ar fi pecetluită ca într-un sac şi greşeala mea ai spăla-o şi ai face-o albă. |
| 18. | Şi precum muntele se dărâmă şi se preface în nisip şi precum stânca e rostogolită din locul ei, |
| 19. | Şi precum apele mănâncă pietrele şi valurile lor acoperă pământul, tot aşa Tu sfărâmi nădejdea omului. |
| 20. | Tu Te ridici uriaş împotriva lui, şi el se nimiceşte; Tu schimbi înfăţişarea lui şi-l trimiţi de la Tine. |
| 21. | Dacă feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai ştie; dacă au ajuns de râsul lumii, el nu-i mai vede. |
| 22. | Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui numai pentru el e cuprins de jale”. |
Capitolul 15
| 1. | Atunci Elifaz, din Teman, a răspuns şi a zis: |
| 2. | „Este oare cinstit pentru înţelept să răspundă cu cuvinte uşuratice şi să-şi umple pieptul cu suflarea vântului de răsărit? |
| 3. | I se cuvine lui să judece cu vorbe seci şi prin cuvântări care n-au nici o noimă? |
| 4. | Tu mergi atât de departe, încât desfiinţezi cucernicia şi nesocoteşti rugăciunea înaintea lui Dumnezeu. |
| 5. | Nelegiuirea ta insuflă gura ta şi tu împrumuţi vorbirea ta de la cei vicleni. |
| 6. | Chiar gura ta te osândeşte şi nu eu, chiar buzele tale sunt martore împotriva ta. |
| 7. | Nu cumva eşti tu cel dintâi om care s-a născut? Venit-ai tu pe lume mai înainte decât munţii? |
| 8. | Ai stat tu de sfat cu Dumnezeu şi te-ai făcut tu stăpân pe toată înţelepciunea? |
| 9. | Ce ştii tu pe care să nu-l ştim şi noi? Ce pricepi tu şi noi nu pricepem? |
| 10. | Printre noi se află oameni vechi de zile, bătrâni mai în vârstă decât tatăl tău. |
| 11. | Ţi se pare puţin lucru mângâierile în numele lui Dumnezeu şi cuvintele spuse cu blândeţe? |
| 12. | De ce te laşi târât de inima ta şi de ce priveşti aşa trufaş cu ochii tăi? |
| 13. | De ce întorci spre Dumnezeu mânia ta şi dai drumul din gura ta la astfel de cuvântări? |
| 14. | Ce este omul ca să se creadă curat, şi cel născut din femeie, ca să se creadă neprihănit? |
| 15. | Dacă Dumnezeu nu are încredere în sfinţii Săi şi dacă cerurile nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi, |
| 16. | Cu atât mai puţin o făptură urâcioasă şi stricată cum este omul cel ce bea nedreptatea ca apa. |
| 17. | Vreau să-ţi dau o învăţătură, ascultă-mă; şi ceea ce am văzut vreau să-ţi aduc la cunoştinţă; |
| 18. | Ceea ce înţelepţii au vestit fără să ascundă nimic, precum au auzit de la părinţii lor, |
| 19. | Atunci când tara le-a fost dată numai lor şi nici un străin nu se aşezase încă printre ei. |
| 20. | Nelegiuitul se chinuieşte în toate zilele vieţii sale şi de-a lungul anilor hărăziţi celui tiran. |
| 21. | Glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui; în mijlocul păcii, i se pare că un ucigaş se năpusteşte asupra lui. |
| 22. | El nu mai nădăjduieşte să mai iasă din întuneric şi îşi simte capul mereu sub sabie. |
| 23. | Se şi vede aruncat de mâncare vulturilor, fiindcă ştie că prăpădul lui este fără întârziere. |
| 24. | Ziua întunericul îl înspăimântă. Zbuciumul şi tulburarea îl strâng la mijloc şi se aruncă asupra-i gata de împresurare, |
| 25. | Fiindcă a îndrăznit să-şi îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu şi să facă pe viteazul faţă de Cel Atotputernic; |
