ŞI CUM STAI CU VIAŢA SEXUALĂ?

0

si-cum-stai-cu-viata-sexuala-gheorghe-burdujanLa medic am fost pentru prima oară la vârsta de 16 ani. Acuzam ameţeli şi o stare asemănătoare cu lipotimia. M-am speriat. Am chemat salvarea. Medicii erau calmi. M-au pus să mă plimb cu mâinile întinse ca nişte aripi să vadă dacă şi cum mă clatin. Am mers impecabil. La consultul individual doctorul de caz mă întreabă: “şi cum stai cu viaţa sexuală”? Ce-l interesa pe el viaţa mea sexuală?… M-am simţit jignit. Am răspuns că bine. Mi-a dat un tratament şi m-a trimis acasă pe picioarele mele. 
Întrebarea lui mă urmărea totuşi ca o obsesie. Ştiam bine că doar cu o zi înainte făcusem un exces sexual. Bătusem un record (ca să zic aşa). 

Astfel l-am descoperit pe Sigmund Freud. La16 ani! Omul care pune sexul în centrul universului viu. De la acea vârstă nu am mai avut nevoie de medici; puteam, cu ajutorul psihanalizei lui Freud, să mă vindec singur. Găsindu-ţi răspunsuri la întrebări, orice boală se poate trata cunoscându-i cauza care a generat-o. (Mai puţin, evident, cele care necesită intervenţii chirurgicale). Dintr-o dată un orizont incredibil mi s-a deschis în faţa privirilor mele. Ca şi în cazul lui Marin Preda (dar pe alt palier al cunoaşterii), “aventura conştiinţei mele abia începea”… 

Noi fiinţăm prin cuvinte şi nefiinţăm tot prin ele. Cuvântul ne vorbeşte (pe noi către ceilalţi) şi tot cuvântul ne şi tace. Ermetismul însă nu acoperă întotdeauna o „goliciune” de simţire. Nici tristeţea tacândă… 

Iluzia noastră, câteodată, este sinonimă cu speranţa. Ne iluzionăm că…, deci sperăm să… 

N-AI SĂ VEZI VREODATĂ O FEMEIE AJUNGÂND LA MEDIC DUPĂ UN EXCES SEXUAL! 

(Visited 77 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.