PETALE

Mergea trandafiru-n petale săltându-și rădăcina și astfel… îl străbate în întregimea-i diformă vietatea care-mi sunt de la pahar, prin pahar, prin sticla translucidă, prin universala apă tulbure-albastră… și respirația aceasta adâncă de lângă mine parcă vine-mi arată cât de adânc-sălbatic este țărmul, malul pregătit anume parcă trupu-mi să-mi aștepte… bulbul, embrionul-trandafir  scofâlcit de vreme dusă și adusă-n zarea privirilor mele… parcă-s o altă lume vegetală… astăzi ca și ieri îmi vor plânge mâinile în piatră… viața mea stă strânsă ca un ghem pe ultimul gând… mi-e frică, mă tem nu cumva ca gândul să devină la rându-i piatră și blestem… acum tot ce e frumos e un arbore umbros născut în fereastră în loc de pasăre măiastră… în mine pulsează acum o mâzgă… și nu e vina mea… mi-ar trebui să-mi iau un extensor pentru suflet… și oare cât pământ voi strecura până să ajung la țărmul spre care privirile noastre flămânde tânjesc… câtă apă pentru ca trandafirul să nu meargă-n petale… soarele rece adulmecă visul treptat înălțându-se până va izbucni într-o mare de flori… voi ști că am fost ceva, dar nu totul…

(Visited 24 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.