| 26. | Fiindcă a îndrăznit să năvălească împotriva Lui cu gâtul întins şi la adăpostul scuturilor sale groase şi rotunde. |
| 27. | Chipul lui i se ascundea în grăsime şi osânza stătea grea pe coapsele lui, |
| 28. | Şi sălăşluia în cetăţi pustiite, în case în care nu mai stătea nimeni, fiindcă ameninţau să se prăbuşească. |
| 29. | Nu va aduna bogăţie şi ce are nu va ţine mult, iar umbra lui nu se va lungi pe pământ. |
| 30. | Nu va mai putea să iasă din întuneric. Focul va mistui ramurile sale şi vijelia va mătura florile lui; |
| 31. | Să nu se creadă în minciună, fiindcă ştim că e deşertăciune. |
| 32. | Vrejul său se va ofili mai înainte de vreme şi mlădiţa sa nu va da muguri verzi. |
| 33. | Ca viţa mănată, va lăsa să cadă rodul său şi la fel ca măslinul va împrăştia florile sale. |
| 34. | Fiindcă ceata celui rău la inimă va fi lăsată stearpă şi focul mistuie corturile cu bogăţii de jaf. |
| 35. | Ei zămislesc răutatea şi nasc nelegiuirea, dar cu aceasta pântecele lor dospeşte înşelăciunea”. |
Capitolul 16
| 1. | Atunci Iov a răspuns şi a grăit: |
| 2. | „Am auzit mereu astfel de lucruri; sunteţi toţi nişte jalnici mângâietori. |
| 3. | Când se vor sfârşi aceste vorbe goale şi ce te chinuieşte ca să răspunzi? |
| 4. | Şi eu aş vorbi aşa ca voi, dacă sufletul vostru ar fi în locul sufletului meu; aş putea să spun multe cuvinte împotriva voastră şi să dau din cap în privinţa voastră. |
| 5. | V-aş mângâia numai cu gura şi cu mişcarea buzelor mele v-aş aduce uşurare. |
| 6. | Dar, dacă vorbesc, durerea mea nu se linişteşte şi dacă tac din gură, durerea mea nu se depărtează de la mine. |
| 7. | În ceasul de faţă, Dumnezeu mi-a luat toată vlaga; toată ticăloşia mea mă împresoară, Doamne! |
| 8. | M-ai acoperit cu zbârcituri, care toate mărturisesc împotriva mea; neputinţa mea ea însăşi mă dă de gol şi bârfitorul stă împotriva mea. |
| 9. | El mă sfâşie în furia Lui şi se poartă cu mine duşmănos, scrâşneşte din dinţi împotriva mea; duşmanul meu aruncă asupră-mi săgeţile ochilor săi; |
| 10. | Deschis-au gura lor împotriva mea, în batjocură m-au lovit peste obraji. Toţi grămadă se înghesuie împotriva mea. |
| 11. | Dumnezeu mă dă pe mâna unui păgân. El mă aruncă pradă celor răi. |
| 12. | Mi-era destul de bine, dar El m-a sfărâmat. M-a luat de ceafă şi m-a făcut praf şi a aruncat asupră-mi toate săgeţile Sale; |
| 13. | În jurul meu se învârtesc săgeţile Sale; El îmi străpunge rărunchii fără milă; El varsă pe pământ fierea mea. |
| 14. | El mă dărâmă bucată cu bucată şi năvăleşte asupra mea ca un războinic. |
| 15. | Am cusut un sac pe trupul meu şi am vârât în ţărână capul meu. |
| 16. | Chipul meu s-a înroşit de plânset şi umbra morţii s-a sălăşluit în pleoapele mele; |
| 17. | Şi cu toate acestea, în mâinile mele nu este nici o silnicie şi rugăciunea mea este curată! |
| 18. | Pământule, nu ascunde sângele meu şi să nu fie nici un loc nestrăbătut de bocetele mele. |
| 19. | Iar acum martorul meu este în ceruri şi cel ce dă pentru mine bună mărturie este sus în locurile înalte. |
| 20. | Prietenii mei îşi bat joc de mine, dar ochiul meu varsă lacrimi înaintea lui Dumnezeu. |
