NU MAI VREAU FEMEIE VĂDUVĂ (II)

Care au fost elementele care m-au ajutat să-mi dau seama că am șansa s-o cuceresc şi că (evident) persoana mea o interesa?  
1) când i-am arătat mustaţa, mângâindu-i, de fapt, conturul buzelor, a tresărit şi s-a scuturat ca de un fior care o străbătea din cap până în picioare. A lăsat ţigara în scrumieră şi m-a privit adânc, dincolo de lumina ochilor mei;  
2. Individul (că n-am cum să-i spun altfel), a încercat un atac la adresa mea: „are ea mustață așa cum ai tu părul valuri – valuri” și-și trecu mâna, cu satisfacție, prin părul său bogat. Apoi văzând că nimeni nu-i mai dă nicio atenție, a înşfăcat cheile maşinii de pe masă, „alendelonul” din cuier şi a zbughit-o pe scări afară, fără să mai salute. 
Nu puteam să nu jubilez în sinea mea. Asemenea dublă victorie (asupra ei şi, mai ales, asupra lui) nu obţii în fiecare zi.  

Se făcuse târziu. Verişorul ei (şi gazda mea) spune să mergem. Eu schiţez intenţia de a mă ridica şi a pleca împreună. Atunci intervine ea: „da mai staaaaaaţi, nu e chiar atât de târziu, şi-apoi domnu’ Romeo mi-a promis că îmi ghiceşte în cafea”. Aici nu minţea. Într-adevăr, ştiu să ghicesc în cafea (ca un Wizard) şi i-am promis c-o fac. Verişoru’: „Dacă Romeo vrea să mai rămână bine, dacă nu, nu”. Eu nu zic nimic, ea mă priveşte rugător. Trebuia să fac ceva. Am simţit că decizia era acum la mine şi că de mine depindea dacă ACUM SAU NICIODATĂ.. „Bine, zic, eu mai rămân, îi ghicesc în cafea doamnei Neli apoi vin şi eu. Să nu închideţi uşa de la intrare.” Plecă. Am rămas singuri, doar eu cu doamna visurilor mele…

Oştile stăteau faţă în faţă: eu deoparte, EA de cealaltă. I-am ghicit în cafea (ceea ce a lăsat-o cu gura căscată), apoi a urmat un schimb civilizat de autobiografii verbale. A mea nu era cine ştie ce. A ei era, în schimb, complicată, diversă şi complexă. Nu intru în amănunte. Spun doar esenţialul care a generat această scriitură: cu un an în urmă soţul ei, poliţist celebru al oraşului Sinaia, murise într-un teribil accident de circulaţie. NEVINOVAT, fiindcă nu el era şoferul (insist pe cuvântul NEVINOVAT). Mi-a făcut descrierea accidentului. Era într-adevăr îngrozitor. Nu am dat prea mare importanţă celor povestite, dar cuvintele ei s-au aşezat temeinic la baza subconştientului meu (care avea să-mi re-construiască imaginea şi făptura de fum a fostului ei soţ). Eu aveam altă „misiune” în acea seară. Mă aflam în casa şi lângă femeia pe care o iubeam la nebunie… Nu aşteptaţi să vă descriu cum au decurs lucrurile mai departe. Cum am ajuns în pat şi ce s-a întâmplat pe-acolo. O frază-rugămite a ei, din acea primă noapte, nu-mi iese din cap, n-am înţeles-o şi n-o înţeleg nici astăzi: „Ai grijă, Romeo, să nu-mi înghiţi cercelul!”… Nu l-am înghiţit. L-am scos şi l-am pus alături, pe parchet. (Avea numai unul, pe urechea stângă). 

Neli poseda un apartament cu două camere. A doua zi m-a întrebat: „Ce-ți trebuie ție ca să fii fericit, ca să poţi scrie în linişte pentru a-ți duce opera la bun sfârşit, aici la mine”? (Nu râdeţi. Aşa se exprima ea, simplu. Şi-apoi o femeie de femeie nu prea are nevoie de ştiinţa articulării frazelor). Eu, pe vremea aia greiere nevinovat, încep să-nşir fără să mă-mi treacă prin cap ceea ce avea ea de gând să facă: „Păi, uite, în primul rând o maşină de scris. Pe urmă un radiocasetofon, o garnitură de mobilă (numai canapele şi perne), televizor şi bine înţeles posibilitatea de a fi singur şi liniştit atunci când lucrez”. În aceeaşi săptămână dorinţele mele erau realizate. Neli eliberase dormitorul total pe care l-a mobilat apoi cu tot ceea ce-i spusesem. Plus precizarea „aia e camera ta” (dormitorul) şi „asta e camera mea” (sufrageria). M-am mutat la ea. Bagajul meu era puţin: o maşină veche de scris, „Consul”, ceva haine şi DEX-ul.

Aveam să descopăr, nu peste multă vreme, că iubirea vieţii mele era alcoolică. (Bea în fiecare seară câte un litru de vin. Singură). Apoi voia dragoste. Nimic nu mă respinge mai rău şi nimic nu mă inhibă mai temeinic decât o femeie beată. „Eu nu mi-am luat bărbat ca să mă uit la el și el să se uite la mine fără să facă ceva. Încă sunt tânără și frumoasă…” Îmi reproșa mereu la beție.

Avea şi probleme cu „mansarda”. Într-o noapte, pe la orele 3, când mi se întâmplă mie toate lucrurile rele, în stare de ebrietate fiind, m-a ameninţat că se sinucide. Am râs. Mi-a arătat un pumn de pilule şi s-a dus în baie spunând că le ia. Aşa a și făcut. S-a dus în baie. Am auzit că a „tras” apa şi mi-am spus că n-o va face, că cine zice c-o face n-o face şi că le-a aruncat în WC. Bine, bine, dar de ce nu mai ieşea? După 20 de minute intru în panică. Dacă le-a luat totuşi? Mă duc la ea în baie. Nu pot să deschid uşa. Ea stătea pe jos cu spatele rezemat de uşă. M-am chinuit mult până să reuşesc s-o deschid împingând-o totodată şi pe ea, ca pe sanie, cu fundul pe ciment. Mima inconştienţa. Am luat-o în braţe, am dus-o în pat. Nu mai comunica de loc. Am chemat salvarea. La întrebarea autoritară a medicului salvării dacă le-a luat sau nu le-a luat (trebuia dusă la urgenţă) iubirea vieţii mele capătă glas şi spune, abia auzit, că nu a luat nimic. O.K. Semnez eu pentru ea şi salvarea pleacă aşa cum a venit. N-am mai dormit. A doua zi reuşesc s-o conving să se interneze la psihiatrie. S-a internat. Mă aştepta prima şi ultima noapte în care dormeam singur în acel apartament, noapte care m-a determinat să fug, a doua zi, cât mă ţineau picioarele. 

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.