NU MAI VREAU FEMEIE VĂDUVĂ (I)

Nu mă mai interesează femeia văduvă! Ca să fie clar de la-nceput.
Femeia văduvă, ca şi femeia virgină consideră (şi îşi prezintă) văduvia ca pe ceva extrem de preţios, ca pe un dar divin, ca pe un dat divin de la Dumnezeu.
De la începutul relaţiei, ea îţi va vorbi (dacă se poate la nesfârşit) despre cel dispărut (să-i fie ţărâna uşoară!). Începe prin a-i pune în evidenţă şi ai lauda calităţile (foste, evident). Apoi te măsoară, te cântăreşte privindu-te dintr-o parte (cam cum se uită curca-n lemne) şi, extrem de serioasă, exclamă: „eeeehhhh! Vezi, el nu era aşa. El avea aia şi aia, el nu avea cum ai tu, ci avea cum avea EL etc. ” Dar, tu ai mai avut vreo relaţie cu un bărbat, de când ţi-a murit soţul – îndrăznesc şi eu să întreb. „Eeeuuu, vai de mine, dar eu sunt FEMEIE VĂDUVĂ. Ce-ţi imaginezi că sunt din aleaaaa, care azi cu unu’, mâine cu altu’, se pooaatee?!”
Din start, deci, nu mai suntem doi, ci trei… Între mine şi ea întotdeauna va sta soţul ei (fost fizic, dar atât de prezent în forul ei interior). Dacă facem dragoste va trebui s-o satisfac nu numai pe ea ci şi pe EL, din capul ei şi din inima ei. Cu alte cuvinte suntem trei.

Apoi, relaţia cu o femeie văduvă prezintă, PENTRU MINE, riscuri majore din punctul de vedere al unor sechele care m-ar putea marca pentru toată viaţa. Am spus, şi repet: eu pot să comunic atât cu spiritul meu de dincolo de moarte, cât şi cu spiritul celor dispăruţi.
Dau câteva exemple (ele au fost mai multe): primul (de pe la 20 de ani) şi ultimul foarte recent, din ultima săptămână a lunii septembrie 2020.

1. Când eram mai „tânăr şi la trup curat”, pe la 20 de ani, mă aflam, trimis de Uniunea Scriitorilor, la „Furnica” din Sinaia (o vilă aparţinătoare, la acea vreme, Uniunii), unde trebuia să-mi definitivez cartea la care lucram de vreo doi ani. După o săptămână de şedere mi-am căutat şi găsit o gazdă cu chirie în oraş. În plimbările mele zilnice, mai pe-nserat, mă intersectam cu EA, cea mai frumoasă femeie (nu era numai părerea mea) din Sinaia. Ne întâlneam odată la două zile, dacă nu cumva chiar zilnic. Nu vă mai spun cât de mult, de rău şi de tare m-am îndrăgostit. Era însă inabordabilă! Avea o măreţie pe care numai conştiinţa propriei sale frumuseţi i-o dă unei femei frumoase. Mai târziu aveam să aflu că femeile foarte frumoase sunt la fel de singure ca şi femeile foarte urâte şi că îşi doresc cu ardoare să găsească un partener. 

Mă resemnam, deci s-o iubesc în taină şi de la distanţă. Scurtez. Locuiam la un domn singur. Într-o seară mă invită să mergem la verişoara lui să jucăm o canastă. Am acceptat cu greu. Nu prea aveam chef, fiind ocupat. La intrarea în apartamentul verişoarei am înlemnit. De ce? Pentru că persoana din cadrul ușii de la intrare era EA, femeia visurilor şi (mai ales) nopţilor mele. M-am dezmeticit şi-am intrat cu emoţie. Înăuntru se mai afla un bărbat (extrem de „bine”, frumos şi cu gust îmbrăcat. Avea niște chei de la maşină în fața lui, ostentativ, pe masă). L-am „mirosit” imediat: era un pretendent. Mi-am anulat orice speranţă de reuşită într-o eventuală tentativă de a încerca să cuceresc frumoasa redută care mă bântuia în visele mele erotice.

Până au apărut sticlele şi s-au dezlegat limbile. Aici, la dezlegatul limbilor am simţit eu pentru prima dată că mai am o şansă. Când am considerat că a sosit momentul prielnic am trecut la atac, dar nu împotriva lui, ci a ei. Pe mine EA mă interesa şi nu el. Stăteam la masă faţă în faţă. Proba mea supremă şi ultimă atunci când doream să cuceresc o femeie (aviz amatoarelor) era „testul mustăţii”. Cu „testul mustăţii” împuşti doi iepuri dintr-un foc: a) afli dacă femeia are simţul umorului şi b. afli dacă femeia te place sau măcar o interesezi.
Am început: „Ştii ce-mi place mie cel mai mult şi mai mult la tine?” Ce – mă întreabă ea cu însufleţire (aşteptând probabil să-i spun că ochii, că gura, că trupul şi ce mai are femeia în dotare). „Mustaţa”, zic… Şoc şi panică generală. „Dar eu nu am mustaţă” (Hai să fim serioşi. Orice femeie ştie că are mustaţă – un pufuleţ acolo şi tot există – la unele mai puţin vizibil, la altele, mai ales la brunete, mai vizibil – EA era brunetă). „Ba ai.” M-am ridicat, m-am întins peste masă şi mi-am apropiat obrazul de obrazul ei: „Uite, aici şi aici”…
S-a înfiorat și a roșit vizibil. În clipa aceea, când i-am simțit înfiorarea, am ştiut că șansele mele de succes renasc…

Vă spun de pe acum un lucru extrem de important: ERA VĂDUVĂ!

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.