| 21. | O, de-ar fi îngăduit omului să stea de vorbă cu Dumnezeu, cum stă de vorbă un am „u prietenul său! |
| 22. | Căci aceşti puţini ani se vor scurge şi voi apuca pe un drum de pe care nu mă voi mai întoarce. |
Capitolul 17
| 1. | Sufletul meu e dărăpănat, zilele mele se sting, mormântul mă aşteaptă. |
| 2. | Sunt împresurat de batjocoritori şi ochii mei trebuie să privească spre ocările lor. |
| 3. | Dă-mi acum chezăşia Ta lângă Tine, altfel cine ar vrea să răspundă pentru mine? |
| 4. | Pentru că Tu ai luat priceperea din inima lor, de aceea Tu nu-i vei ridica. |
| 5. | Sunt unii care fac ospăţ cu prietenii, atunci când acasă ochii copiilor se sting de foame. |
| 6. | Am ajuns de poveste între oameni; sunt acela pe care-l scuipi în faţă. |
| 7. | Ochii mei s-au întunecat de supărare, mădularele mele s-au subţiat ca umbra. |
| 8. | Oamenii cei drepţi stau înmărmuriţi şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit. |
| 9. | Cel ce este drept se ţine însă de calea sa şi cine este cu mâinile curate e din ce în ce mai tare. |
| 10. | Cât despre voi ceilalţi, voi toţi daţi înapoi şi veniţi aici, căci nu voi găsi printre voi nici un înţelept. |
| 11. | Zilele mele s-au scurs, socotinţele mele s-au sfărâmat şi la fel dorinţele inimii mele. |
| 12. | Din noapte ei vor să facă zi şi spun că lumina este mai aproape decât întunericul. |
| 13. | Mai pot să nădăjduiesc? Împărăţia morţii este casa mea, culcuşul meu l-am întins în inima întunericului. |
| 14. | Am zis mormântului: Tu eşti tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteţi mama şi surorile mele! |
| 15. | Atunci unde mai este nădejdea mea şi cine a văzut pe undeva norocul meu? |
| 16. | El s-a rostogolit până în fundul iadului şi împreună cu mine se va cufunda în ţărână”. |
Capitolul 18
| 1. | Atunci Bildad din Şuah a început să vorbească şi a zis: |
| 2. | „Când vei ajunge odată la capătul unor astfel de vorbe? Vino-ţi în fire şi apoi vom vorbi. |
| 3. | Pentru ce suntem socotiţi ca nişte dobitoace? De ce să trecem în ochii tăi drept vite cornute? |
| 4. | Nu cumva pentru tine care te sfâşii în mânia ta, o să ajungă pământul să se pustiiască şi stâncile să se mute din locul lor? |
| 5. | Fireşte, lumina nelegiuitului se stinge şi flacăra focului lui nu mai străluceşte. |
| 6. | Lumina se întunecă în cortul lui şi candela de deasupra lui se isprăveşte. |
| 7. | Paşii lui, altădată vânjoşi, se îngustează şi propriul lui sfat acum îl poticneşte. |
| 8. | El dă cu picioarele în laţ şi se plimbă în reţeaua de sfori. |
| 9. | Capcana l-a prins de călcâi şi laţul s-a încolăcit pe el. |
| 10. | Cursa care trebuia să-l prindă este ascunsă în pământ şi prinzătoarea stă în poteca lui; |
| 11. | Spaimele dau peste el din toate părţile şi se ţin de el pas cu pas. |
| 12. | Lângă bunătăţile lui el moare de foame şi nenorocirea lui stă gata lângă el. |
| 13. | Boala muşcă din trupul lui. Primul născut al morţii roade mădularele lui. |
| 14. | Din cortul unde stătea la adăpost este scos afară şi târât înaintea groaznicului împărat. |
| 15. | Nimeni din ai lui nu mai sălăşluieşte în cortul lui, care nu mai este al lui. Pe locuinţa lui plouă cu pucioasă. |
