Trei sunt expresiile care-mi produc mie semne de mirare: „om cu sânge albastru”, „om de afaceri” şi „om politic”! Toate acestea au în comun unitatea semantică: „om”. Carevasăzică toţi sunt oameni. Au două mâini, două picioare şi câte un capăt pe umeri.

Bun! Atunci ce îi deosebeşte pe ei de omul simplu, de omul obişnuit? Profilul activităţii se vor grăbi mulţi să spună. Dar care este profilul activităţii omului cu „sânge albastru”? Faptul că s-a născut pe un tron nu-l face, în percepţia mea, cu nimic deosebit faţă de acela care s-a născut într-o albie. Amândoi nou-născuţii au, cel puţin teoretic, şanse egale de reuşită în cursa existenţială. Noi oamenii ceilalţi, maturii, venim şi-i punem unuia un zbenghi în frunte şi-l facem „ales” şi „uns” peste mulţime, iar pe celălalt îl facem supusul primului. De ce această orânduire?

N-a trecut multă vreme de când jurnalişti de frunte ai acestei ţări (printre care, spre regretul meu, Cristian Tudor Popescu şi Emil Hurezeanu) au fost isterizaţi de „discursul”, auziţi dumneavoastră, „istoric” al regretatului rege Mihai în Parlamentul României (să-l odihnească Dumnezeu în pace!). Cum s-a mai entuziasmat CTP despre felul în care s-a aşezat regele pe jilţ, despre felul cum îşi ducea mâinile, cum le ţinea, despre felul cum păşea etc. Emil Hurezeanu (actualul ambasador al României în Germania) ne explica năzdrăvănia cum că Ziua Armatei Române, sărbătorită pe 25 octombrie, s-a născut din ziua regelui. Antena 3 a dedicat programe speciale, la fel şi Realitatea TV şi mai toate televiziunile ai căror producători stau mai prost cu istoria adevărată a acestei ţări.

Nu altfel stau lucrurile şi cu sintagma „om de afaceri”. Cum a ajuns Ion Țiriac „om de afaceri”? A venit din Germania (unde l-a speculat pe tenismenul Boris Becker) cu niște ajutoare pentru români. Câteva perechi de teniși nu-l puteau face miliardarul de astăzi dacă nu era prieten cu fostul prim ministru Petre Roman care i-a netezit drumul către marile afaceri de aici. De ce nu a reușit Ion Țiriac să facă avere în Germania?

Dar Miron Mitrea? Cum a ajuns el „om politic”?