„99” DE BEATRICE RUSCU
Convențional intitulată „99”, prezenta carte, semnată de Beatrice Ruscu, este în mod firesc (aş zice) inegală, oscilând între reuşite remarcabile și pure jocuri de cuvinte luate ca exerciții poetice. Poemul ,,Doresc“ mi se pare a fi cea mai bună realizare din acest volum: „Doresc apropierea cunoaşterii depline,/ Să se deschidă calea întru justificare, Când fapta mea morală întruchipată bine/ Distruge nonvaloarea trăirilor precare.// Și nu renunţă nimeni la farsele oglinzii,/ La întrebarea cum şi cine este omul?/ Argumentări native la raportarea minţii/ Cuprind cu îndoială şi muzica şi tonul.// Împarte-a mea ființă modelul cosmologic/ Speculativ sistemul, prestigii aberante,/ Iar sâmburii furtunii găsesc răspunsul logic/ Şi se îmbracă veşnic în denumiri savante.// Doresc apropierea cunoaşterii depline,/ Dar cine să-mi deschidă creanțe ideale/ Dacă-i uman refuzul abaterii senine?/ Aş sparge eu izvorul căderilor teatrale.”
La polul opus acesteia am aşezat poezia (?) „Dăruire“: „Mi-ai adus sufletul tău pe o tavă/ Şi eu am strivit tava./ Sufletul care era pe ea s-a bucurat/ Căci a intrat în mine pe veci.// Mi-ai adus inima ta într-o cupă, Strivită și palidă, aşa cum era,/ Şi singură inima, când cupa am spart-o,/ S-a aşezat tainic în inima mea.// Iar la sfârşit ai venit cu totul, Căci inimă şi suflet oricum nu mai aveai,/ Şi ai intrat și tu în pagina deschisă,/ Găsindu-ți astfel țărmul pe care îl doreai.“
Dragostea este axul în jurul căruia se structurează substanța întregului volum și din care, de altfel, izvorăsc şi cele mai „rotunde“ poeme: „Iarna“, „Pereche“, „Uneşte“, „Doresc“ etc.
Sigur că putem găsi, dacă vrem, o vastă simbolistică în poezia semnată de Beatrice Ruscu. Demersul ar fi, însă, unul forţat şi nesusținut de text.
Deşi s-a vorbit în termeni elogioși despre această carte (ea fiind lansată „cu surle și trâmbițe“ într-un cadru ultraselect), eu am anumite rezerve în a o aprecia ca pe un eveniment editorialistic şi tind mai mult să cred pe cuvânt autoarea atunci când spune în „Mărturisire“: „Aceste poeme au fost scrise fără vreo pretenție de apreciere. Sunt absolut convinsă că ele nu au valoare decât pentru mine și sufletul meu. (…). Poamele apar ca simple atestate ale naivităţii mele creatoare.“
Beatrice Ruscu are, deci, conştiința valorii de sine și își cunoaşte, cu deplină maturitate (în ciuda vârstei), propria anvergură a capacităţii sale creatoare…