| 16. | Rădăcinile lui se usucă în pământ, iar ramurile lui se veştejesc în aer. |
| 17. | Pomenirea lui se şterge de pe pământ şi în toată lumea numele i-a pierit. |
| 18. | De la lumină i-au dat brânci în întuneric şi de pretutindeni e scos afară. |
| 19. | Nu lasă nici urmaşi, nici sămânţă în poporul său şi nimeni nu mai trăieşte după el prin locurile prin care a locuit. |
| 20. | Cei din apus s-au mirat foarte de soarta lui şi cei din răsărit au simţit fiori în ei. |
| 21. | Aceasta rămâne din sălaşurile celui nelegiuit şi iată locul celui ce n-a cunoscut pe Dumnezeu”. |
Capitolul 19
| 1. | Atunci Iov a început să vorbească şi a zis: |
| 2. | „Câtă vreme veţi întrista voi sufletul meu şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre? |
| 3. | Iată a zecea oară de când mă batjocoriţi. Nu vă este ruşine că vă purtaţi aşa? |
| 4. | Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit, greşeala mea este pe capul meu. |
| 5. | Iar dacă voi vă faceţi tari şi mari împotriva mea şi-mi scoateţi ochii cu ticăloşia mea, |
| 6. | Să ştii că Dumnezeu este Cel ce mă urmăreşte şi că El m-a învăluit cu laţul Său. |
| 7. | Dacă strig de multa-apăsare, nu primesc nici un răspuns; ţip în gura mare, dar nimeni nu-mi face dreptate. |
| 8. | El a astupat calea mea, ca să nu mai trec pe ea, şi a acoperit cu beznă toate drumurile mele. |
| 9. | M-a dezbrăcat de mărirea mea şi mi-a smuls cununa de pe cap. |
| 10. | M-a dărâmat de jur împrejur şi sunt în ceasul morţii şi nădejdea mea a scos-o din rădăcină ca pe un copac. |
| 11. | Aprins-a împotriva mea mânia Sa şi m-a luat drept duşmanul Său. |
| 12. | Hoardele Sale sosesc grămadă, îşi fac drum până la mine şi pun tabără de jur împrejurul cortului meu. |
| 13. | A depărtat pe fraţii mei de lângă mine şi cunoscuţii mei îşi întorc faţa când mă văd. |
| 14. | Rudele mele au pierit, casnicii mei au uitat de mine. |
| 15. | Cei ce locuiau împreună cu mine şi slujnicele mele se uită la mine ca la un străin; sunt în ochii lor ca unul venit din altă ţară. |
| 16. | Chem pe sluga mea şi nu-mi răspunde, măcar că o rog cu gura mea. |
| 17. | Suflarea mea a ajuns nesuferită pentru femeia mea şi am ajuns să miros greu pentru fiii cei născuţi din coapsele mele. |
| 18. | Până şi copiii îmi arată dispreţ; când mă scol, vorbesc pe seama mea. |
| 19. | Toţi sfetnicii mei cei mai de aproape mă urgisesc şi aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea. |
| 20. | Oasele mele ies afară din piele şi nu mi-au mai rămas tefere decât gingiile. |
| 21. | Milă fie-vă de mine, aveţi milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit! |
| 22. | De ce mă prigoniţi cu urgia lui Dumnezeu şi nu vă mai săturaţi de carnea mea? |
| 23. | Cit aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aş vrea să fie săpate pe aramă. |
| 24. | Să fie săpate pe veci, cu un condei de fier şi de plumb, într-o stâncă! |
| 25. | Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. |
| 26. | Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. |
| 27. | Pe El Îl voi vedea şi ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Şi de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine. |
