INUTILA COMUNICARE

Între oamenii care se cunosc și care au un anumit tip de relație, este necesară, desigur, comunicarea, mai ales când ei se află la distanță unul de celălalt.

Dar ce este un astfel de dialog, autentic românesc, între un om bogat și un om sărac, care, mă repet, se cunosc și au un anume tip de relație:

Cel bogat îl sună pe cel sărac:

  • Ce faci?
  • Încerc să lucrez ceva, dar nu mă simt prea bine. Rinichii. Mă dor și nu pot sta la birou, trebuie să mă întind în pat.
  • Am fost la masă…
  • ?
  • Nu mă întrebi ce-am mâncat?
  • Nu!
  • Ciorbă de văcuță foarte bună, un grătărel cu garnitură făcut ca la mama lui, desert și un pahar cu vin alb, că la astfel de mâncare nu merge decât vinul alb, așa cum am învățat eu prin străinătățuri pe unde am umblat…
  • Mda…
  • Bine, dacă nu mai nimic de spus atunci îți spun noapte bună și-ți doresc un somn ușor.
  • Asemenea…

Pentru omul bogat care s-a culcat sătul, dormind posibil foarte bine, acest dialog a fost, probabil satisfăcător, pentru că a putut să aibă „comunicare” cu cineva căruia să-i spună cât de bine și bun a mâncat el și cât de bine s-a simți la masă unde mai erau niște nemți care-l sorbeau din priviri…

Pentru omul sărac, care s-a culcat flămând și suferind, acest dialog, această „comunicare” a fost o adevărată tortură.

Este utilă o astfel de comunicare între doi oameni? Face ea bine amândurora așa cum ar fi normal și corect? Sau este o comunicare de tip egoist care-l satisface numai pe unul dintre ei, iar pe celălalt îl face să sufere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CAPTCHA ImageChange Image

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.