| 28. | Iar dacă ziceţi: Cum îl vom urmări şi ce pricină de proces vom găsi noi în el? |
| 29. | Temeţi-vă de sabie, pentru voi înşivă, când mânia va izbucni împotriva greşelii voastre. Şi atunci veţi învăţa că este o judecată!” |
Capitolul 20
| 1. | Şi Ţofar din Naamah a început să vorbească şi a zis: |
| 2. | „Cugetul meu mă împinge să vorbesc, din pricina frământării pe care o simt în mine. |
| 3. | Am auzit o învăţătură care mă scoate din sărite şi atunci o pornire vijelioasă, din duhul meu, mă face să răspund. |
| 4. | Nu ştii tu oare că de mult de tot, din zilele când omul a fost aşezat pe pământ, |
| 5. | Desfătarea celor fără de lege ţine foarte puţin şi bucuria făţarnicului nu stă decât o clipă? |
| 6. | Chiar dacă statura lui s-ar înălţa până la ceruri şi cu capul s-ar atinge de nori, |
| 7. | El totuşi va pieri ca o nălucă, pe vecie, şi cei ce îl vedeau vor întreba: Ce s-a făcut? |
| 8. | Zboară ca un vis şi nu mai dai de el, e măturat ca o vedenie de noapte. |
| 9. | Ochiul, care îl privea, nu-l mai vede şi locul unde se găsea, nu-l mai zăreşte. |
| 10. | Feciorii lui vor trebui să cerşească mila celor săraci şi mâinile lui vor da înapoi ce a luat cu forţa. |
| 11. | Oasele lui sunt încă pline de vlaga tinereţii, dar ea se va culca cu el în pulbere; |
| 12. | Dacă răutatea este dulce în gura lui, el o ascunde sub limba lui. |
| 13. | Dacă o tine în gură şi nu o scuipă, dacă o mestecă în cerul gurii, |
| 14. | Totuşi hrana lui în măruntaiele lui se strică şi se face în intestinele lui venin de năpârcă. |
| 15. | Averea, pe care a înghiţit-o, acum o varsă; Dumnezeu i-o dă afară din pântece. |
| 16. | Venin de şarpe otrăvitor sugea. Limba de năpârcă îl omoară! |
| 17. | El nu va mai vedea pâraiele de proaspăt untdelemn, valurile de miere şi de smântână. |
| 18. | Dă îndărăt ce-a câştigat şi nu se mai foloseşte de câştig şi de roadele negustoriei sale nu se mai bucură. |
| 19. | Pentru că a asuprit fără milă pe săraci şi a furat o casă, în loc să o zidească. |
| 20. | El nu va cunoaşte pacea lăuntrică şi el nu va scăpa nimic din toate câte preţuieşte. |
| 21. | Nimic nu scapă de lăcomia lui, de aceea înflorirea lui nu va ţine deloc. |
| 22. | Când bogăţia lui va fi la culme, tulburarea îl va apuca deodată şi toate loviturile nenorocirii vor cădea în capul lui. |
| 23. | Când va fi gata să-şi sature pântecele, Dumnezeu va dezlănţui asupră-i urgia mâniei Sale şi va ploua cu săgeţi peste el. |
| 24. | Dacă va scăpa de platoşa de fier, îl va străpunge arcul de aramă. |
| 25. | O săgeată îi iese din spate, o alta i s-a înfipt în ficaţi şi spaimele morţii îl sfârşesc. |
| 26. | Toată neagra pieire ameninţă comorile pe care le-a adunat; un foc care arde neaprins îl mistuie pe oricine va mai rămâne din cortul lui. |
| 27. | Cerurile vor dezveli fărădelegea lui şi pământul i se va ridica împotrivă. |
| 28. | Năpraznică revărsare de ape va mătura casa lui şi apele vor curge în ziua dumnezeieştii mânii. |
| 29. | Aceasta este partea hărăzită de Dumnezeu omului nelegiuit, aceasta este moştenirea pe care el o primeşte de la Domnul”. |
(Visited 15 times, 1 visits today)
